Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort

Cristina Călin, redactor
Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort.

De cele mai multe ori nu este înțeles corect ce se întâmplă cu corpul femeii după ce aceasta trece printr-un avort. Unele dintre ele nu au niciun efect, iar altele trec printr-o furtună de schimbări psihice și emoționale. De aceea, este important ca, înainte de a lua decizia de a face avort, o femeie să știe la ce să se aștepte.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort este puțin cunoscut din lipsă de date științifice. După procedură, femeile nu sunt dispuse să își împărtășească problemele așa încât și cercetătorilor le este greu să strângă date suficiente. Totuși, exsită informații care să le ajute să înțeleagă prin ce vor trece pe cele care vor trece printr-un avort.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Schimbări hormonale

Sarcina presupune ca la finalul ei placenta să se desprindă odată cu nașterea copilului. Prin avort acest lucru se întâmplă în mod artifcial, iar corpul femeii suferă un șoc hormonal. Va dura destul de mult timp până când va reveni la starea lui de dinainte ca sarcina să se instaleze. De aceea, testele de sarcină făcute chiar și la câteva săptămâni după ce a avut loc avortul încă sunt pozitive. Hormonii încă prezenți în organism pot duce la depresie care o va face pe femeie să se simtă vinovată, copleșită, supărată, tristă.

Multe femei spun că se simt goale după avort. Cel mai probabil, acest sentiment este dat de prezența oxitocinei, un hormon care ajută mama să creeze o legătură cu bebelușul și nu lasă amintirea sarcinii să dispară curând. Pentru că oxitocina rămâne în corp câteva săptămâni, senzațiile trăite în timpul avortului vor fi și ele foarte vii.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Cresc sânii

Unul dintre primele semne ale instalării sarcinii este sensibilitatea la nivelul sânilor. Aceștia se pregătesc de perioada de alăptare. Atât sânii, cât și sfârcurile vor deveni dureroase la atingere și mai tari. Vor trece câteva săptămâni de la avort până când vor reveni la normal.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Lactația

Pornirea lactației este un proces ce apare firesc atunci când se termină sarcina unei femei, indiferent cum se întâmplă acest lucru. Cu cât avortul are loc mai târziu, cu atât există mai multe șanse ca lactația să se pornească.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Microchimerism fetal

Microchimerismul fetal este fenomenul prin care în timpul sarcinii mama și copilul schimbă între ei câteva celule care rămân în cele două organisme pe viață, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Epidemiology. Cercetătorii au descoperit acest lucru atunci când au găsit ADN de bărbat în organismul unei femei care nu născuse niciodată. În urma discuției cu aceasta au aflat că ea suferise un avort și, cel mai probabil, acel copil fusese un băiețel. Oamenii de știință au conchis că celule din făt rămân în organismul mamei indiferent că aceasta îi dă viață sau nu.

După avort, o femeie trebuie să aibă mare grijă de sănătatea ei psihică și fizică. Chiar dacă procedura medicală este sigură și nu implică riscuri, este nevoie ca în timpul recuperării femeia să țină cont de câteva lucruri. Odihna și evitarea stresului fac parte din procesul de recuperare.

Avortul se poate face prin mai multe metode: prin pastile, prin aspirație, prin chiuretaj. Simptomele post-avort pot fi aceleași indiferent de metoda aleasă. Dacă procedura a avut loc în cea de-al doilea trimestru de sarcină atunci efectele vor fi mai severe.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Manifestări normale după procedură

După avort este normal ca o femeie să sângereze între 3 și 6 săptămâni. Uneori cantitatea de sânge este mai mare, alteori mai mică. Crampele sunt și ele normale și seamănă cu cele din perioada premenstruală. Ciclul menstrual revine după o perioadă de 4-8 săptămâni de la procedura de avort.

Unele femei își schimbă starea de spirit foarte des. Responsabili sunt hormonii de sarcină.

După avort o femeie poate rămâne imediat însărcinată din nou, când se produce ovulația. Este important să folosească o metodă contraceptivă pentru a evita să treacă din nou prin această procedură.

În cazul în care avortul a avut loc în al doilea trimestru de sarcină pot apărea complicații majore care implică spitalizare și alte intervenții chirurgicale.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Îngrijirea imediată post-procedură

Imediat după realizarea avortului trebuie puse comprese calde peste abdoment pentru a reduce intensitatea crampelor. Pentru reducerea durerilor este de ajutor și masajul abdomenului și al spatelui.

În zilele imediat următoare, stările de slăbiciune, de rău și de oboseală sunt foarte normale. De aceea, este bine ca femeia ce a suferit un avort să se odihnească foarte bine și să nu facă efort fizic. De asemenea, este indicat să nu fie supusă niciunui stres emoțional.

Unul dintre efectele adverse ale avortului este infecția pentru că cervixul are nevoie de timp să se închidă. Este bine să nu fie folosite tampoane interne, ci doar externe. Mai mult, relațiile sexuale trebuie evitate mai bine de 2 săptămâni. Pentru reducerea riscului de infecții este bine ca femeia să nu meargă la piscină pentru 1-2 săptămâni. Este bine ca pentru o săptămână să fie monitorizată temperatura corpului. În cazul în care aceasta crește, este semn de infecție.

Ce se întâmplă cu corpul femeii după avort. Când vizita la medic este necesară

Dacă durerile postoperatorii nu se diminuează după 24 de ore atunci este bine ca femeia să meargă la un nou consult. De asemenea, vizita la camera de gardă se impune dacă elimnă cheaguri de sânge mai mari decât o minge de golf, dacă sângerarea cere mai mult de un absorbant de dimensiuni mari pe oră, dacă apar stări de amețeală sau de leșin, dacă apare febra, dacă sângerarea are un miros urât, dacă apar gânduri sinucigașe, dacă apar reacții alergice sau dificultăți de respirație.

Pentru a fi cât mai bine informată, îți recomandăm și aceste articole:

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa