Beneficiile morcovului pentru copii și 3 retețe pentru mofturoși

Beneficiile morcovului pentru copii sunt nenumărate și toate îi dau imunitate și multă sănătate!

Beneficiile morcovului pentru copii. Bugs Bunny îl iubește, copiii fac nas din el iarna omului de zăpadă, iar adulții îl ronțăie ca pe o gustare ori îl pun ca ingredient de bază în mâncăruri. Ai ghicit! Vorbim despre morcov, cel care dă culoare mâncărurilor noastre și ne mențin sănătoși! Morcovul are numai beneficii atât pentru adulți, cât și pentru copii, fiind plin de substanțe nutritive și de vitamine esențiale.

Morcovul nu este doar o legumă sănătoasă, el este și gustos și atractiv din punct de vedere vizual.

Ce conține morcovul?

Morcovul este bogat în beta-caroten, un nutrient esențial care susține creșterea sănătoasă a copiilor. Beta-carotenul joacă un rol semnificativ în întărirea imunității copiilor și are, de asemenea, proprietăți anti-îmbătrânire. Beta-carotenul este transformat în vitamina A în organism, esențială în îmbunătățirea vederii (chiar și a celei nocturne!)

De asemenea, morcovii sunt bogați în tiamină, niacină și vitamina B6, conțin fibre alimentare, ceea ce încetinește absorbția zaharurilor în fluxul sanguin.

În plus, morcovii sunt o importantă sursă de mangan și de vitaminele C și K. Rădăcinile proaspete de morcov au un conținut ridicat de vitamina C și asigură 9% din DZR (doza zilnică recomandată). Morcovii sunt, de asemenea, bogați în minerale precum calciu, fier, potasiu, cupru și fosfor.

Cercetări făcute la Universitatea din Newcastle au relevat că morcovii au un conținut ridicat de falcarinol, un antioxidant care poate ajuta la combaterea anumitor tipuri de cancer.

Beneficiile morcovului pentru copii: sănătate portocalie!

Toată lumea știe că este sănătos să consumi morcovi, dar hai să vedem care sunt toate aceste beneficii ale legumii-minune!

1. Îmbunătățește vederea

Vitamina A este esențială pentru o vedere bună, iar această vitamină este disponibilă din abundență în morcovi. Morcovii au beta-caroten care este transformat în vitamina A la nivelul celulelor ficatului. Consumul de morcovi în fiecare zi poate îmbunătăți vederea și poate preveni apariția tulburărilor de vedere.

Conform oftalmologului Jill Koury, deficitul de vitamina A cauzează deteriorarea segmentelor exterioare ale fotoreceptorilor ochiului, afectând vederea normală. Corectarea deficitului de vitamina A cu alimente bogate în beta-caroten poate restabili vederea normală.

2. Previne degenerescența maculară

Consumul morcovilor previne riscul de degenerescență maculară la copii (adică deteriorarea maculei, fiind o boala oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale). Morcovii furnizează o cantitate optimă de beta-caroten, ceea ce contribuie la scăderea riscului de degenerare maculară cu 40%. De asemenea, beta-carotenul se divide pentru a forma pro-vitamina A, care posedă proprietăți antioxidante ce susțin o vedere perfectă!

3. Are grijă de sănătatea pielii

Beta-carotenul din morcov oferă pielii tale o strălucire sănătoasă, în timp ce vitamina A și antioxidanții o protejează de acțiunea soarelui. Deficiența de vitamina A are ca rezultat uscarea părului, a unghiilor și a pielii. O dietă sănătoasă care include morcovi poate încetini și îmbătrânirea, deoarece beta-carotenul ajută la repararea afectării celulelor pielii datorată metabolismului.

4. Susține digestia și previne constipația

Morcovii conțin cantitati mari de fibre alimentare și favorizează astfel digestia în parametri optimi. Fibrele stimulează secreția de sucuri gastrice și asigură un tranzit intestinal normal. Deci, consumul de morcovi previne constipația și alte tulburări ale stomacului, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

5. Vindecă diareea

Morcovii vindecă diareea copilului tău destul de rapid și de eficient! Dacă cel mic are un episod diareic, fă-i o supă de morcovi ori dă-i să dea suc din leguma portocalie de câteva ori pe zi și problema va dispărea ca prin minune!

6. Elimină viermișorii intestinali

Consumul de supă sau piure de morcovi ajută la emininarea paraziților intestinali și la vindecarea tulburărilor stomacale cauzate de prezența acestora în organism.

7. Îmbunătățește memoria

Există numeroase studii care atestă faptul că morcovul joacă un rol semnificativ în dezvoltarea cognitivă a copiilor. Acesta conține un compus numit luteolină, care poate preveni inflamația creierului și pierderea treptată a memoriei care vine odată cu vârsta.

8. Detoxifică organismul

Poate că știai deja că morcovul conține foarte puțin colesterol și de aceea nutriționiștii ți-l recomandă ca o gustare sănătoasă la orice oră atât pentru tine, cât și pentru cei mici. Dar asta nu e totul! Morcovul ajută la scăderea nivelului de colesterol și a grăsimilor din ficat, precum și la eliminarea toxinelor din organism. Fibra dietetică din această legumă ajută la menținerea colonului curat și grăbește eliminarea deșeurilor.

9. Menține dinții sănătoși

Te-ai întrebat vreodată de ce experții spun că trebuie să consumi bucăți crude de morcov după masă? Ei bine, morcovii sunt abrazivi naturali care ajută la curățarea dinților. Șterg gingiile și dinții, îndepărtând orice miros urât creat de alimentele pe care le consumi. Calciul și alte minerale pe care morcovii le conțin acționează natural împotriva germenilor și mențin dinții sănătoși și curați.

Morcovul este așadar o legumă plină de vitamine și minerale, care aduce nenumărate beneficii pentru sănătatea copilului tău. Fă tot posibilul să-l introduci în dieta sa și încurajează-l să-l consume cât mai des! Dacă puiul tău este mofturos, urmăriți împreună acest desen animat și poate vei reuși să-l împrietenești cu leguma plină de beneficii:

Două motive de precauție!

Excesul de vitamina A poate fi toxic pentru om, dar este puțin probabil ca acesta să fie atins doar prin consumul normal (excesul de vitamine are loc, în general, prin supraalimentare)
Excesul de caroten poate provoca apariția unei tente portocalii a culorii pielii, care nu este însă dăunatoare pentru sănătate.

Beneficiile morcovului pentru copii și principalele modalități de preparare

Copiii iubesc morcovii, deoarece sunt gustoși și ușor dulci. Dar, la fel ca și alte legume, morcovii pot deveni plictisitori, mai ales dacă îi oferi copilului tău în fiecare zi. Iată câteva idei despre cum să gătești morcovii, păstrându-i nutrienții, și făcându-i atrăgători pentru copii.

• Fierberea este o modalitate simplă de a găti un morcov. Folosește doar o cană de apă pentru a fierbe 100 g de morcovi la foc mic. Astfel, apa se va evapora, lăsând nutrienții intacți. În caz contrar, poți pierde o parte din nutrienți în apa scursă. Pune mai multă apă la fiert, doar dacă o vei folosi la un alt preparat!

• Gătirea la abur este o opțiune mai bună decât fierberea, deoarece nu are nevoie de apă pentru gătirea morcovilor. Morcovii gătiți în acest mod pot fi „tavaliți” prin brânză sau parmezan ras și serviți ca gustare copiilor.

• Trage morcovii într-o tigaie dacă copiilor tăi le plac alimentele crocante. Poți folosi o jumătate de linguriță de ulei de măsline pentru a găti morcovii în acest fel. Adaugă sare și garnisește cu puțin pătrunjel după ce îi gătești. Morcovii crocanți sunt o opțiune excelentă pentru cina celor mici!

• Morcovii la cuptor sunt la fel de sănătoși ca morcovii la abur, cu excepția faptului că nu sunt moi! Coacerea este o alternativă mai sănătoasă decât prăjirea morcovilor, deoarece nu presupune folosirea uleiurilor sau altor grăsimi la gătit!

• Un alt mod de a face morcovii interesanți pentru cei mici este să-i aromatizezi! Mai întâi îi fierbi sau îi gătești la abur. Apoi în tragi în tigaie în unt, zahăr și suc de portocale.

• Sucul de morcov este o opțiune excelentă pentru bebeluși, dar și pentru copiii mai mici care încă nu s-au împrietenit cu solidele. Sau poți face smoothie din morcov amestecat cu lapte, măr și puțină miere!

Beneficiile morcovului pentru copii apar indiferent de culoarea acestei legume!

12 lucruri amuzante despre morcov pe care le poți spune copiilor:

Morcovul este un fruct sau o legumă? De ce are culoarea portocalie? Sunt întrebări pe care le pun frecvent cei mici. Iată răspunsurile și alte câteva curiozități despre morcov!

• Știai că morcovul este o legumă-rădăcină? Crește în pământ, iar ceea ce mâncăm este chiar rădăcina acestei plante!
• Are coloarea portocalie datorită conținutului ridicat de beta-caroten. Dar știai că morcovii pot fi și: violet, alb, negru, roșu ori galben?
• Morcovii sunt constituiți 88% din apă! Au 7% zaharuri naturale, iar restul sunt proteine, fibre și grăsimi.

• Morcovii sunt atât de bogați în nutrienți încât o morcov de dimensiuni medii poate acoperi necesarul zilnic de legume al copilului tău!
• În medie, un american mănâncă 10,6 kilograme de morcovi proaspeți în fiecare an.
• Știai că oamenii au cultivat morcovii în primul rând în scopuri medicinale? De fapt, cuvântul „morcov” a apărut pentru prima dată în Cartea plantelor, în anul 1538.

• Picturile și documentele istorice au arătat că morcovii au fost cultivați chiar cu 5000 de ani înainte!
• Aparent, morcovul este singura legumă pe care renii Moșului nu o mănâncă!
• Sloganul britanic din cel de-al Doilea Război Mondial a fost „Morcovii vă mențin sănătoși și vă ajută să vedeți în caz de orbire.”

• Cel mai mare morcov care a fost crescut vreodată avea 19 metri și cântărea 19 kilograme!
• Portughezii fac gem din morcovi. Din această cauză, unii au susținut că morcovul este un fruct și nu o legumă.
• După cartof, morcovul este cea mai populară legumă din lume.

Beneficiile morcovului pentru copii, în rețete pentru orice mofturos

Prima rețetă cu morcov
Bebeluşul tău are deja 6 luni? E timpul pentru sucul de morcov! Iată cum se prepară: cureţi şi speli foarte bine un morcov mediu şi-l dai pe o răzătoare foarte mică. Iei o bucată de tifon steril, pui morcovul ras în ea şi storci bine până obţii câteva linguriţe de suc numai bun pentru micuţul tău. Le pui într-un vas curat şi-l serveşti pe cel mic obligatoriu cu linguriţa! Nu-i da mai mult de 2-3…„porţii“. E suficient pentru început!

Supă-cremă de morcovi cu pui (1-2 ani)

Îţi trebuie: 2 ½ pahare cu apă, 200 g morcovi curăţaţi, 200 ml (un pahar mai mic) lapte fiert, 1 g sare şi 100 g de piept de pui.

Pieptul de pui îl speli bine, îl tai cubuleţe mici şi-l pui la fiert. Morcovii spălaţi şi curăţaţi îi tai în bucăţi mărunte, după care îi pui la fiert cam 1 – 1 ½ oră, şi la final îi treci prin sită. Piureul rezultat se amestecă cu 200 ml din zeama în care au fiert morcovii, dar cu micile cubuleţe de carne de pui. La final adaugi laptele, sarea şi mai dai supa odată în clocot.

Sote de morcovi (3-6 ani)

Ca să prepari o singură porţie ai nevoie de: 125 g de morcovi, 250 ml de apă, 25 ml de lapte, 5 g de făină, 5 g de unt, puţină sare, 10 g de smântână şi 10 g de verdeaţă.

În apa care clocoteşte, pui morcovii curăţaţi, spălaţi şi raşi. După ce aceştia au fiert suficient îi dai prin sită şi, împreună cu zeama, îi pui din nou la fiert. Când supa clocoteşte, adaugi un sos alb, pregătit astfel: dizolvi făina în două linguriţe de apă rece şi o răstorni peste laptele fierbinte. Dai compoziţia aceasta de câteva ori în clocot, pentru ca făina să fie bine fiartă, apoi se adaugă untul. Fierbi supa şi sosul alb împreună, amestecând continuu, iar la sfârşit adaugi verdeaţa tocată mărunt. Poţi servi soteul cu smântână cu crutoane de pâine.

Carne de vită cu sos de morcovi (3-6 ani)

Ai nevoie de: o bucată carne slabă de vită, 2 kg morcovi, sare, piper boabe, ulei, foi de dafin, oţet, 400 g smântână. Pentru garnitură: paste, câteva linguri de smântână.

Cum procedezi: Pui la fiert în apă rece carnea de vită şi spumezi. După ce apa rămâne clară, pui la fiert şi morcovii. Când morcovii s-au fiert bine, îi scoţi, îi scurgi şi îi dai printr-o sită fină sau îi mixezi ca pentru piure. Când şi carnea este gata fiartă, o scoţi şi o tai cubuleţe. Într-o cratiţă adâncă pui carnea, piureul de morcovi, sare după gust, o lingură cu boabe de piper, 3-4 foi de dafin şi două căni de supă amestecată cu două linguri oţet.

Se fierbe totul cam douăzeci de minute, până când compoziţia scade şi se leagă. Atunci se dă deoparte şi se adaugă smântâna. Se amestecă bine şi se mai pune pe foc cinci minute. Acest fel de mâncare se serveşte cu paste fierte şi o nouă porţie de smântână.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()