Ce este menopauza precoce?

Ramona Dinescu
menopauza-precoce-totul-despre-mame

Menopauza precoce este diagnosticul pus femeilor cu vârsta sub 50 de ani cărora li s-au oprit funcțiile ovariene

Pentru mine, personal diagnosticul de risc de menopauza precoce pe care l-am primit în jurul vârstei de 30 de ani a fost probabil unul dintre cele mai fericite. Spun asta acum, privind în urmă, deoarece la momentul respectiv nu mi s-a părut deloc plăcut subiectul. Astfel, m-am mobilizat, mi-am pus ordine în viața și am decis că este timpul să devin mamă. Acum, după ce mi-am încheiat această misiune, am făcut doi copii, simt că oricând se va întâmpla să se instaleze acestă menopauză timpurie, o voi accepta cu toate bunele și relele ei.

Spun acest lucru deoarece complicația cea mai importanta la care duce menopauza precoce este infertilitatea.

Citește și: De ce îţi întârzie ciclul?

Menopauza precoce: simptome și tratament

La momentul respectiv am stat de vorbă despre acest subiect cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitate, și am aflat că, atâta vreme cât menopauza precoce este ținută sub control, nu implică riscuri foarte mari.

În mod normal, menopauza se instalează în jurul vârstei de 51 de ani, însă există și unele femei ale căror funcții ovariene se opresc la vârsta de 35 sau 40 de ani. Acest lucru apare din cauza menopauzei timpurii, când ovarele nu mai eliberează lunar câte un ovul ce așteaptă să fie fecundat. Rezerva ovariană a fiecărei femei este de aproximativ 2 milioane de ovocite la naștere, din care la pubertate mai rămân doar 300-400 de mii. Din acestea, aproximativ 400 de ovocite se maturizează și sunt gata de fecundare.

Citește și: Tratamente naturiste pentru amenoree (lipsa menstruaţiei)

În unele cazuri, din cauze genetice, chirurgicale (extirparea ovarelor), medicale (chimioterapie) sau care țin de sistemul imunitar, femeile cu vârsta sub 51 de ani pot suferi de menopauza precoce.

Simptomele sunt relativ aceleași ca la menopauză: menstruații neregulate, cicluri abundente sau foarte sărace, dureri de cap, bufeuri de căldură, uscăciune vaginală, iritabilitate la nivelul vezicii urinare și chiar incontinență, oscilații comportamentale (iritabilitate, depresie ușoară), insomnii, scăderea libidoului.

După astfel de manifestări, orice femeie ar trebui să ceară sfatul unui medic ginecolog care, cu ajutorul testului pentru stabilirea dozărilor hormonale de FSH, prolactină și estradiol, va pune diagnosticul final.

În mod normal se prescrie un tratament asemănător cu cel recomandat la menopauză: suplimente hormonale cu progesteron și estrogen pentru a mima un ciclu menstrual normal. Dozele sunt de cele mai multe ori mai mari, iar tratamentul este uneori mai îndelungat.

Citește și: 5 dureri pe care nu trebuie să le ignori

Menopauza precoce și fertilitatea

Așa cum spuneam, diagnosticul de menopauza precoce înseamnă oprirea definitivă a funcțiilor ovariene, adică ovarele nu vor mai elibera ovule mature gata de a fi fecundate. Asta înseamnă infertilitate. După instalarea menopauzei precoce nu vei mai putea rămâne însărcinată.

Dar, din fericire, știința și tehnica sunt tot mai evoluate, iar în România este perfect legală criogenarea ovulelor. Așadar, dacă ai antecedente de menopauză timpurie în familie, ar fi bine să testezi din timp dozarea hormonală și, dacă ești sub risc, să iei măsuri. Poți să grăbești momentul în care vei rămâne însărcinată sau, dacă încă nu ești pregătită, poți apela la înghețarea ovulelor, o procedură care începe să găsească adepți în rândul tot mai multor femei în întreaga lume. Ovulele sunt recoltate prin puncție ovariană, sub supraveghere ecografică și congelare în azot lichid la o temperatură de -196 grade Celsius. Uneori, o parte dintre ovule pot fi afectate în urma acestui proces, însă după dezghețare rata de supraviețuire a ovulelor sănătoase este de 90%.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa