Naștere în Spania. „O asistentă a stat lângă mine 7 ore, în timp ce sala pentru cezariană era pregătită”

Naștere în Spania. „Citind mai multe experiențe ale altor mămici m-am decis să o povestesc și pe a mea.

Am născut în Spania acum aproape 4 ani. Cu o zi înainte de ziua nașterii (la ora 9 AM) am fost la control la doctorul care se ocupă de mine (depășisem cu o zi termenul), mi-a spus că va mai dura câteva zile până voi naște și să merg cât mai mult (am mers ca melcul cam vreo 2 ore).

Pe la ora 2 PM au început durerile, am suportat până pe la 5 iar la ora 6 eram la spital (dusă de ai mei). M-au controlat, au zis că nu sunt încă dilatata destul și nu am nici contracțiile destul de dese să merg acasă.

Naștere în Spania. Veneau imediat ce le ceream să ajute

Am cerut voie la baie (în aceeași încăpere) iar acolo în baie mi s-a rupt apă. Am chemat o asistentă și m-au internat imediat.

În camera eram singură iar durerile erau atât de mari încât nu mai simțeau copilul, sora mea a chemat o asistentă spunându-i că nu simt copilul, în câteva minute aveam deja făcut controlul iar copilul era perfect.

Aveam dureri insuportabile dar nu eram dilatata decât foarte puțin, nu suportăm pe nimeni lângă mine și nimeni nu îmi făcea nimic (era normal, trebuia să așteptăm).

Naștere în Spania. Sala pentru cezariană a fost tot tipul pregătită, dar am insistat să nasc natural

Când aveam dilatația 2.5 unei asistente i s-a făcut milă de mine și m-au dus jos la sala unde te pregătesc de naștere și în câteva minute aveam pusă epidurală.

În tot acest timp mi s-a spus că au pregătit sala pentru cezariană deoarece copilul era foarte mare (3.9 kg) iar eu nu mă dilatăm. Am refuzat și am zis că fac orice deoarece doream să nasc natural.

O asistentă a stat lângă mine mai bine de 7 ore și îmi spunea când să împing (nu simțeau nimic de la epidurală), asta pe lângă mulți doctori și asistente ce veneau și controlau aparatele din jurul meu.

I-au luat de trei ori sânge copilului

În acele orele de travaliu, i s-a luat sânge din cap bebelușului de 3 ori pentru a vedea cât rezistă iar în cele din urmă m-au dus în sala de naștere unde la ora 7:30 dimineața am născut cu ajutorul unor doctori minunați.

Aproape că nu am simțit când am născut și când m-au cusut, eram extenuată și tot ce îmi doream era să aud plânsetul copilului. O să mă gândesc toată viața la acea asistentă care nu numai că m-a ajutat fizic ci și psihic.

Am avut o naștere lungă însă atunci când ai pe cine trebuie lângă ține totul este mai ușor. Țin să vă mai spun că am plătit 0 €”.

Georgiana

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()