Pizza vegetariană de casă

Iulia Mirică
pizza-vegetariana-de-casa-totul-despre-mame

Rețetă de post – pizza vegetariană de casă

Am pregătit o rețetă de pizza vegetariană de casă pentru toți cei care au rămas în pană de idei și care se simt ca la teză la matematică atunci când aud întrebarea „Și, ce mai mâncăm azi?”

Această pizza vegetariană se face ușor și e supergustoasă; puteți jongla cu ingredientele în funcție de preferințe și puteți înlocui o parte din legume cu ce aveți prin frigider.

Bonus: cei mici vor fi încântați să vă ajute să faceți aluatul și să aranjați legumele din compoziție. Încercați și voi!

Ingrediente pentru pizza vegetariană de casă:

pentru alut:
2 lingurițe de drojdie uscată
1 cană cu apă caldă
3 căni cu făină
1 lingură de zahăr granulat
1 lingură de oregano uscat
1 linguriță de sare
1 ou
1 lingură de ulei de măsline extra-virgin

pentru compoziție:
420 grame de roșii tăiate cubulețe
170 grame de pastă de tomate
1/2 ceapă mică tocată
1 lingură de oregano uscat
1 cățel de usturoi tocat mărunt
1 linguriță de praf de ceapă
1 linguriță de sare
1 vârf de cuțit de piper negru proaspăt măcinat
1 1/4 căni de mozzarella rasă
1/2 cană cu ardei gras verde tocat
1/2 cană de felii de ciuperci proaspete

6 pași pentru a prepara pizza vegetariană de casă:

1. Drojdia se presară într-un castron mic cu apă caldă. Apa nu trebuie să aibă mai mult de 40 de grade Celsius, lăsându-se drojdia timp de 5 minute, până când se înmoaie și începe să se formeze o spumă cremoasă.

2. Făina, zahărul, lingura de oregano uscat și sarea se adaugă într-un castron mare. Se amestecă un ou și uleiul de măsline în ingredientele uscate și se amestecă împreună cu drojdia.

3. Când s-a format aluatul, se pune pe o suprafață presărată cu făină și se frământă până când se omogenizează și devine elastic, pentru aproximativ 8 minute. Se unge un castron mare cu ulei, se pune aluatul în acesta și se acoperă cu o cârpă, lăsând aluatul la crescut pentru aproximativ o oră sau până când își dublează volumul.

4. Cuptorul se încălzește la 235 grade Celsius și se unge o foaie de copt cu ulei, punându-se într-o tavă de pizza. Roșiile tăiate cubulețe se amestecă împreună cu pasta de tomate, ceapa, lingura de oregano, usturoiul, preful de ceapă, 1 linguriță de sare și piperul, într-o cratiță la foc mediu. Se gătește până când sosul se îngroașă, timp de 15-20 de minute.

5. Aluatul se modelează pe o suprafață presărată cu făină și se formează 2 blaturi de piza. Se lasă 10 minute să mai crească puțin. Se adaugă sosul de roșii peste aluat, se presară brânza mozzarella și celelalte ingrediente.

6. Pizza vegetariană se coapte în cuptorul preîncălzit, până când crusta este rumenită, iar brânza se topește, pentru 20-25 de minute.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa