4 sfaturi esențiale pentru tonifierea perineului

Magda Popescu

Cât este de importantă tonifierea perineului atât în sarcină, cât și după naștere? Ca să ai un organsim sănătos, răspunsul este simplu: tonifierea perineului este esențială. Mai jos, câteva sfaturi despre rolul perineului la naștere și cum să-l menții într-o formă ideală, de la spcialiștii spanioli citați de mibebeyyo.com.

Perineul este banda musculară aflată între pubis și coccis, care servește drept suport și sprijin pentru diferite organe, cum ar fi vezica urinară, și care este implicată în contracția voluntară a sfincterelor.

Citește și: Ce ne facem cu perineul?

În timpul sarcinii, perineul este zona care sprijină uterul, pe măsură ce crește, de aceea este necesară menținerea unui tonus muscular bun și a unei elasticități adecvate pentru a face față celor 9 luni de sarcină, dar și nașterii. O slăbire a tonusului poate duce la incontinență urinară sau scurgeri.

După naștere, tonifierea perineului este esențială. Cu toate acestea, organismul trebuie să-și reia treptat activitatea, de aceea se recomandă începerea exercițiilor după șase-opt săptămâni de la naștere. În acest stadiu incipient, de mare ajutor sunt exercițiile foarte simple și respectarea câtorva reguli care ajută la întărirea mușchilor și la evitarea problemelor.

Citește și: 15 lucruri intime despre urinarea după naștere

Iată cele 4 reguli esențiale pentru tonifierea perineului

– În timpul sarcinii, faceți o serie de exerciții, cum ar fi exerciții Kegel, care ajută la întărirea musculaturii din zona intimă și recuperează elasticitatea pierdută. Masajul perineal este, de asemenea, foarte util. Moașa sau medicul ginecolog vă poate arăta câteva tehnici de masaj pentru zona perineului.

– Lucrați activitatea musculară din zona intimă cu ajutorul fizioterapiei. Această formă de terapie întărește musculatura pelvină și contractează perineul.

– Mergeți des la toaletă și evitați consumul excesiv de lichide, dacă nu aveți acces la o baie. Mărirea vezicii urinare supune mușchii pelvieni la un efort mai mare.

– Aveți grijă la tranzit. Evitați supraîncărcarea abdomenului deoarece acesta apară tot pe mușchii din zona intimă. O alimentație echilibrată reglează întotdeauna și tranzitul intestinal.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa