Fertilizare dusă la extrem: Patru ani de chin, trei sarcini pierdute și 1.616 injecții

Anca Vlad
bbebelus inconjurat de seringi

Fertilizare in vitro – această fotografie este dovada de netăgăduit a speranței. Înfășurat într-un șal multicolor, bebelușul înconjurat de sute de injecții demonstrează zbaterea părinților săi. Inima este formată din seringile folosite de două ori pe zi de mamă pentru ca el să poată veni pe lume.

După patru ani de încercări, trei sarcini pierdute și 1616 injecții, familia O’Neal și-a întâmpinat, în sfârșit, fetița. London O’Neal s-a născut pe 3 august.

Fotografia, în care personaj principal este micuța London, are o semnificație importantă pentru părinții ei, Patricia și Kimberly O’Neal, un memento al călătoriei pe care au parcurs-o împreună. După aproape 55.000 de share-uri pe Facebook, fotografia a devenit un simbol al celor care luptă cu infertilitatea. „Sperăm că există undeva acolo un cuplu care trece prin ce am trecut noi și care descoperă că există o luminiță la capătul tunelului”, a declarat Patricia O’Neal pentru CNN.

Au vrut să-și întemeieze o familie, dar au fost nevoite să apeleze la fertilizare in vitro

Paticia și Kimberly s-au cunoscut în urmă cu aproape șase ani la o grădiniță. S-au îndrăgostit și și-au dat seama că vor să aibă un copil împreună. După un an de relație, au încercat să conceapă un copil în februarie 2014. Patricia (acum în vârstă de 30 de ani), care are o fetiță de șapte ani dintr-o relație anterioară, și-a dorit să mereu să mai aibă un copil pe cale naturală. Și Kimberly are un fiu de 14 ani dintr-o relație anterioară. Cele două, care s-au căsătorit în 2017, au decis ca Patricia să rămână însărcinată.

„La început am crezut că va fi de ajuns să mergem la o clinică de fertilizare in vitro și nouă luni mai târziu vom avea un copil”, povestește Patricia. „Pentru noi nu a fost însă așa…”.

Cuplul din Sun City, Arizona, a mers la un specialist în fertilizare in vitro și a încercat două inseminări intrauterine, dar nu au obținut un embrion. Apoi au încercat cu alte două ovule, la un alt medic. A doua încercare a avut ca rezultat cinci embrioni. Speranța că vor avea un copil a existat la fiecare implantare. Din nefericire, Patricia a pierdut o sarcină la șase săptămâni și o alta la opt săptămâni.

Ceva nu era în regulă și au decis să facă niște teste genetice. În urma lor, Patricia a aflat că are o problemă cu coagularea sângelui, numită Factorul V Leiden. „Este o mutație genetică și crește riscul de dezvoltare a unor cheaguri anormale”, explică un specialist de la Clinica Mayo. „Femeile care au această mutație prezintă un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge în timpul sarcinii”.

Știind unde e problema, cele două au încercat cu al treilea embrion, care nu s-a prins. După încă o lună a venit rândul celui de-al patrulea embrion – implantat cu succes.

„Eram foarte fericite! Am ajuns la opt săptămâni și am aflat că vom avea un băiețel”, povestește Patricia. „Am văzut cum îi bătea inimioara, care s-a oprit însă în a 11-a săptămână de sarcină”, spune femeia, care recunoaște că atunci a cedat psihic. „Îmi era de ajuns. Nu puteam s-o fac încă o dată. Cu toate acestea, mi-am dat seama că eu și soția mea am pornit împreună pe acest drum și am decis că ne vom fi alături la bine și greu”.

Unde era problema?

Cele două nu au vrut să renunțe la ultimul embrion sau să-l doneze. Au găsit un alt medic, care, pe lângă fertilizare in vitro, era specialist și în probleme de coagulare a sângelui. În 2017 au început tratamentul cu John Couvaras , specialist în endocrinologie reproductivă și obstetrică, încă din 1990. Patricia i-a permis să vorbească cu reporterii de la CNN despre cazul ei. „Ori nu rămânea însărcinată, ori pierdea sarcina. Ăsta era un semnal de alarmă”, a declarat Couvaras. Medicul a mai descoperit că, pe lângă Factorul V Leiden, Patricia avea și alte probleme care o împiedicau să ducă sarcina la capăt. „Avea markeri ai inflamațiilor, un nivel scăzut al vitaminei D și deficiențe de enzime, toate acestea ducând la avorturi spontane”. În această situație, el i-a prescris două injecții pe zi cu heparină. Aceasta subțiază sângele, permițându-i să ajungă mai ușor la copil.

A cincea implantare a fost un succes. Cele două au aflat vestea bună cu doar câteva zile înainte de o excursie programată la Disneyworld. „Nu am avut voie să mă dau în carusel sau ceva de genul ăsta. Nici măcar nu am avut voie să mă plimb și a trebuit să port tot timpul o mască chirurgicală pentru protecție. Întotdeauna am avut senzația că inimioara lui a bătut prima dată în Lumea lui Disney”, zâmbește acum Patricia.

Ședința foto a fost programată cu mult timp înainte

Kimberly O’Neal a început să caute idei pentru ședința foto încă de la prima inseminare in vitro. Așa a găsit o fotografie a unui bebeluș înconjurat de seringi și a decis să păstreze acele de la toate injecțiile.

„Soția mea a păstrat toate acele, de la toate injecțiile pe care le-am făcut. Toate au fost dezinfectate și au avut acul acoperit cu capac de plastic”, explică Patricia. „Nu știam câte voi face până la final, dar ne-am gândit că o iasă o fotografie reușită”.

Bebelușul-curcubeu

Familia O’Neal  a cheltuit 40.000 de dolari în timpul dificilei călătorii. Patricia lucrează în domeniul ipotecilor imobiliare, iar Kimberly într-o bancă.

Patricia (stânga), Kimberly și London
Packer Family Fotography

Cele două au știut de la început că vor o fotografie cu bebelușul și seringile care le-au ajutat să-l obțină, așa că, atunci când sarcina a avansat, au luat legătura cu un fotograf. Samantha Packer, specialistă în fotografii cu bebeluși, a făcut zeci de poze cu bebeluși-curcubeu. Aceștia sunt micuții născuți după ce mamele lor au suferit unul sau mai multe avorturi spontane, au născut un copil mort sau au pierdut unul în primele luni de viață. Packer și cuplu O’Neal  au decis ca bebelușul să fie înconjurat într-un șal în culorile curcubeului care reprezintă miracolul.

Încă de la început, fotografa a vrut să facă în jurul copilului o inimă cu seringile folosite, dar nu s-a gândit că sunt atât de multe până când nu le-a văzut. A durat mai bine de oră ca toate să fie așezate meticulos cu vârful în aceeași direcție.

„Inima simbolizează dureroasa călătorie făcută din dragoste pentru acest copil”, a spus Packer pentru CNN. „Când mămicile cu venit cu London, care avea o săptămână, și au văzut inima, au fost copleșite. Amândouă au început să plângă… Cred că și din acest motiv poza a avut un asemenea succes, pentru că a surprins totul: călătoria, țelul și bebelușul. Imediat cum m-am uitat la cameră mi-am dat seama că imaginea era deosebită. Reprezenta frumusețea, puterea și dragostea”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa