Naștere în Grecia. „Am fost cazată în cameră cu soțul iar asistentele l-au învățat cum să îngrijească copilul”

Naștere în Grecia. Experiențele româncelor care nasc în alte țări din Uniunea Europeană sunt din ce în ce mai multe, iar Grecia este o variantă apreciată. Citiți mai jos povestea de naștere a unei românce care a născut într-un spital de stat din Grecia, așa cum am primit-o la adresa de email [email protected]
„Am născut la 38 de săptămâni în Grecia. În anul 2011 am rămas însărcinată cu al doilea  copil, mai am un băiat mai mare cu 4 ani jumate pe care l-am născut normal în România.
Am făcut toate controalele la un doctor privat, acest doctor m-am trimis să îmi fac toate analizele la privat dar în afară de consultații, analizele le-am făcut gratuit.
În perioada cât am fost gravidă, am venit în România și mi-am făcut analize dar nu au avut nici o valoare în Grecia, aceștia din urmă punându-mă să le fac din nou. Cu două luni înainte de naștere am luat legătură cu doctorii de la spitalul de stat unde am făcut mai multe controale și analize amănunțite în urmă cărora s-a stabilit că voi naște prin cezariană.

Naștere în Grecia. Am fost cazată într-o cameră cu două paturi,  unul metru mine, altul pentru soț

Doctorul privat ginecolog la care eram înscrisă mi-a oferit gratuit vaccinul, menționez că am Rh negativ și a fost nevoie de un vaccin.
Am stabilit cu doctorul de la spitalul de stat să nasc pe 6 decembrie 2011 la ora 08:00.
Am ajuns acolo cu o prietenă care era și ea programată să nască în aceeași zi. Ea a fost dusă prima în sala de operații să nască.
Din cauza unor complicații care au apărut, respectiv prietenă mea avea un fibrom mare care a trebuit înlăturat, operația ei de cezariană a durat mai mult și pe mine au trebuit să mă amâne pentru a două zi tot la ora opt dimineață.
Am fost cazată într-o cameră mare cu două paturi pentru mine și soțul meu și mi-au adus ulterior după naștere un pătuț de sticlă pentru copil. În camera se mai află un dulap mare în care mi-am pus hainele mele și ale copilului, o baie cu dus, un frigider, un televizor și telefon.

Naștere în Grecia. Medicul m-a asigurat că o să am o tăietură mică…

După ce m-am instalat în camera, o asistență a venit și mi-a luat datele personale, după care mi-a spus să merg la cantină să îmi iau ceva de mâncare că după ce o să nasc nu mai am voie să mănânc, mă hrăneau cu perfuzie.
După ce am mâncat, a venit doctorul care ieșise din operația prietenei mele, mi-a arătat un borcan mare de sticlă în care era fibromul și m-a rugat să îl fotografiez că să îl pot arată prietenei mele când se trezește deoarece trebuia să îl trimită la analize.
A vorbit puțin cu mine mi-a spus să nu fiu speriată că operația este ușoară și m-a asigurat că tăietură nu o să fie pe burtă ci mult mai jos, a spus că tăietură o să fie mică și o să merg la mare fără nici o problema.
Într-adevăr, tăietură abia dacă se vede destul de jos exact puțin mai jos de dungă slipului de la costumul de baie. Doctorul mi-a spus că o să vină anestezistă să vorbească cu mine mai târziu, fapt care s-a și întâmplat. Această a venit în jurul orei 7 seară, mi-a spus cum o cheamă și mi-a explicat cum o să facă anestezia în coloana vertebrală.
M-a încurajat și mi-a spus exact cum v-a decurge procedura.

„Am fost uimită de câți oameni erau în sala de operație”

A două zi dimineață, la ora 6, o asistență m-a trezit. A venit cu niște aparate cu care a înregistrat bătaie inimii copilului și pe ale mele.
O altă asistentă a venit și mi-a adus un halat pe care trebuia să îl port în sala de operație. Am mers cu un scaun cu roțile în lift până la etajul 2, unde avea loc operația. Când am intrat în sala de operație am fost uimită să văd atâția oameni, adică în afară de doctorul meu mai era un doctor, anestezistă, 2 asistente și 4 rezidenți.
Am ajuns, m-am așezat pe masă de operație în poziția șezut și m-am aplecat în față așa cum mi-a explicat anestezistă că să se facă procedura, totul a decurs normal așa cum îmi explicase anestezistă cu o seară înainte.
După ce au terminat, m-au ajutat să mă întind pe masă. M-am întins pe masă și m-am uitat la ceasul de pe perete era ora opt și zece, mi-a întins mâinile orizontal, în palmă dreapta am simțit mâna asistenței și în cea stânga a simțit mâna anestezistei, cealaltă asistență a luat un tifon cu apă rece și a început să mă atingă câte puțin de sub sâni în jos până i-am spus că nu mai simt nimic, menționez că în timpul operației am fost conștientă, am fost anesteziată doar de sub sâni în jos.

Naștere în Grecia. Asistentele l-au învățat pe soț cum să îngrijească copilul

Mi-au pus un cearceaf verde în față, puteam vedea doar capetele doctorilor. A început operația, nu am simțit nimic doar că înainte să scoată copilul doctorul din dreapta a trebuit să împingă copilul care nu era suficient de jos, adică am simțit o presiune de sub sâni în jos, în tot acest timp anestezistă și asistență au vorbit cu mine m-au încurajat, după ce au scos copilul toți erau foarte fericiți, mi-i l-au arătat și l-au pus câteva secunde pe piept după care l-au luat și l-au spălat, era ora opt și 45 de minute.
După ce doctorii au terminat, mi-au dat cearceaful verde jos din față și mi-au spus că totul a decurs bine, copilul avea 2.800 grame. Au venit 2 asistente cu un pat rulant pe care m-au mutat și m-au dus în salon.
Acolo mă aștepta soțul meu. La un interval de o ora au venit două asistente și l-au luat pe soțul meu ca să îl învețe cum să îi facă baie la copil, să îl hrănească și să îl schimbe.

„Au refuzat vaccinul adus de mine de acasă”

Am stat în spital două zile de când am născut. Doctorul m-a sunat de două ori după operație când eram în salon și m-a întrebat cum mă simt, menționez că el a plecat la câteva ore după operație în Franța la o specializare.
Am fost foarte mulțumită de acești doctori minunați, am uitat să va spun că le-am dat vaccinul pe care îl luasem cu mine la spital dar au refuzat și mi-au spus că nu e nevoie că ei au vaccinul în spital.
După operație nu au fost complicații sau infecție, operația s-a vindecat frumos și abia dacă se mai observă acum după 8 ani”.
Ramona Popa

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()