Planul de naştere – cum îl faci și ce trebuie să conțină

TOTUL DESPRE MAME

Planul meu de naştere, aşa cum l-am înteles eu la începutul sarcinii, se limita la aducerea pe lume a copilului nostru într-o maternitate de stat, cu un medic cu referinţe bune care să ştie să citească ecografii şi analize din care să rezulte un copil sănătos. Acestea îmi erau aşteptările legate de sarcină, nici prin gând nu imi trecea că pot cere mai mult.

Un document în care viitorii părinţi stabilesc împreună cu medicul obstetrician felul în care decurge naşterea

Ulterior, am aflat că există ceea ce se numeşte „plan de naştere”, un document în care viitorii părinţi stabilesc împreună cu medicul obstetrician felul în care decurge naşterea. Nu, acesta nu este doar un vis al viitorilor părinţi, ba chiar există maternităţi în România care respectă acest document.

Noi am citit, ne-am făcut lecţiile, ne-am pus pe hârtie toate doleanţele legate de travaliu, de naşterea propriu-zisă, dar şi de partea post-partum, şi ne-am dus cu hârtia la medicul care îmi urmărea sarcina.

Am făcut un plan de naştere… neoficial

Și asta deoarece în protocolul spitalului în care am născut nu era menţionată folosirea unui astfel de document. Pe moment, medicul meu a fost de acord cu faptul că eu nu îmi doream epidurală sau că nu aş vrea nici epiziotomie şi că, mai ales, ţin foarte mult să îmi lase copilul pe piept măcar câteva minute înainte de a-l duce în secţia de neonatologie. Eram multumiţi şi speram, îmbătaţi de entuziasm, că vom avea o naştere cât mai puţin invazivă şi că ni se vor respecta dorinţele, chiar şi într-un spital de stat.

Conform Asociației Mame pentru Mame, care militează pentru introducerea planului de naştere în maternităţile din România, „planul de naştere sau PdN-ul este un document oficial prin care pacienta îşi exprimă într-un mod formal opţiunile pentru felul în care îşi doreşte să decurgă experienţa naşterii în toate aspectele ei”.

PdN-ul este, de fapt, un formular standard cu opţiunile pe care pacienta le are şi care sunt conform dorinţelor sale şi care ar trebui să fie introdus de maternitate în protocolul standard de comunicare cu pacienţii, conform legii 46/2003, Legea privind Drepturile Pacientului.

Ca să poată deveni oficial, acest document trebuie să fie semnat de către pacientă, însoţitorul ei, şi de instituţia medicală unde va avea loc naşterea.

Planul de naştere este metodă ideală de a-ţi comunica preferinţele legate de actul naşterii, astfel încât să te relaxezi şi să te concentrezi să ai o experienţă aşa cum îţi doreşti. Astfel, va fi stabilit dinainte dacă îţi doreşti să ai un însoţitor în timpul travaliului, dacă optezi pentru eliminarea naturală a placentei sau cu ajutorul hormonilor, dacă vrei ca bebeluşul să fie hrănit exclusiv natural sau dacă eşti de acord cu suplimentul de formulă.

Deşi nu-ti poţi controla şi anticipa fiecare moment al naşterii poţi să te foloseşti de acest document în stabilirea paşilor doriţi din momentul declanşării travaliului, până în momentul în care vei părăsi spitalul împreună cu copilul tău.

Planul de naştere poate fi respectat doar în cazul sarcinilor fără risc, duse la termen, şi cu acordul medicului obsterician sau al moaşei.

Organizațiile nonguvernamentale care militează pentru drepturile gravidelor din România estimează că planul de naştere va deveni în câţiva ani un instrument vital în relaţia dintre pacientă şi  maternitatea aleasă de ea.

Asociaţia „Mame pentru mame” este optimistă şi prevede că„ planul de naştere va regla şi raporturile dintre membrii echipei medicale în funcţie de dorinţa pacientei, fie că este vorba de naştere condusă de obstetrician sau naştere condusă de moaşă cu supravegherea obstetricianului.”

Cum îţi faci planul de naştere?

  • Informează-te în legatură cu toate etapele naşterii;
  • Comunică-i medicului tău dorinţa de a avea un plan de naştere şi ajungeţi la un acord;
  • Ține cont de evoluţia sarcinii şi asigură-te că nu apar complicaţii grave, caz în care echipa medicală poate interveni nerespectând, astfel, opţiunile tale bifate în planul de naştere;
  • În cazul unei intervenţii neprevăzute, medicul obstetrician are nevoie de acordul tău verbal;
  • Asigură-te că maternitatea pe care ai ales-o are utilităţile corespunzătoare.

Ce cuprinde un plan de naştere?

Iată mai jos o schemă esenţială care ar trebui să se regăsească în fiecare plan de naştere. La fiecare capitol ar trebui să-ţi detaliezi opţiunile.

  • Raport detaliat al stării de sănătate a pacientei;
  • O evaluare sumară a sarcinii;
  • Dispoziţii privind raporturile dintre pacientă şi echipa medicală;
  • Dispoziţii privind ambientul general şi intimitatea dorită în timpul travaliului;
  • Dispoziţii privind însoţitorul pacientei;
  • Dispoziţii legate de naşterea prin cezariană;
  • Dispoziţii privind inducerea travaliului;
  • Dispoziţii privind desfăşurarea travaliului;
  • Dispoziţii privind expulzia;
  • Dispoziţii privind perioada post-partum (mamă şi nou-născut);
  • Dispoziţii privind alăptarea;
  • Dispoziţii privind externarea pacientei şi a nou-născutului;
  • Note adiţionale.

Povestea planului meu de naştere neoficial nu s-a terminat aşa cum am desenat-o noi pe hârtie, căci, odată ajunsă în sala de pretravaliu, am intrat pe banda rulantă a naşterilor tip care se întâmplă în mai toate maternităţile de de stat: injecţie cu mialgin pentru accelerarea dilataţiei, monitorizarea fetală pe care nu mi-o dorisem şi care mă imobiliza făcând ca durerile de travaliu să fie şi mai intense, epidurală care să grăbească dilataţia şi aşa mică, ruperea artificială a membranelor, totul culminând cu o cezariană de urgenţă.

Tot ce sperasem se dusese pe apa lichidului amniotic, dintr-un plan atent conceput ajunsesem la mâna destinului şi nu mai aveam niciun control al corpului meu. Data viitoare, voi naşte doar după ce voi stabili cu medicul meu un plan de naştere bine pus la punct.

Dacă vrei să afli mai multe, citește CARTEA BEBELUȘULUI de la Dr Sears, pe care o găsești AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa