Alfie Kohn revine la Bucureşti

Cum ar fi să creşti un copil care să nu reacţioneze la frică? Cum ar fi să fii cel care susţine, conştient şi ferm, transformarea copilului într-un adult cu discernământ, simţ critic şi - poate cel mai important – independent emoţional? Ai toate şansele să afli tot ce trebuie despre asta pe 21 mai, la Bucureşti, direct de la Alfie Kohn! După întâlnirea cu aproape 1500 de părinţi la Bucureşti, în cadrul conferinţelor Totul despre mame din 2013 şi 2014, după ce cartea sa, ”Parenting necondiționat”, a înregistrat vânzări record (fiind citită de peste 10.000 de tineri părinţi din ţara noastră), autorul american vine pentru cea de-a treia oară în România!

Participând la conferinţa susţinută de Alfie Kohn, la Bucureşti, vei afla de ce pedepsele şi recompensele sunt la fel de nocive, vei descoperi cum influenţează competiţia dezvoltarea ulterioară a unui copil şi vei înţelege mai bine ceea ce trebuie să faci pentru a creşte un copil curajos, sigur pe el şi lipsit de vulnerabilităţile generaţiei tale.



Cine e Alfie Kohn?

Alfie Kohn este autorul a 14 cărţi despre educaţie, parenting şi comportament uman, cărţi ce au fost traduse în 20 de limbi şi vândute în peste 500.000 de exemplare la nivel mondial. Încă din anii ’90 este adesea invitat să susţină conferinţe în SUA, iar din 2005 depăşeşte graniţele ţării, discursul său ajungând live la părinţii din întreaga lume. Munca sa de cercetare a fost premiată de instituţii precum The American Psychological Association sau The Canadian Teacher’s Foundation, iar volumul „Parenting Necondiţionat” a fost recompensat cu un Gold Award în cadrul National Parenting Publications Awards 2006



Când am ieşit de la conferinţă, mi-am dat seama că şi eu, un om normal din Bucureşti, din România, pot sa fac un lucru extraordinar – să cresc un copil care să nu fie paralizat întreaga viaţă de frica acumulată în copilărie. Adică să nu fie ca mine. Ca noi, tinerii părinţi de acum.” (Raluca D., părinte, 2013)

”Motivele care m-au adus în sala de conferințe, tocmai din Suceava, au fost copiii mei. Când spun copii, mă refer atât la cei trei copii ai mei, cât și la elevii a căror viață o modelez prin meseria mea. Alfie m-a inspirat și mi-a dat curaj sa merg dincolo de copii și să ating inimile părinților. Mă bucur mult că îl pot întâlni din nou anul acesta.”(Cristina O., părinte, 2013)

Cred că suntem mulţi, noi, ăştia tineri care vrem să ridicăm o generaţie de oameni sănătoşi la cap. Dar nu vorbim despre asta, noi nu ne punem cu burta pe carte, vrem ca doar copiii noştri să facă acest lucru. La conferinţă mi-am dat seama ce fel de om aş fi putut fi dacă aş fi fost educată cu aceste principii. Nu ştiu dacă mai bun, dar cu siguranţă mai sigur pe el şi mai puternic.” (Ioana B, părinte, 2013)

Evenimentul va avea loc la Muzeul Național de Artă al României, sala AUDITORIUM, intrarea din strada Știrbei Vodă nr. 1-3

Conferințele vor fi în limba engleză, dar pe parcursul întregului eveniment va exista și traducere simultană în limba română, în cască, pentru cei interesați.

Dacă ai întrebări sau dorești informații suplimentare, scrie-ne pe conferinte@totuldespremame.ro
Early bird (27 Feb - 15 Mar) (Reducere minima de 25 RON pentru fiecare conferinta , daca sunt luate minim 2)

Parenting necondiționat - 190 RON

Argument împotriva COMPETIȚIEI - 190 RON

Toate - 330 RON

Normal (05 Apr - 20 Dec) (Reducere minima de 50 RON pentru fiecare conferinta , daca sunt luate minim 2)

Parenting necondiționat - 240 RON

Argument împotriva COMPETIȚIEI - 240 RON

Toate - 380 RON

Cumparare direct la conferinta

Parenting necondiționat - 260 RON

Argument împotriva COMPETIȚIEI - 260 RON

Toate - 400 RON

Total: 0 ron (Reducere aplicata : 0 RON)

Da

Nu

Plata prin transfer bancar

Plata se poate efectua prin transfer bancar/homebanking in cont in lei: RO 62 INGB0001008124898970, deschis la ING Bank, Metropolis Branch - beneficiar Multi Media Est.

Plateste online

Sunt de acord cu termenii si conditiile