Piure de cartofi dulci cu lapte de cocos. Rețetă în 6 pași

Piure de cartofi dulci farfurie
Această rețetă de piure de cartofi dulci cu lapte de cocos își are proveniența din Hawaii, însă e folosită de mămicile din întreaga lume.

Rețetă delicioasă de piure de cartofi dulci cu lapte de cocos

Această rețetă de piure de cartofi dulci cu lapte de cocos își are proveniența din Hawaii, însă e folosită de mămicile din întreaga lume ca o soluție sigură pentru mesele copiilor. Cartofii dulci au un conținut bogat de vitamina A și beta-caroten. De asemenea, o porție de 200 de grame de piure din cartofi dulci conține aproximativ 65% din porția minimă de vitamina C de care avem nevoie într-o zi. Alăturarea sa cu laptele de cocos într-un preparat delicios îi atribuie și beneficii precum detoxifierea organismului, întărirea imunității și menținerea sănătății glandei tiroide.

Ingrediente pentru piure de cartofi dulci cu lapte de cocos:

5-6 cartofi dulci (aproximativ 1 1/2 kilogram)
3/4 cană cu lapte de nucă de cocos
sare și piper (fiecare poate adăuga ce cantitate dorește, după gust)
1 lingură de sirop de arțar (ingredient opțional, se folosește dacă vă doriți un piure de cartofi mai dulce)
1 linguriță de ghimbir ras

6 pași pentru a prepara piure de cartofi dulci cu lapte de cocos:

1. Se curăță cartofii de coajă și se taie bucăți mari. Se curăță și ghimbirul și se dă pe răzătoare cantitatea care încape într-o linguriță.

2. Se pune la fiert o oală mare cu apă. Se adaugă puțină sare și cartofii dulci și se fierb aproximativ 20 de minute sau până când se frăgezesc. Îi puteți încerca înțepându-i cu o furculiță.

3. Se scurg cartofii și se transferă înapoi în oală sau într-un alt recipient mare, cu baza plată.

4. Se adaugă 1/2 de cană de lapte de nucă de cocos, aproximativ jumătate de linguriță de sare și puțin piper.

5. Pasăm cartofii până când obținem o compoziție omogenă și mai adăugăm lapte de cocos ulterior, până când ajungem la consistența dorită.

6. Se pun ghimbirul ras și siropul de arțar, dacă doriți, amestecându-se împreună cu cartofii.

Sfat pentru atunci când preparați piure de cartofi dulci:

Puteți face o porție mai mare, pe care o puteți ține la frigider pentru maximum patru zile.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()