Naștere la Suceava. „Tatăl a putut să vadă copilul prin geam, doar la externare l-a putut ține în brațe”

Naștere la Suceava. Obiceiul de a nu permite taților să asiste la nașteri sau împiedicarea lor să își țină copiii în brațe după ce vin pe lume continuă să fie o realitate în multe spitale din România. Mămica de mai jos a trecut printr-o astfel de experiență la Suceava și mărturisește că a fost aspectul care a marcat-o cel mai mult. Citiți mai jos povestea unei nașteri la Suceava, care a lăsat ceva traume. 

„Eu sunt Mihaela și am născut la Spitalul din Suceava, pe 4 mai 2019. Știam de la 30 de săptămâni că bebe este cu capul în sus și că șansele să se mai întoarcă sunt mici. Am sperat însă până în ultima clipă pentru că mi-am dorit enorm să nasc natural. Am fost la doctoriță mea joi seară, aveam contracții și dopul gelatinos eliminat. Doctoriță însă m-a trimis acasă. «Mai mult ca sigur este travaliu fals», mi-a spus ea și m-a programat la cezariană peste o săptămâna. Însă băiețelul meu voia să ne întâlnim mult mai repede.

În acea noaptea am avut contracții regulate, până la 4 minute și am tot așteptat, în speranța că bebe se va întoarce. A două zi la 4 dimineață am hotărât cu soțul că e timpul să merg la spital.

Naștere la Suceava. Completam formulare în timp ce avea contracții dureroase

Acolo m-au primit două asistente foarte plictisite și mi-au dat să completez 10 formulare, pe care nu puteam să le citesc exact pentru că aveam contracții foarte dureroase. Fără formularele semnate nu pot să mă primească, asta a fost explicația lor și nici nu s-au complicat să mă ajute cu ele.

După ce m-am chinuit și am reușit să citesc printre rânduri, în timp ce ele vorbeau despre ce au făcut ieri seară, am semnat formularele și am ajuns direct în sala de operație. Țin să precizez că pe unul dintre formulare scria că am fost informată cu privire la riscurile cezarienei și ale anesteziei. În realitate însă nimeni nici nu a pomenit de așa ceva.

Naștere la Suceava. Copilul mi l-au arătat abia a doua zi

După 10 minute de la începerea operației am auzit primul scâncet și inima mi s-a umplut de fericire, iar ochii de lacrimi. A fost divin și am știut că este bine și că partea grea a trecut, iar sentimentele acestea sunt greu de descris în cuvinte. Nu a durat mult fericirea mea, pentru că nu mi l-au arătat pe bebe decât câteva secunde, și imediat l-au dus la neo-natologie.

Când am aflat, după o operație care nu este deloc simplă, că îmi voi vedea băiețelul abia a două zi, am plâns, am plâns mult și am plâns din nou.

Toată noaptea nu am dormit deloc, chiar dacă asistentă mi-a făcut un calmant. M-am gândit numai la el, la cum este luat de lângă mama din prima clipă a vieții extrauterine, când are cea mai mare nevoie să-și simtă mama aproape, cum primește lapte praf în loc să pot să îl țin la sân, cum nu îl alina nimeni dacă plânge și am plâns iar, o noapte întreagă. A două zi în sfârșit l-am «primit». Exact așa mă simțeam, ca și cum primeam ceva de la cineva, nu ca și cum era firesc să am copilul meu pe care l-am născut lângă mine.

Tatăl își vede copilul la externare…

Era perfect, era al meu și în sfârșit puteam să îl țin în brațe și să îl pun la sân și să mă bucur.


Din nou însă fericirea nu a durat mult, când am coborât în cruntă realitate a spitalelor din România, când am aflat că tatăl nu își va putea vedea copilul nou-născut decât la externare.

Până atunci, puteam să merg la ușă și să îl arăt, la orele de vizită, prin geamul ușii, unde erau alte zeci de mămici că mine, care așteptau cu nerăbdare să le arate tăticilor câteva secunde copilul. Asta m-a devastat total.

Naștere la Suceava. Am stat în spital încă trei zile tot din vina cadrelor medicale

Adusesem pe lume o minune, era minunea noastră și tot ce puteam face era să ne uităm unul la altul printr-un geam. Nu mai aveam lacrimi de cât plângeam zi de zi că nu pot să îl cuprind pe soțul meu și să ne bucurăm împreună de băiețelul nostru. Da, în România, în 2019 este posibil că tatăl să nu își vadă bebelușul.

Când am crezut că peste 3 zile de la naștere voi fi externată, și așteptăm cu nerăbdare să îi prezint soțului mică noastră realizare, am aflat că trebuie să mai stau 3 zile, pentru că bebe va trebui să ia antibiotic, fiindcă eu am ajuns la spital cu apă ruptă (asta în condițiile în care eu am fost la doctoriță cu o zi înainte și ea m-a trimis acasă și mi-a spus să stau liniștită).

Asta a fost încă o lovitura pentru mine, pe care am încasat-o greu, și am plâns din nou. Am vrut să refuz, soțul însă cu calm m-a convins că e mai bine pentru ambii să facem cum spune doctoriță.

În sfârșit acasă după 7 zile

Plângeam noaptea pentru că laptele mi-a venit mult și sânii erau că piatră, și bebe refuză să îl ia în guriță, plângeam ziua când îi vedeam branula pusă pe mânuța lui micuța, plângeam seară pentru că nu puteam să îl văd pe soțul meu decât printr-un geam…

După 7 zile am ajuns în sfârșit acasă, și am plâns iar, de dată asta de fericire că eram în sfârșit o familie, că bebe era bine și că puteam să îmi iau soțul în brațe”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!


Pentru că știm că ești în căutarea unor cadouri autentice și valoroase pentru mămicile și tăticii din viața ta, în perioada sărbătorilor am redus prețurile la pachetele speciale de cărți de parenting. Alege pachetul care se potrivește cu momentul în care te afli tu sau cei dragi în viața de părinte și bucură-te de reduceri de până la 35%!

Vă recomandăm și următoarele articole despre naștere din România: 
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()