Cușcuș cu pui pentru bebeluși

Cristina Călin, redactor
cuscus cu pui pentru bebeluși

O rețetă de cușcuș cu pui pentru bebeluși poate fi o variantă delicioasă pentru masa voastră de prânz sau chiar și pentru cină. Se gătește foarte ușor, iar verdețurile îi dau un gust deosebit și proaspăt. Carnea de pui poate fi și pusă pe grătar, în funcție de preferințe.

Ingrediente

8 pulpe de pui

2 lămâi

4 linguri de ulei de măsline

3 căței de usturoi

1 ceapă roșie

320 ml supă de pui

240 g cușcuș

1 legătură de pătrunjel

1 legătură de mentă proaspătă

Mod de preparare cușcuș cu pui pentru bebeluși

Se curăță pielea de pe pulpele de pui. Se dă coaja de lămâie pe răzătoare și se lasă deoparte. Se stoarce lămâia într-un bol mare și se amestecă cu 2 linguri de ulei de măsline. Se pun pulpele de pui și se acoperă și se lasă la rece pentru 30 de minute. Apoi se pun la cuptor până se rumenesc. Cu 30 de minute înainte de a le scoate, se adaugă ceapa și usturoiul tocate fin.

Supa de pui se dă în clocot, apoi se adaugă cușcușul, se stinge focul, se acoperă vasul și se lasă 5 minute. Apoi, se amestecă cu o furculiță și se adaugă câteva linguri de sos de la carnea de pui cu usturoi și ceapă. Se toacă verdețurile, se pune peste ele coaja de lămâie și se adaugă în cuscus. Se servește cu pulpele de pui.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa