Budincă de conopidă cu brânză (după 10 luni)

Magda Popescu

Aveți acasă un mic mofturos care refuză cu înverșunare legumele? Budinca va fi, cu siguranță, un succes. Preparată din conopidă, brânză, lapte și condimente, budinca este un preparat potrivit după vârsta de 10 luni. Pe lângă gustul bun, conopida este foarte sănătoasă și aduce multe beneficii organismului.

Această legumă conține vitamine importante, precum vitamina B1, B2, B3, B6 și B9 (acid folic). Mai conține Omega 3 și vitamina K. Este o sursă bogată de proteine, fosfor și potasiu și de vitamina C, fiind și un puternic antioxidant.

Cum se prepară budinca de conopidă cu brânză?

INGREDIENTE

Conopidă tocată în bucăți mici pentruca cel mic să mănânce în condiții de siguranță
Broccoli tocat în bucăți mici
1 ou
1 lingură unt
1 lingură făină
O jumătate de ceașcă de lapte
Brânză rasă

PREPARARE

Se încălzește cuptorul la 190 ° C. Se tapetează cu făină vasul pentru budincă.

Se curăță conopida și broccoli, se rup bucățele și se pun la fiert, aproximativ 3- 5 minute. Se scurg și se clătesc cu apă rece. Se toarnă legumele în vasul de copt.

Amestecați, într-un bol separat, brânza cu ouăle și cu laptele și turnați sosul de brânză peste legume. Se amestecă pentru a se combina. Puteți adăuga condimente pe care le-ați mai folosit la prepararea mâncării pentru bebeluș ( pătrunjel, mărar). Brânza rămasă se adaugă deasupra.

Se coace până se rumenește, aproximativ 15 minute. Se servește rece, tăiată cubulețe mici sau ușor pasată cu furculița.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa