Ce analize se fac înainte de sarcină

ce analize se fac înainte de sarcină
Află ce analize se fac înainte de sarcină și respectă întocmai recomandările, pentru a avea o sarcină sănătoasă

În momentul în care planifici să ai un copil, trebuie să știi ce analize se fac înainte de sarcină și să urmezi sfaturile date de medic atât în perioada preconcepției, cât și după. Respectând această recomandare, reduci riscul unei sarcini cu probleme și, dacă e cazul, poți trata afecțiuni care, altfel, ar pune sarcina în pericol. 

În primul rând, trebuie să știi că medicul de familie și medicul tău ginecolog vor face o serie de recomandări generale, precum și unele particulare, în funcție de istoricul tău medical, al soțului, dar și al familiilor voastre. În cazul unor boli genetice sau ereditare, e posibil să recomande o discuție cu un medic specialist și chiar teste specifice.

Analize pentru boli care pot pune sarcina în pericol

Analizele de rutină sunt cele de glicemie (fluctuațiile anormale ale insulinei pot duce la complicații în sarcină), hemoleucograma, testele pentru bolile cu transmitere sexuală, grupa de sânge, RH, testul pentru hepatita B (dacă e pozitiv, copilul va primi tratament specific la naștere). Grupa de sânge și Rh-ul sunt teste pe care trebuie să le faci deoarece, în cazul în care se constată o eventuală incompatibilitate între tine și partenerul tău, se va urmări apariția de anticorpi anti-grup sau anti-Rh pentru a se stabili o conduită ulterioară.

De asemenea, medicul va verifica tensiunea și sănătatea inimii, iar ginecologul va recomanda și testul Papanicolau și un examen de secreții.

Infecții transmise de la mamă la făt

O altă categorie de analize sunt cele care arată dacă ai afecțiuni care pot pune sarcina în pericol. Testele de sânge vor arăta dacă ai infecții precum toxoplasmoză, rubeolă, rujeolă, infecția primară cu virusul citomegalic). Unele infecții pot să se transmită copilului prin placentă sau în timpul nașterii, iar dacă se întâmplă asta consecințele pot fi grave pentru bebeluș. Mai mult decât atât, unele infecții te afectează mai tare dacă ești deja însărcinată sau pot conduce la complicații, cum ar fi nașterea prematură.

În cazul în care suferi de afecțiuni precum epilepsie, hipertensiune arterială, astm sau diabet, este esențial să mergi la doctor înainte de a rămâne însărcinată. Aceste boli trebuie ținute sub control și pe perioada sarcinii, însă unele medicamente pot avea un impact negativ asupra fătului. În acest caz, doctorul ar putea să recomande o variantă de tratament care să nu dăuneze sarcinii.

Vaccinuri recomandate înainte de sarcină

O altă recomandare din partea medicului, în funcție de rezultatul analizelor și de istoricul personal, ar putea fi aceea de a face anumite vaccinuri înainte de sarcină.

Administrarea a două doze de vaccin rujeolă-oreion-rubeolă (ROR) previne avortul spontan şi malformaţiile cauzate de rubeolă (sindrom rubeolic congenital). De asemenea, vaccinarea previne posibile complicații provocate de rujeolă și de oreion. Este recomandat ca vaccinul să se facă cu cel puțin trei luni înainte de apariția sarcinii.

Un alt vaccin care se poate face este cel împotriva hepatitei B, în cazul în care analizele relevă faptul că femeia nu are anticorpi de protecție și nici infecție cu virusul hepatitei B.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol despre ce analize se fac înainte de sarcină, îți recomandăm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()