Ceaiuri care combat insomnia

Iulia Mirică
insomnia-totul-despre-mame

Tratamente naturale care înfruntă insomnia

Somnul este unul dintre cele mai importante lucruri de care avem nevoie pentru o viață sănătoasă și fericită. Pe lângă o nutriție adecvată, hidratare și mișcare, somnul este parte integrantă a bunăstării organismului, minții și emoțiilor. Uneori, pare imposibil să dormim câteva ore de somn profund, iar insomnia ne ocupă o mare parte din noapte. Gândurile, grijile, anxietatea, mâncarea consumată cu puţin timp înainte de culcare, stimulentele, durerea sau nemulțumirile ne pot împiedica să avem somnul odihnitor de care avem nevoie. Dar când se instalează insomnia ocazională, putem apela la ceaiuri de plante care combat această problemă și care ne ajută să ne trezim odihniți și sănătoși. Am pregătit câteva ceaiuri care vă pot ajuta să aveți un somn liniștit!

Ceai de hamei pentru insomnie

Femeile care au probleme cu insomnia pot apela la ceaiul de hamei. Hameiul (Humulus lupulus) este folosit de secole pentru a trata anxietatea, stresul și problemele de somn, fiind recomandat în mod special femeilor. Hameiul este liniștitor și merge bine în combinație cu orice altă plantă pe care o agreaţi. Bărbații, pe de altă parte, ar trebui să evite hameiul din cauza urmelor ridicate de estrogen pe care le conține.

Ceai de mușețel împotriva insomniei

Aromele fine de măr sunt doar unul dintre multele motive pentru care ne place mușețelul atât de mult. Această plantă are un gust și o aromă minunată, iar beneficiile de vindecare pe care le are sunt renumite de nenumărate secole. Mușețelul este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru abilitatea sa de a calma și relaxa profund mușchii, țesuturile și întregul organism, în același timp dând un sentiment de calmitate minții. Multe persoane merg pe mâna unui ceai de muşeţel înainte de a merge la culcare, pentru a se asigura că vor avea un somn liniștit. Îl puteți combina cu alte plante naturale și utiliza și pentru problemele legate de stres.

Ceai de valeriană pentru un somn profund

Ceaiul de valeriană este adesea recomandat persoanelor care au nevoie de un efect mai intens al ceaiului pentru a reuși să doarmă. Uneori, stresul zilnic și problemele ne împiedică să ne relaxăm și să dormim cât avem nevoie. Valeriana este una dintre cele mai intense și puternice plante care combate insomnia. Aceasta calmează sistemul nervos, mintea și nu are efecte secundare a doua zi. Planta aceasta este puternică, iar un vârf de cuțit de valeriană adăugat la o cană cu apă este cel mai bun mod de a-i folosi proprietățile. De asemenea, puteți face o combinație egală de plante de valeriană, mușețel și mentă. Precum în cazul celorlalte plante puternice, începeți cu o concentrație scăzută, pentru a vedea cum reacționează organismul.

Citeşte şi:
Beneficiile ghimbirului
Ceaiuri care ard grăsimile
5 băuturi naturale care luptă împotriva celulitei
Ceaiul de salvie ajută digestia

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa