Cartofi umpluți la cuptor

Iulia Mirică
cartofi-umpluti-la-cuptor-totul-despre-mame

Rețeta perfectă pentru o gustare aromată – cartofi umpluți la cuptor

Gustările delicioase sunt preferatele familiei. Pentru astăzi, v-am pregătit o rețetă de cartofi umpluți la cuptor, al cărei grad de dificultate este unul scăzut. Ingredientele pregătite se potrivesc perfect, dând un preparat final care va aroma întreaga bucătărie. Iată ce pași trebuie să urmați pentru această gustare hrănitoare și gustoasă!

Ingrediente pentru cartofi umpluți la cuptor:

4 cartofi roșii mari
6-8 felii de bacon
1/4 cană de smântână
1/2 cană de cremă de brânză
1/2 cană de lapte
1/2 cană de unt nesărat, la temperatura camerei
1/2 linguriță de sare de mare
1/2 linguriță de piper negru proaspăt măcinat
1 cană de brânză Cheddar rasă
ceapă verde

5 pași pentru a prepara cartofi umpluți la cuptor:

1. Cartofii se spală bine și se tamponează cu prosoape de bucătărie. Se gătesc la cuptor, la 175 grade, într-o tavă, până când se înmoaie.

2. Bucățile de bacon se taie în felii mici și se pun într-o tigaie cu un strop de ulei de măsline la gătit. Se rumenesc, după care se dau deoparte.

3. Cartofii se taie în jumătăți, când sunt destul de reci pentru a se lucra cu ei. Se sculptează în cartofi, scoțând cât de multă pulpă doriți, și se adaugă într-un bol. Se mai lasă pulpă și în cartofi, pentru a-i ajuta să-și mențină forma.

4. Peste pulpa de cartofi din bol, se adaugă untul, smântâna și crema de brânză și se amestecă bine. Se adaugă și laptele, se condimentează cu sare și piper. Baconul se scurge bine de ulei și se adaugă în umplutura de cartofi, precum și jumătate de cană de brânză rasă fin și se amestecă.

5. Ceapa verde se toacă mărunt și se adaugă în compoziție. Cartofii se umplu cu această compoziție, se mai presară brânză rasă deasupra și se dau la cuptor pentru 15 minute. Se servesc cu smântână stropită și puțină sare.

Iată și o altă rețetă delicioasă cu cartofi: Plăcintă cu cartofi

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa