Cum naște o femeie. Nașterea naturală, pas cu pas (Video)

Theodora Fintescu, redactor
cum naște o femeie
Nașterea se desfășoară în trei etape și durează de la câteva ore la mai bine de o zi.

Cine nu a născut niciodată, își poate doar închipui cum naște o femeie, ce simte, ce o neliniștește și ce bucurie are, la final. Nicio naștere nu seamănă cu alta, nici măcar nașterile aceleiași mame. Prin urmare, este greu de anticipat modul în care urmează să se desfășoare o naștere naturală, însă viitoarele mame trebuie să știe ce se întâmplă cu fătul și cu organismul lor în timpul travaliului și al expulziei. 

Unele femei au travaliu de una- două ore, altele de peste o zi. Indiferent de durată, procesul este același și include trei faze distincte:

Prima fază a nașterii naturale: contracțiile

Prima etapă a travaliului începe odată cu apariția contracțiilor, datorită cărora se dilată cervixul (colul uterin), și ia sfârșit odată cu dilatarea totală. Poate fi dificil de sesizat stadiul incipient, deoarece în acel moment contracțiile sunt greu de deosebit de cele Braxton Hicks, pe care gravida le simte în ultimele săptămâni de sarcină.

Dacă nu apar complicații, atunci medicul te va sfătui să petreci acest stadiu acasă (asigură-te însă că medicul știe că a început travaliul).

Stadiul incipient al travaliului ia sfârșit atunci când cervixul s-a dilatat 4 centimetri. După acest moment, contracțiile devin mai frecvente, mai lungi și mai dureroase. Apoi, cervixul se dilată la 8-10 centimetri.

Aceasta este numită tranziția către stadiul doi al travaliului, care este mult mai intens decât primul, iar contracțiile sunt mult mai puternice, apărând la fiecare 2 minute, 2 minute și jumătate și durând un minut sau mai mult.

Dacă nașterea se produce cu anestezie epidurală, trebuie să știi că aceasta este un tip de anestezie locală care se administrează prin montarea unui cateter în coloana vertebrala, în spaţiul dintre vertebre. În funcţie de tipul de anestezic şi cantitatea administrată, îţi vei simţi parte de jos a corpului amorţită şi durerea contracţiilor se va diminua considerabil sau va dispărea cu totul. În funcţie de priceperea anestezistului şi de reacţia corpului tău, travaliul îşi va continua cursul normal şi vei putea participa activ la naşterea naturală propriu-zisă.

A doua fază a nașterii naturale: împingerea

Odată cervixul dilatat complet, începe a doua fază, cea de împingere, care poate dura între câteva minute și câteva ore (este posibil ca totul să se desfășoare mai repede dacă ai mai născut).

După ce apare capul bebelușului, medicul sau asistenta îi va aspira căile respiratorii (nasul și gura). Apoi i se va întoarce capul într-o parte și umerii vor ieși pe rând, unul câte unul. La următoarea contracție, vei fi instruită să împingi și copilul va veni pe lume.

În clipa aceea, vei simți un amestec de emoții: euforie, mândrie, încântare și, bineînțeles, ușurare. Oricât de obosită ai fi, te vei simți plină de energie. Cel puțin pentru moment vei uita complet că-ți dorești că dormi, să te odihnești.

A treia fază a nașterii naturale: eliminarea placentei

Etapa finală a nașterii începe imediat după expulzie și se încheie cu eliminarea placentei. Contracțiile din această etapă sunt relativ ușoare. Medicul va masa abdomenul, forțând uterul să se contracte și să expulzeze placenta, asigurându-se că sângerarea este sub control.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol despre cum naște o femeie, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa