Numele Miruna poate avea la origine cuvântul slav ”miru” care se traduce prin ”pace”. Este întâlnit aproape exclusiv în România.
Unii lingviști sunt de părere că este forma feminină de la numele Miron, care vine din grecescul “Myron” ce provine de la substantivul „myron” – un ulei extras din plante parfumate, „balsam”, „mirodenie”. În spaţiul creştin acest balsam se traduce prin sintagma „untdelemn sfinţit”, „mir”, folosit la Taina Botezului.
În spaţiul românesc atât numele Miruna, cât și Miron sunt atestate de sute de ani, mai ales în Moldova şi în Transilvania.
