Ateliere cu mămici, ediţia 19

Încă de la naştere, legătura fizică magică dintre mamă şi bebeluş e continuată cu naturaleţe, nu numai prin apropierea de bebe în timpul momentelor de masă şi îmbrăţişările nenumărate din restul zilei, ci şi prin menţinerea copilaşului aproape în permanenţă în contact fizic cu mama, cu ajutorul unor sisteme de purtare. Purtarea sau babywearing-ul poate să aibă loc încă din primele zile de viaţă ale nou-născutului, corpul cald al mamei, bătăile inimii sale şi mirosul atât de familiar bebeluşului făcând minuni pentru cel mic. Dar, ca totul să funcţioneze aşa cum trebuie, purtarea copilaşului trebuie făcută ca la carte şi respectând măsurile de siguranţă care se impun în acest caz.

Despre babywearing corect şi în mod special despre purtarea în siguranţă a copiilor vom afla mai multe la ediţia de martie a „Atelierelor cu mămici”, de la Diana Mateescu, fondator poartă-mă! şi consultant certificat de babywearing. Aceasta ne va arăta la atelier cum trebuie purtat corect un bebeluş, dar şi un copil mai mare, care sunt tipurile de sisteme de purtare potrivite fiecărui copil în parte, vorbindu-ne şi despre lucrurile la care ar trebui să fim atenţi, ca să nu punem cu nimic în pericol siguranţa copiilor. Astfel, la finalul prezentării părinţii vor şti exact cum să folosească mijlocul de purtare, vor putea îndrepta eventualele greşeli făcute până atunci şi se vor asigura că cel mic va fi întotdeauna purtat în siguranţă.

Diana Mateescu va răspunde la eveniment şi la toate nelămuririle părinţilor, întrebările destinate acesteia putând fi adresate anterior în scris, pe adresa contact@totuldespremame.ro, dar şi verbal, direct la atelier.


La această ediţie a evenimentului nu va avea loc şi un atelier pentu copii.

Înscrierile sunt gratuite, în limita locurilor disponibile.

Vă aşteptăm cu drag!

Echipa TOTUL DESPRE MAME
GALERIE FOTO