Sarcina după 50 de ani. Este posibilă? Ce avantaje și ce riscuri presupune?

Sarcina după 50 de ani este posibilă, în mare parte, datorită evoluției științifice, însă cât de sănătoasă pentru viitoarea mamă și copil este o sarcină târzie, vom vedea mai jos.

Multe celebrități devin mame după vârsta de 45 de ani, poate chiar și mai târziu, lucru care ne poate face să credem că orice este posibil. Da, este posibil, însă cu unele riscuri.

Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitate spune că, în mod normal, capacitatea unei femei de a concepe un copil se încheie la menopauză, ceea ce înseamnă 12 luni consecutive fără menstruație. Vârsta medie pentru intrarea la menopauză este 51 de ani, după care o sarcină naturală nu mai este posibilă. În timpul acesta, ciclul menstrual devine neregulat și chiar se încheie. Iar dacă menstruația este încă regulată, calitatea ovulelor scade îngreunând procesul de concepere a unui copil, în special după vârsta de 42 de ani. În jurul vârstei de 40 de ani, femeia mai are aproximativ 3% dintre ovocitele cu care s-a născut, un număr teoretic insuficient pentru concepție. La polul opus, bărbații rămân fertili până la sfârșitul vieții, însă și în cazul lor apare riscul defectelor genetice paternale cauzate de vârsta înaintată.

Așadar, o femeie de 50 de ani poate rămâne însărcinată? Ei bine, o sarcină sănătoasă la această vârstă este aproape imposibilă. Doar 0,01% dintre sarcinile naturale pot apărea după vârsta de 47 de ani. Modalitatea prin care femeile trecute de această vârstă pot rămâne însărcinate este prin fertilizare in vitro sau donare de ovule.

Avantajele sarcinii după 50 de ani

Crezi sau nu, există o serie de avantaje pentru femeile care devin mame după vârsta de 50 de ani:

Un studiu realizat la Universitatea din Utah a demonstrat faptul că femeile care nasc după vârsta de 50 de ani au tendința de a trăi mai mult, indiferent dacă rămân însărcinate natural sau prin alte metode.

Există și beneficii financiare. Un alt studiu a arătat că venitul unei femei crește cu aproximativ 10% în fiecare an de amânare a maternității. Atunci când ești părinte, cu atât mai mult părinte singur, o întârziere la job te poate costa concedierea. Puțini sunt acei șefi care arată flexibilitate față de mame. La 50 de ani, vei fi mult mai relaxată din acest punct de vedere, atât financiar cât și mental.

Un alt avantaj major este acela că până la această vârstă ai văzut și ai experimentat multe, așa că știi cum funcționează lucrurile. Cariera ta este pe o poziție confortabilă și sigură, așa că ai mai multe șanse de a lua cele mai înțelepte decizii.

Riscurile sarcinii după 50 de ani

O sarcină târzie, în special după vârsta de 50 de ani poate cauza probleme serioase.

Riscuri legate de sănătate:

O sarcină târzie crește posibilitatea instalării diabetului, hipertensiunii și a preeclampsiei, o complicație caracterizată prin tensiune arterială mare și chiar leziuni ale unor organe. Mai apoi, fătul poate avea retard de creștere, se poate naște mort, se poate naște înainte de termen și pot apărea multiple defecte din naștere sau alte complicații.

În plus, la această vârstă, ducerea la termen a unei sarcini este mult mai grea din punct de vedere fizic.

Bebelușul poate fi și el supus unei serii de riscuri precum acela de Sindrom Down și alte anomalii genetice.  Specialiștii susțin că aceste riscuri pot fi micșorate în cazul în care se apelează la donatori de ovule tinere.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()