Nașteri rapide: Cum este să naști în 18 minute?

Marina Rosenfeld

Mamă a 4 copii şi fotograf de nou-născuţi, Cara Hicking are un istoric de travalii scurte şi intense și nașteri rapide. Le-a povestit celor de la babycenter.com că primul ei copil s-a născut după 6 ore de travaliu, al doilea după o oră şi 13 minute, al treilea după 53 de minute. Iar al patrulea copil s-a născut şi mai repede. Iată cum povestește ea cea de-a patra naștere și cât de mult seamănă povestea ei cu cea a autoarei articolului publicat de babycenter.com.

“Am ştiut că dacă mi se rupe apa acasă, vom fi norocoşi dacă ajungem la spital”, a declarat Cara. Din fericire, ea şi soțul ei, Jim, au decis să meargă la spital în noaptea în care au început contracţiile. Ultimul lucru pe care l-am înşfăcat înainte de a ieşi din casă au fost nişte prosoape în cazul în care mi se rupea apa şi trebuia să nasc în drum spre spital”.

De-abia au reuşit să ajungă. Iar Laura Eckert, de la New Creation Photography, a ajuns la timp ca să fotografieze acest travaliu rapid. Cum a a ajuns la spital, medicul a constatat că pacienta avea o dilataţie de 6,5 cm şi a întrebat-o dacă îi permite să-i rupă membranele.

”În timp ce făcea asta, mă întreba dacă vreau anestezie epidurală”, îşi aminteşte Cara. “Nu cred că a înţeles sau că m-a crezut că lucrurile pot progresa aşa de repede.”

“Când mă uit la fotografia asta, văd atât de multe lucruri” a spus Cara. “În primul rând, e vorba de miracolul naşterii şi sunt uimită de câte pot femeile să îndure. Durerea şi emoţiile ce te inundă sunt copleşitoare”.

“Țipam tare”, a adăugat ea. ”Voiam doar să se termine şi să-mi cunosc bebeluşul”.

A împins mai puțin de 1 minut

Laura spune despre Jim: ”Soţul Carei a fost un mare sprijin în travaliu. ”Într-o postare  despre travaliul Carei, el a scris: “Este dificil pentru mine, dar şi uimitor să văd o astfel de fotografie. La fiecare naştere a copiilor noştri îmi amintesc ce neajutorat mă simţeam pentru că soţia mea trecea prin asta, iar eu nu o puteam ajuta cu nimic”.

Dar Cara spune că ajutorul lui Jim a fost preţios. “După ce mi-au rupt apa, îmi amintesc că i-am spus să se pregătească pentru că bebeluşul va veni repede.”

Hendricks s-a născut la exact 18 minute după ce medicul i-a rup membranele. ”Cred că n-a trebuit să împing mai mult de un minut, până bebeluşul s-a născut”, a mai spus ea.

“Eliberarea de durere şi apropierea de bebeluşul meu au fost o mare uşurare. Am reuşit din nou! Acel sentiment de putere şi de împlinire nu se compară cu nimic. Faptul că am reuşit să nasc natural din nou e mare lucru. Dar de fiecare dată când bebeluşul e la pieptul meu, mă simt atât de obosită şi de stoarsă de energie încât abia mă mai pot mişca”.

“Am atât de mult respect pentru femeile care sunt în travaliu ore întregi. Nu cred că aş putea rezista”, a mai spus Cara. “Ale mele s-au petrecut atât de repede încât ştiu că ce urmează să îndur va trece repede dacă mă lupt să fac faţă. Pot spune că la ultimele 3 nașteri partea cea mai intensă de travaliu a durat abia 10 minute. Cele mai grele 10 minute din viaţa mea, dar am reuşit”.

Autoarea acestei relatări își amintește Pe măsură ce citesc povestea Carei, sunt surprinsă de cât de similară este povestea mea cu a ei. Prima mea fiică s-a născut repede, sub 10 ore de travaliu, a doua s-a născut la câteva ore după ce medicul a rupt membranele, iar a treia a venit cam la o ora după. Îmi amintesc cum a ieşit sotul meu țipând pe hol ca să cheme medicul, iar eu eram pe podea, dilatată 10 cm. Iar medicul a spus: ”Se pare că nu glumeai când ai spus că vei naşte foarte repede!.”

Acum sunt însărcinată cu bebeluşul numărul 4. Ca şi Cara, mă tem că nu voi ajunge la spital. Sau că soţul va aduce pe lume bebeluşul în maşină. Vom vedea…

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa