Poveste de naștere. Cum am născut într-o maternitate închisă pentru renovări

mama nastere bebelus

Cum se transformă nașterea când ai parte de personal care nu are habar de alăptare și îndoapă copiii cu lapte praf și nu au auzit nici de emaptie. Ne povestește mai jos o mămică care a născut la o maternitate de stat din București. 

Încep prin a va spune că la începutul sarcinii nu știam decât că vreau să nasc natural și să alaptez, fără să am mai multe informații în afară de cele primite de la mama mea care a născut 3 copii pe cale naturală (fără nicio epiziotomie) și care ne spunea de câte ori avea ocazia, faptul că lăpticul de la san a salvat-o pe sora mea.

Imediat ce am aflat că port un bebe în burtică am întrebat în dreapta și în stânga de un medic ginecolog bun, l-am găsit la recomandarea unei prietene. Toate controalele le-am făcut la cabinetul particular al dansului, mai puțin morfologiile și NST-ul din ultimele săptămâni (Testul fetal non stres).

Cu o seară înainte de naștere m-am dus la somn destul de târziu pentru că dormisem în timpul zilei și nu eram deloc obosită. Am ieșit în oraș, am mâncat pizza, acasă m-am uitat cu soțul la un film. La ora 1.00, mă băgam la somn cu o ușoară durere de spate, însă nu m-am panicat, durerile de spate îmi erau foarte cunoscute. Menționez că aveam 39 de săptămâni. La 5:20 dimineață m-am trezit să merg la baie din motive lesne de înțeles pentru oricine a avut o sarcină. Intrând în baie am simțit că mi s-au rupt membranele, cantitatea de lichid nu a fost mare așa cum mă așteptăm eu.

Am ajuns la maternitate unde era „închis pentru renovări”

L-am trezit pe soțul meu și i-am zis că trebuie să ne îndreptăm spre spital (somnoros cum era mă ruga să mai stăm pentru că nu credea că o să nasc în ziua respectivă), am făcut un dus, m-am îmbrăcât, i-am dat mesaj doctorului meu, am luat bagajul și am plecat.

Între timp durerile de spate se întețiseră, însă nu aveam nicio durere de burtă așa cum m-aș fi așteptat eu. La ora 7.00 AM, întrăm pe ușa maternității care era … închisă pentru renovări (lucru pe care îl știam de la medicul meu, care, cu 6 zile înainte, mai în glumă, mai în serios, mi-a zis că orice s-ar întâmplă să nu nasc în săptămâna respectivă… aproape că reușisem 😁).

La camera de gardă o doamnă foarte drăguță, care mă privea cu milă, m-a întrebat dacă nu am fost anunțată că maternitatea este închisă, i-am răspuns că doctorul meu în dimineață respectivă mi-a zis să mă îndrept spre spital și să fiu consultată de medicul de garda, o doamnă doctor tânăra care era și rezidenta dânsului.

M-au primit și au trimis soțul să cumpere niște medicamente. Puțin le-a păsat de planul meu de naștere

Doamna de la camera de garda a dat câteva telefoane, între timp doamna doctor a venit însoțită de altă doamna, m-au consultat și cred că procedura dumnealor a inclus și o dilatare manuală a colului (a durut mai tare decât durerile mele de spate). Când le-am zis că mă doare ele mi-au spus că încearcă să mă ajute. După un prim chin a urmat internarea, în jur de ora 8 fără 10. Una dintre doamnele de acolo i-a spus soțului să fie drăguț să meargă să cumpere niște medicamente (nu mai știu exact pentru ce) pentru că și ele au fost drăguțe cu mine și m-au primit.

M-am dus în camera de travaliu unde doamna asistență/moașă a venit repede cu stativul de perfuzii. Mai sus am menționat că la început nu aveam foarte multe noțiuni despre naștere, însă de-a lungul celor 9 luni m-am informat destul de mult și am mers inclusiv la cursuri de pregătire pentru naștere, curs de alăptare și curs de îngrijrea copilului așa că aveam niște idei destul de clare cu privire la cum aș fi vrut să decurgă nașterea, o parte dintre ele le-am discutat cu medicul meu, însă…surpriză…acesta nu a putut veni pentru a mă asista la naștere, iar doamnelor asistente puțin le-a păsat de planul meu de naștere.

Am întrebat pentru ce îmi pun perfuzii și ce e în ele și mi s-a răspuns răstit: “ați venit să nașteți, nu?”. Mi s-a pus un aparat NST pe burtă, am fost imobilizată astfel la pat, iar fiecare control al doamnelor se lasă cu un mic “ajutor” în dilatarea colului care era muuult mai rău decât durerile mele de spate. Am fost întrebată dacă vreau epidurala, am răspuns ferm că nu și nu au mai insistat.

„Mă simțeam în stare să nasc și cu soțul acasă numai să scap de dureri”

Toată lumea se întreba cine o să mă asiste la naștere și păreau neîncrezătoare când li se răspundea (acum mi se pare horror, dar atunci nu îmi pasă. Mă simțeam în stare să nasc și cu soțul acasă numai să scap de dureri). Tonul doamnelor asistente s-a schimbat când a venit soțul cu pachetul de recoltare a celulelor stem. Au început să îmi explice pas cu pas ce se întâmplă, ce îmi pun în perfuzii și pentru ce. Am primit oxitocina, evident, pentru că cineva a băgat capul pe ușa și le-a spus că la ora 12.00 sala trebuie să fie eliberată pentru că se renovează (no pressure).

Am primit antibiotic pentru că la ultimele analize aveam streptococul b pentru care urmasem tratament și în timpul sarcinii (Menționez că m-au testat înainte pt alergie la substanță din antibiotic). La 8 aveam dilatație 7. După un prim control pe masă de nașteri nu mi s-a mai pus aparatul NST și am fost lăsată să mă ridic și să mă plimb. La 8:44 îi scriam soțului că mai durează 30 de minute (așa îmi spuseseră asistentele). Însă imediat am simțit o nevoie mare să împing, până atunci au insistat să nu împing. Mi-au spus apoi că pot să împing o dată, de două ori.

A venit doamna doctor, am urcat pe masă și a început distracția. Am văzut cum mi-au făcut o anestezie locală, în zona unde ulterior mi-au făcut epiziotomie. Nu am mai întrebat de ce. Nici nu mi-a zis doamna doctor bine să împing că asistență cea vocală s-a pus cu amandoua mâinile deasupra mea și a început să apese. I-am zis (cred că pe un tot destul de ridicat) că mă doare foarte tare și să nu mai facă asta. A fost foarte afectată și în continuu îmi spunea că lui bebe nu îi place unde e și că nu împing bine și că pierd contracție după contracție. I-am zis că nu înțeleg nimic din ce îmi spune atunci când am contracții așa că să îmi spună într-o pauză dintre contracții cum trebuie să împing. S-a conformat deși în continuare era afectată că nu nasc mâinile ei în locul meu. Am simțit tăietură de la epiziotomie însă nu a durut.

„Planul meu de a lasă cordonul să pulseze s-a dus pe apă sâmbetei…”

Minunea mea a venit pe lume la 9:00 deci cumva distracția asta a durat 10 minute. Avea cordonul destul de strâns în jurul gâtului așa că și planul meu de a lasă cordonul să pulseze s-a dus pe apă sâmbetei. Au înfășat-o, mi-au arătat-o și m-au lăsat să o pup pe obraz. Le-am întrebat când pot să alaptez și și-au dat ochii peste cap și au râs. Eram un fel de extraterestru pt ele. Vorbeau despre mine că și cum nu aș fi fost acolo: ” da, de la început a venit cu din astea. Nu epidurala, nu perfuzii și tot așa”. Au urmat 40 de minute de cusut… urâte. Pe tăietură de la epiziotomie nu a fost așa de dificil însă din cauza poziției fetiței cumva m-a rupt cu umărul și pe interior, iar acolo a fost tare nasol. Îmi tot spuneau să nu mă mai mișc însă era involuntar reflexul. Am avut vreo 10 minute în care am stat doar cu doamna doctor care mi-a zis că am fost foarte ok, că îi dau speranțe și ei pentru o naștere naturală, că fetiță e bine și că a primit scor Apgar 9 doar pentru că la ei nu se da 10. Singurele cuvinte blânde pe care le-am auzit în tot procesul asta.

Pe soț nu îl anunțase nimeni că am născut…

În tot timpul asta soțul aștepta să nasc pentru că pe el nu l-a anunțat nimeni că se terminase. L-am anunțat eu printr-un mesaj pe whatsapp și l-au lăsat să între la mine între două consultații pe care le făceau colegei mele de salon care venise tot de urgență cu membrane rupte. Fac o mică paranteză aici să povestesc o frântura din experiență doamnei respective. Era la a 3 a sarcina, nu avea nici o ecografie sau control făcute pe timpul sarcinii și părea că îi e foarte greu. Tot le spunea asistentelor că o doare, că nu mai poate iar ele țipau la ea peste văicărelile ei: “nu știai că doare când naști”, “unde crezi că ai venit aici”, “ce te vaiți, domne, așa, nu ai mai născut” etc. Femeia a și vomat de câteva ori de durere și părea epuizată, mă întreba între două contracții dacă și cu mine s-au purtat la fel, iar eu îi spuneam să stea liniștită și să respire. A născut o fetiță perfectă în mai puțin de 10 minute de când s-a urcat pe masă de nașteri și nu a avut nici o ruptură sau epiziotomie.

Fetița mi-au arătat-o ca în vitrină

Revin la povestea nașterii mele: Cred că eram beată de la hormonii din corpul meu, când m-au dus la baie (să vădă dacă pot urină) am plecat cu cămășă (pe care mi-o dăduseră după naștere) ridicată de frică să nu o murdăresc deși drumul către baie era printr-un hol care spre norocul meu a fost liber în momentul ăla 😅 Am mâncat, au văzut că mă țîn bine pe picioare și m-au dus în salon.

Asistentă “de la mămici”, așa cum s-a prezentat ea, m-a consultat, mi-a zis că sunt cusută foarte bine și că doamna doctor a făcut treaba bună și a insistat în repetate rânduri să merg să îmi văd copilul. Eu încă eram în stare de ebrietate și nu prea știam ce să fac și când să fac. Am putut stă puțin cu părinții și cu sora mea, după care am mers să vedem fetiță. I-am văzut puțin față pentru că ne-au arătat-o ca în vitrină. Ai mei au plecat și eu am rămas singură în salon și mi-am plâns lacrimile de durere, de eliberare și de viață nouă. Am fost la câteva ore din nou să îmi văd copilul și aș fi vrut să o alaptez, mi-au zis că tocmai a vomat laptele praf și să nu îi dau nimic, să o țin în brațe doar și mai că au sărit pe mine când am început să o legăn ușor în brațe din reflex: Nuuuuu o mai leganaaaati!!!

Teoretic am putut stă cu copilul în salon, practic a dormit cu mine o noapte din trei

Nu v-am zis să nu o mai legănați, vreți să se învețe așa???? (De parcă 9 luni de zile copilul nu fusese legănat mai mult de cât o să fie legănat toată viață). La 3 ore după asta m-am dus iar, mi-au zis să încerc să îi dau să suga, dar că tocmai îi dăduseră ele lapte praf și că e posibil să nu mănânce. Au avut dreptate. Copilul era satul și dormea. După băița mi-au dat-o în camera să o alaptez, dar au venit după 10 min și mi-au luat-o :”Nu se ține copilul mai mult de 5 minute la sân că face răni”. Copilul nici nu apucase să simtă lăpticul 😑 Aș putea continuă așa și povești fiecare ora din cele 3 zile, însă nu asta e ideea. Cert e că am fost foarte obosită zilele alea. Teoretic am putut stă cu copilul în salon, practic a dormit cu mine o noapte din 3, iar singurele momente în care am putut să o alaptez corect erau cele în care venea doamna doctor neonatolog și mi-o punea la sân. Asistentele aveau grijă să mi-o aducă îndopată de lapte praf (ba mi-o luau să o cântărească, ba să îi facă un vaccin, ba să îi facă analize, etc).

Asistente fără empatie și fără noțiuni despre alăptare

Asistentele de la neonatologie erau din secolul trecut, nu aveau nici o noțiune despre alăptare (nici una dintre ele) sau empatie (unele dintre ele). Nu am dormit mai mult de 12 ore adunate în cele 3 nopți de spitalizare. La 23 era băița, la 6 se schimbau turele. De la 6 până la 23 intrau pe rând: asistentă de la mămici, asistentă de la copii, infirmierele sau persoanele care făceau curat (una dădea cu mopul, altă venea și golea coșurile, altă ștergea ușa, etc), medicul ginecolog, medicul neonatolog, asistentă de la mămici, asistentă de la copii, vizitatori, portarul (după ce se încheia programul de vizită venea portarul să vădă că nu avem pe nimeni pe sub pat), asistentă de la mămici, asistentă de la copii. În afară de vizitatori, nimeni nu bătea la ușa, intrau că tornadele și apoi ne întrebau de ce nu ne odihnim. Am ajuns acasă epuizată și cu mari probleme cu alăptarea, copilul nu lua în greutate așa că i-am dat și acasă lapte praf. Am vorbit cu consultantul în alăptare la al cărei curs fusesem, mi-a dat sfaturi prețioase și peste câteva zile a venit și la noi și ne-a ajutat.

Astfel acasă i-am dat completare doar o săptămâna. Va scriu aceste rânduri la un an și un pic de la eveniment (stau pe 5 cm de pat cu o maimuțică în coaste), însă parcă a fost ieri.

Sfaturi pentru mămici care vor naște. Nu lăsăți pe nimeni să va spună că nu aveți lapte și ascultați-vă corpul!

Câteva concluzii:

1. Ascultăți-vă corpul! Dacă cotul moașei doar mai tare decât contracțiile, va împiedică să respirați și să împingeți, spuneți! Dimpotrivă, dacă simțiți că aveți nevoie de ajutor și sunteți epuizată, cereți ajutorul! Dacă simțiți nevoia să vă ridicați, să împingeți, dacă simțiți că ceva nu e în regulă, spuneți!

2. Nu lăsăți pe nimeni să vă spună că nu aveți lapte! Sunt foarte puține cazuri în care femeile chiar nu au lapte. Bebe la sân cât mai mult și o să aveți de pus și în prăjituri. (Nu se prepară termic laptele matern, știu, era doar o glumă) Cereți sprijinul unui consultant în alăptare în caz că aveți probleme de atașare, ragade, dureri de altă natură. Alăptatul chiar trebuie să fie nedureros.

3. Dacă după naștere va simțiți wonder woman, trebuie totuși să va odihniți și să dormiți. Acasă bebe o să aibă nevoie de o mama stabilă, nu epuizată.

4. Cereți sprijin dacă simțiți că intrați în depresie! Nu va lăsăți intimidate de fraze de genul: lasă că și noi (mama, bunica, stră – stră) am născut și nu am mai fost depresive. Din epuizare am reușit să îmi revin abia la vreo 3 luni de la naștere. Am învățat să mă odihnesc cu copilul care dormea pe mine (culmea e că deși a dormit primele luni doar pe mine sau pe ta-so nu “s-a învățat” în brațe).

Antidotul meu pentru depresie au fost kinetoterapeută copilului (pitică a avut torticolis la naștere) și o doamna pe care (la insistențele soțului) am chemat-o să mă ajute la curățenie. Spre deosebire de rude și prieteni care veneau cu sfaturi și îngrijorări care mai de care, aceste două persoane îmi spuneau mereu că am un copil bun, că nu plânge, că arată foarte bine semn că se hrănește bine, că e puternică și veselă etc (încă e așa 😊). Nașteri ușoare să aveți și aveți încredere în voi!”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()