Dr. Hadi Rahimian a salvat mâna unui copil nenăscut, printr-o intervenție cu laser în uterul mamei

Raluca Dumitrică
Dr. Hadi Rahimian | Totul despre mame
Dr. Hadi Rahimian, medicul care a salvat mâna fetiţei

Dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie, unul dintre puținii medici din țară care efectuează operații intrauterine, a salvat mâna unui copil aflat încă în uterul mamei printr-o intervenție fetală minim-invazivă pentru îndepărtarea unor bride amniotice, efectuată în săptămâna 26 de sarcină.

Astfel, medicii din cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA marchează o nouă premieră medicală pentru țara noastră, de data aceasta în domeniul chirurgiei fetoscopice fetale. Dupa interventie, Anastasia, o fetiță minunată, s-a născut la 37 de săptamani perfect sănătoasă.

Brida amniotică, un pericol mai putin cunoscut

Brida amniotică este o anomalie congenitală rară ce apare atunci când amnionul, membrana internă a sacului amniotic în care se dezvoltă fătul, se rupe. Apar benzi fibroase care se pot înfășura strâns în jurul copilului, cu afectarea circulației din zona respectivă.

Mâinile și picioarele sunt porțiunile cele mai lezate, însă brida amniotică poate deteriora fața, brațele, membrele inferioare sau degetele de la picioare. Efectele pot varia, de la apariția unor șanțuri la nivelul pielii, până la deformarea severă sau chiar amputația membrului respectiv.


Cauza formării bridelor amniotice nu e pe deplin cunoscută și se consideră că acestea apar din întâmplare. Nu există o cauză genetică, astfel încât probabilitatea să apară la o sarcină următoare este foarte mică. Cea mai acceptată teorie este aceea că devreme în sarcină, între ziua 28 dupa concepție și până în săptămâna 18 de sarcină, membrana internă a sacului amniotic (amnionul) se rupe, făra afectarea membranei externe (corionului). Fătul continuă să plutească în lichidul amniotic, însă este expus la acele benzi fibroase rezultate din ruperea amnionului.

Fiecare situație este unică

Deoarece bridele amniotice sunt subțiri, pot fi identificate cu greutate la ecografia prenatală și multe cazuri sunt diagnosticate la naștere. De aceea, incidența estimată variază larg, între 1:1.200 si 1:15.000 de nou-născuți. Cel mai devreme, brida amniotică poate fi evidențiată la ecografia efectuată în jurul vârstei de 12 săptămâni de sarcină. Deși e dificil ca benzile fibroase să fie vizualizate ecografic din cauza dimensiunilor lor mici, afecțiunea este detectată indirect, pe baza defectelor pe care acestea le produc asupra părții de corp afectate.


Fiecare caz este unic, iar severitatea și complicațiile variază de la forme ușoare, până la unele amenințătoare de viață. În cazurile moderate, benzile se înfășoara în jurul degetelor de la mâini sau picioare rezultând în amputația sau fuziunea degetelor. Piciorul strâmb poate apărea atunci când brida încercuiește piciorul, producând restricția mișcării acestuia. Înfășurarea severă în jurul brațelor determină amputații majore.

Benzile care se înfășoară la nivelul feței copilului pot duce la apariția despicăturii de buză (“buză de iepure”) sau de palat (palatoschizis). Cazurile cele mai severe, care pot pune în pericol viața fătului, apar atunci când brida amniotică se înfășoară în jurul unor structuri vitale, cum ar fi capul sau cordonul ombilical.


Fiecare caz de bridă amniotică este examinat cu multă atenție pentru a decide care este cea mai bună modalitate de a preveni lezarea zonei afectate. În cazurile severe, chirurgia fetală poate fi singura opțiune. Acest tip de intervenție chirurgicală este efectuată când fătul se află încă în uterul mamei și este indicată atunci când există riscul de deces al fătului sau, mult mai frecvent, atunci când există amenințarea de amputație a unui membru.

Dr. Hadi Rahimian a salvat mâna unui copil nenăscut

Mana salvata | Totul despre mame
Mâna salvată prin chirurgia fetală

Mama Anastasiei a declarat că sarcina a decurs absolut normal până în luna a treia, când a aflat de la medicul curant din Craiova că există o problemă. Ecografia a evidențiat o bridă amniotică, o bandă fibroasă care ar fi putut să se înfășoare strâns în jurul mâinii sau piciorului copilului.

Părinții au solicitat o a doua părere de la alți medici și, în căutare de răspunsuri, au apelat la Dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie cu pregătire și interes special în medicina materno-fetală, având o experiență deosebită în diagnosticarea ecografică și tratamentul chirurgical intrauterin ghidat ecografic a unor variate anomalii sau malformații congenitale.

Printr-o ecografie amănunțită, acesta a confirmat prezența bridelor amniotice. Cei doi părinți au hotărât să nu-și asume niciun risc pentru copil și două săptămâni mai târziu, în săptămâna 26 de sarcină, intervenția a avut loc în Spitalul Băneasa. După operație, Dl. Dr. Rahimian le-a confirmat că decizia de a face intervenția a fost cea corectă, întrucât una din bride era deja înconjurată în jurul mâinii copilului.


După intervenție, mama și copilul au fost urmăriți cu multă atenție pe toată durata sarcinii, până la naștere, pentru monitorizarea dezvoltării extremității afectate. Chirurgia fetală poate avea riscuri, incluzând nașterea prematură, infecția sau sângerarea, însa se pot folosi medicamente care sa reducă riscul de apariție a acestor complicații.

Chirurgia fetoscopică, soluția salvatoare

Chirurgia fetoscopică pentru îndepărtarea bridelor amniotice se poate efectua doar în centre de medicină fetală de către specialiști cu pregatire amplă în acest domeniu. Odată ce benzile sunt identificate, medicul folosește un fascicul laser pentru a le tăia, reducându-se astfel imediat presiunea exercitată asupra ariei afectate. Astfel, copilul va avea o șansă mai bună pentru vindecarea și dezvoltarea ulterioară normală a zonei afectate.

Este un sentiment extraordinar pe care îl ai atunci când poți interveni și schimba cursul unei boli, de altfel relativ rară în sarcină. De fapt, ceea ce face ca Spitalul Băneasa să fie unul special este Programul de Medicină Materno-Fetală care oferă o expertiză avansată pentru mamele cu sarcini complicate sau cu risc crescut. Echipa noastră de specialişti a efectuat până în prezent următoarele tipuri de intervenţii intrauterine: transfuzii intrauterine la izoimunizare, şunturi vezico-amniotice şi şunturi toraco-amniotice, fotocoagulare laser pentru sindrom transfuzor-transfuzat, fotocoagulare de valvă posterioară, cele mai multe proceduri fiind efectuate în premieră în România.

Dr. Hadi Rahimian, Directorul Medical al Spitalului Băneasa.

Cine este doctorul Hadi Rahimian

Dl. Dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie. Cu o pregatire profesională de excepţie si o expertiză bogată, Dl. Dr. Hadi Rahimian este Directorul Medical al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie REGINA MARIA din Bucureşti.

dr. Hadi Rahimian

Domeniile de interes special sunt chirurgia minim invazivă şi medicina materno-fetală, Dr. Hadi Rahimian având o experienţă deosebită în supravegherea sarcinii cu risc înalt, respectiv în diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor asociate sarcinii şi a impactului acestora asupra fătului. Dintre temele de cercetare în acest sens amintim:

  • diagnosticul neinvaziv al anemiei fetale în izoimunizarea Rh,
  • diagnosticul ecografic al sindromului transfuzor-transfuzat în sarcina gemelară şi tratamentul invaziv ghidat ecografic,
  • patologia materno-fetală în trombofilii,
  • evaluarea riscului individualizat de sindrom Down,
  •  utilizarea ECG-ul fetal în scop diagnostic, evaluarea functiei cardiace materne, proiect realizat cu fonduri europene, etc.

Până în prezent, Dl. Dr. Rahimian a efectuat următoarele tipuri de intervenţiile intrauterine: transfuzii intrauterine la izoimunizare, şunturi vezico-amniotice şi şunturi toraco-amniotice, ultimele două proceduri fiind efectuate pentru prima oară în România.

Preocupat permanent de pregatirea profesională, Dl. Dr. Rahimian a participat la o serie de cursuri de specializare din ţară şi străinătate şi a obţinut competenţa în ecografia obstetricală şi ginecologică, chirurgie ginecologică laparoscopică, histeroscopie şi medicină materno-fetală.

Dl. Dr. Rahimian este prim-autor şi co-autor al 31 de lucrări care au fost comunicate în cadrul unor congrese naţionale şi internaţionale şi publicate în reviste prestigioase medicale şi a contribuit la realizarea unui manual de obstetrică şi a cărţii „Sonografie fetală”.

Este membru al următoarelor societăți medicale:

  • Societatea Internaţională de Ecografie Ginecologică şi Obstetricală
  • Societatea Americană de Obstetrică şi Ginecologie
  • Societatea Internaţională de Diagnostic Prenatal


Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa