Daniela

GEN: Fată
ORIGINE:
LUNGIME: lung

Numele Daniela este varianta feminină a numelui Daniel care este  întâlnit în foarte multe culturi. 

Forma masculină este folosită în țările scandinave unde etimologia lui este încă incertă. De asemenea, este des utilizat și de israelieni, ca omagiu adus celui de-al cincilea fiu al lui Iacob, cel care a dar naștere unuia dintre triburile israelite. Acestea sunt diviziuni tradiționale ale poporului evreu vechi. În acest caz Dan se traduce prin Dumnezeu este templul meu

Numele apare și în Biblie. Rachela, mama lui spune: „Domnul m-a judecat (dananni) si mi-a dat acest fiu”. Putem trage concluzia că se trage din verbul „dannani”, ce înseamnă „a judeca” sau de substantivul comun „judecată”, de unde sensul de „judecător”. În evreiește, Daniel se traduce prin ”Dumnezeu este judecătorul tuturor”.

Forma masculină Dan este un nume folosit destul de des în lumea orientală, atât la arabi, cât și la perși. În limba arabă ”dana” se traduce prin ”perla perfectă din toate punctele de vedere”, iar în idiș ”arbitru” sau ”Dumnezeu este judecătorul meu”.

Sfântul Daniel

Prorocul Daniel este cinstit pe 17 decembrie. Sfântul Proroc Daniel s-a născut din seminția lui Iuda, seminție împărătească. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. A tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul acestuia nu a reușit să le explice.

Variante ale numelui Daniela

Daniela (Bulgaria),  Danijela (Croația), Daniëlle, Danique (Olanda), Daniela, Daniella, Danielle, Danna (țările vorbitoare de limba engleză), Danièle, Danielle, Dany (Franța),  Daniela, Dania (Italia),  Danijela (Serbia), Danijela, Daša (Slovenia)

Variante masculine

Dan, Daniel

Persoane celebre

Daniela Cicarelli (fotomodel din Brazilia), Daniela Silivaş (gimnastă din România)