De ce durează sarcina nouă luni?

Alexandra Ion

Perioada de evoluție a embrionului și fătului este de nouă luni, dar te-ai întrebat de ce durează sarcină nouă luni?

De ce vine puiul de om pe lume după nouă luni de viață intrauterină cu variații de ordinul zilelor?

Antropologii și-au pus această întrebare mai ales că prin comparație cu ale mamifere, puiul de om vine pe lume complet neajutorat și incapabil să supraviețuiască fără grijă și ajutor. Tot prin comparație cu alte mamifere, puiul de om vine pe lume insuficient dezvoltat, imatur din punct de vedere al dezvoltării aparatului digestiv,  sistemului imunitar, capacității de termoreglare și  simțurilor.

Puiul omului vine pe lume nedezvoltat

Practic, pentru om, procesul de evoluție continuă, maturitatea reală a organelor interne fiind atinsă pe tot parcursul primului an de viață. Prin comparație cu alte primate, puiul omului vine pe lume nedezvoltat. Spre exemplu, creierul omului, la naștere, reprezintă doar 30 la sută din dimensiunea pe care o va avea la vârstă adultă. La cimpanzei, la naștere, creierul reprezintă 50 la sută din dimensiunea creierului de la vârstă adultă. Pentru a atinge acest grad de dezvoltare și în cazul omului, sarcina ar trebui să dureze 16 luni, în loc de nouă luni, se arată într-un studiu realizat la Columbia University. Dacă sarcina ar dura atât, ar apărea așa numita „dilemă obstetricală”, adică circumferința craniului copilului ar fi mai mare decât capacitatea anatomica a pelvisului feminin de a se dilata.

În plus, există și o capacitate maximă pe care metabolismul matern nu o poate depăși, știut fiind că în cursul sarcinii rata metabolismului crește cu peste 50%. Când acest nivel maxim este atins, mecanismele fine care reglează și controlează sarcina, declanșează nașterea. Practic organismul femeii nu poate duce sarcina peste aceste moment și nu mai poate asigura nevoile fătului.

Citește și: 6 simptome jenante ale sarcinii

Antropologii mai spun că, în cursul evoluției omului, s-a realizat un compromis între perioada de dezvoltare a creierului, pentru un maximum de șanse de supraviețuire la naștere, și pelvisul îngust al femeii, ca efect al mersului biped, astfel că puii omului s-au născut mai devreme decât ar fi fost ideal.

Interesant este că, dacă perioada de gestație a femeilor ar fi cu doar două luni mai lungă, diferență pentru corectarea „dilemei obstreticale” ar fi de doar trei centimetri, chestiunea care ar fi putut fi rezolvată în cursul evoluției speciei umane. Cu toate acestea, durata sarcinii a rămas de nouă luni.

Explicația se regăsește în rata metabolismului uman și în temperatura maximă normală a omului. Astfel, începând din a șasea luna de sarcină, femeile consumă permanent de două ori mai multă energie pentru procesele metabolice de bază, adică corpul femeii se comportă vreme de trei luni de sarcină că și cum ar alerga pe bicicletă cu o viteză constantă de 20 de kilometri pe oră, în fiecare minut. Biologic, organismul nu poate rezista la un astfel de efort dacă sarcina ar depăși cele nouă luni.

O ultimă explicație pentru care durata sarcinii s-a oprit la nouă luni este faptul că, în cursul evoluției uriașe ca timp față de perioadă modernă, femeia însărcinată trebuia să se descurce singură și să se achite de obligațiile pe care le aveau în comunitatea din care făceau parte. În concluzie, o sarcină care ar fi durat mai mult de nouă luni de zile punea în pericol și fătul, dar și pe mamă și, în final, specia.

Se pote spune că sarcina durează nouă luni, pentru că în felul acesta toți – mamă, făt, familie, au cele mai mari șanse de supraviețuire și, prin urmare, de a perpetua specia.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa