Loviturile-fantomă – cel mai ciudat fenomen postpartum

Adriana Moscu
loviturile-fantoma-totul-despre-mame

După naștere, corpul se schimbă în nenumărate feluri. Dar cel mai neașteptat fenomen rămân loviturile-fantomă.

Prima oară când bebelușul tău a mișcat în burtică ți s-a părut ireal. Ireal de frumos! Însă cum ar fi să simți aceste mici lovituri, ca niște aripi de fluturi, la câteva luni bune după ce micuțul tău a părăsit locul cald și primitor din burtica ta și îți zâmbește acum suav din leagăn?

Citește și: Ce se întâmplă cu organele interne ale mamei în timpul sarcinii?

Lovituile-fantomă: un fenomen ciudat, dar des întâlnit

După ce bebelușul s-a născut, multe mămici experimentează fenomenul loviturilor-fantomă. Ele simt ca și cum cel mic ar lovi înăuntru, deși nu mai e demult acolo. Dar cât de normal e să simți de parcă ai avea un nou bebeluș în burtică? Aceste senzații, dincolo de faptul că te pot deruta, sunt cât se poate de firești, te asigură specialiștii. Mai mult, unele mămici pot încerca această senzație preț de câteva zile, în timp ce altele se pot confrunta cu ea câteva luni sau chiar ani.

Principalele motive pentru apariția loviturilor-fantomă

Corpul își revine la normal. După naștere, organele interne au nevoie de o perioadă de timp, mai mică sau mai mare, pentru a-și reveni la poziția normală, cea de dinaintea apariției sarcinii. Acest lucru se întâmplă pe măsură ce uterul tău se contractă, pentru a reveni la mărimea inițială. Uneori, pentru asta este necesar să treacă chiar și câteva luni bune.

Balonări și indigestie. După sarcină, e poți confrunta cu balonări frecvente și episoade de indigestie pe care le resimți ca pe niște lovituri. Mai mult, toată burtica ta se poate mișca în cazul unor spasme musculare mai puternice, de parcă cineva încă ar locui înăuntru.

Simțuri ascuțite. După ce timp de nouă luni ai adăpostit un bebeluș în burtică, e posibil ca simțurile tale să se fi ascuțit între timp, și să percepi până și cele mai mici activități și mișcări interne ale organismului, pe care să nu le fi băgat de seamă înainte. Mai ales spasmele sau mișcările din jurul uterului au fost pentru tine extrem de importante în timpul sarcinii, astfel încât ai continuat să le monitorizezi excesiv și după ce ai născut. Nu e de mirare că acum resimți chiar și cea mai mică mișcare în zonă.

Memoria nervilor. Potrivit anumitor teorii, loviturile-fantomă sunt cauzate memoria nervilor și a mușchilor și este un fenomen asemănător cu cel al brațului-fantomă (pe care-l simți și după amputare). Mai mult, terminațiile nervoase din jurul vezicii urinare, al intestinului gros și al uterului sunt doar la câțiva milimetri distanță unele de altele, astfel încât nu-ți vei da seama prea ușor de unde provine “lovitura”. 

Loviturile fantomă: senzații diferite de la o zi la alta

Dacă experimentezi lovituri-fantomă, vei observa rapid că niciuna nu seamănă cu cealaltă și că nu există un tipar prestabilit după care acestea să se repete. Uneori, pot trece câteva luni fără ca loviturile-fantomă să revină. Alteori, pot reveni de câteva ori în cursul unei zile și pot fi atât de puternice încât (cel puțin, dacă e să dăm crezare mărturiilor unor gravide), îți poți observa buricul pulsând.

Totuși, ca să-ți ieși din păreri, în cazul în care ai reînceput viața sexuală, e bine să faci un test de sarcină de câte ori ai vreu dubiu. Nu este nici costisitor, nici invaziv, ci doar extrem de concludent.

Citește și:
Complicații după nașterea prin cezariană
Naşterea orgasmică – între mit şi realitate
5 reacţii ciudate pe care le poţi avea în sala de naşteri

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa