10 lucruri mai puțin știute despre metoda Lamaze

Anca Vlad
Lamaze

Uită tot ce ai crezut că știi până acum despre acest subiect. Tehnicile Lamaze nu sunt doar despre controlarea respirației sau atenția și sprijinul partenerului. Aceste excerciții o ajută pe viitoarea mamă să-și cunoască trupul și să înțeleagă procesul nașterii pentru ca să poată lua în cunoștință de cauză deciziile potrivite la momentul potrivit.

Aceste tehnici au fost create de obstetricianul francez dr. Fernand Lamaze după ce asistat la câteva nașteri în Rusia. Metoda a prins în America anilor 50, când femeile au început s-o laude și să o pună în aplicare.

Între timp, lucrurile s-au schimbat și aceste tehnici s-au dezvoltat. Michele Ondeck, pereședinta Lamaze International,  a împărtășit cele mai importante lucruri pe care e bine să știi despre aceste exerciții.

Lamaze, o serie de tehnici care fac nașterea ușoară

  1. Este un stil de (a da) viață. Dacă ai impresia că un curs Lamaze constă în 40 deminute în care încerci să-ți reglezi cât mai egal respirația în timp ce parterul te încurajează, te înșeli! „E adevărat cu respirația corectă e baza excercițiului, dar pe lângă asta le învățăm pe femei să înțeleagă nașterea. Ele devin mai puternice din momentul în care acceptă schimbările prin care trece trupul lor”, explică Ondeck.
  2. Nu se folosește doar în cazul nașterii pe cale naturală. Lamaze încurajează nașterea naturală, dar nu te va condamna nimeni dacă la un moment dat vei cere o epidurală. „Lamaze se adresează tuturor femeilor care vor să nască în siguranță, așadar aici sunt incluse și femeile care decid să apeleze la medicamente”.
  3. Scopul Lamaze este să ușureze nașterea. Există șase reguli de bază: lasă nașterea să se declanșeze singură; plimbă-te, schimbă-ți poziția în timpul travaliului; asigură-te că în aceste momente ai lângă tine o persoană apropiată sau o moașă care să te încurajeze; evită intervențiile dacă nusunt necesare din punct devedere medical; evită să naști stând întinsă pe spate și împinge atunci când trupul ți-o cere; e bine ca mama și copilul să stea împreună imediat după naștere (alăptarea e începutul legăturii dintre cei doi).
  4. Permite-i partenerului să-ți fie alături. Deși nașterea este un proces personal, e bine de reținut că mama și partenerul ei formează o echipă, așa că implică-l în tot ce înseamnă sarcina și nașterea. „Nu-ți îndepărta partenerul, ci implică-l în tot procesul!” e sfatul pe care-l dă Michele.
  5. Apelează la o persoană pregătită profesional să te ajute. „Lamaze încurajează femeile care urmează să nască să apeleze la ajutorul unei doula (moașă), care să asiste la naștere și s-o îndrume pe viitoarea mamă. Acestea sunt pregătite să intervină în caz de nevoie și prezența lor te asigură că vei aduce pe lume un copil sănătos.
  6. Echipa de sprijin. Femeia se va relaxa mult mai ușor dacă alături de ea în timpul travaliului sunt partenerul ei și moașa. Michele Ondeck susține că, de cele mai multe ori, când ai alături de tine persoane de încredere, totul merge mult mai ușor.
  7. Mingea ca „unealtă” ajutătoare. E bine să folosiți în timpul sarcinii o minge specială, care vă ajută să vă întăriți mușchii spatelui și coapsele.
  8. Alegeți tehnicile de relaxare care vi sepotrivesc.E greu, dar nu imposibil, să ții sub control panica în momentul în care se declanșează nașterea și medicul și asistentele se agită pe lângă tine. Lamaze învață femeile să se descurce în această situație, să gândească pozitiv și să fie în stare să ia deciziile potrivite. Printre metodelefolosite sunt: respirația conștientă, ritmică, relaxarea mușchilor, dușurile fierbinți sau masajele.
  9. Durerea nu mai e atât de puternică dacă știi ce urmează. Nașterea e dureroasă, dar această durere poate fi controlată prin Lamaze. „Aceste tehnici oferă informații, unelte și strategii de combatere a durerii femeilor care nasc, dar și partenerilor lor. Aceste informații ajută cuplul să se lase în voia procesului și să nu înoate împotriva curentului”, spune Michele.
  10. Cunoașterea e putere. Tehnicile Lamaze te ajută să înțelegi ce se va întâmpla în momentul nașterii și astfel încrederea în propriile puteri va deveni mai mare. „Aducerea pe lume a unui copil e unul dintre cele mai importante momente în viața unui om, iar faptul că știi ce ai de făcut și ești convinsă că vei avea un copil sănătos nu poate decât să te ajute”, încheie președinta Lamaze International.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa