„Cezariana ne-a salvat viața, mie și băiețelului meu”

nou nascult spital
După două sarcini pierdute și a treia a fost pe punctul de a se sfârși tragic

Cezariana ne-a salvat viața. Uneori, bebelușii vin pe lume după multă suferință pentru părinții lor. Este și cazul de mai jos a unei mămici care a reușit să își țină copilul în brațe din a treia încercare, care a fost pe punctul de a se termina tragic. 

„Astăzi sunt o mama fericită și împlinită, însă drumul până aici a fost plin de aventuri. În 2017 după căsătorie am decis că e timpul pentru un pui al nostru.

„Nu-mi place cum arată copilul asta!”

Zis și făcut, am rămas însărcinată din prima luna de încercări, în septembrie. Înainte mi-am făcut analize și am început să iau vitamine prenatale. Bucuria noastră avea să se încheie repede și trist pe 20 noiembrie, când la un control de rutină doctoriță a spus sec: „Nu-mi place cum arată copilul asta!”

Eu deja plângeam că înțelesesem ce s-a întâmplat. Mi-a recomandat trei doctori care fac chiuretaje și să revin pentru mai multe analize. Am ales o altă doctoriță care știam că face anestezie generală la cabinet pentru a evita spitalul. Nu am avut noroc, totul s-a întâmplat prea repede cu anestezie locală. Am simțit tot, pe lângă durerea fizică, cea sufletească era și mai mare…

Toată viață am fugit de avorturi, mi se părea horror doar când auzeam. Atunci am înțeles că așa este și în realitate…

Am hotărât să caut răspunsuri și un medic în București care mi- a prescris analize (multe).
În urmă analizelor, în ianuarie am aflat că am trombofilie și am început tratament preconceptional, urmând că la pozitivarea testului să fac injecții anticoagulante.

A doua sarcină. Știam că nu e tocmai ok, dar speram…

Fericire mare și îngrijorare și mai mare în februarie 2018, când am aflat că sunt din nou însărcinată. Am început injecțiile cu mari emoții. Prima a fost făcută de o asistență pentru a vedea cum se fac și a durut îngrozitor. Sarcina nu a fost cu final fericit… nu se vedea la ecograf conform vârstei.

Unii medici spuneau că e avort în curs, unii că e oprită din evoluție, chiar m-au programat la chiuretaj. Doctoriția mea de la București (dr. Gavril Parfene Caliopia) îmi spunea să mai aștept și să fac beta HCG. Acesta creștea și doctorii tot îmi spuneau că nu e sarcina ok. Am plâns mult până i-am auzit inima la 8 săptămâni. Știam că nu e tocmai Ok, dar speram. La 10 săptămâni s-a oprit inimioară.

Măcar am făcut tot ce se putea și am acceptat resemnată chiuretajul. De dată asta la o clinică privată din București, cu anestezie generală, care a fost incomparabil mai uman față de primul. Chiar și așa am plâns de când m-am urcat pe masă până m-am trezit complet.

Cezariana ne-a salvat viața. A treia sarcină a venit neașteptat

În iunie am rămas însărcinată pentru a treia oară neașteptat. Am plâns când am aflat mai mult de frică, decât de fericire. Au urmat drumurile la București de două ori pe luna la început, tratament (14 pastile pe zi și o injecție), stat în pat, multe frici, gânduri, nu voiam să știe nimeni că sunt însărcinată.

Creștea puiul, creștea burtică, creșteau și speranțele că va fi bine, scădeau pastilele și mergeam mai rar la București la controale. Am decis că voi naște natural cu soțul lângă mine.

În ianuarie 2019 ne-am închiriat un apartament în București în așteptarea nașterii.

Copilul la fiecare ecografie se înnodă cu cordonul, se deznodă, totul era bine, doctorul era de acord cu nașterea naturală.

Când aveam 40 de săptămâni și 6 zile am mers la controlul săptămânal cu ceva dureri de burtă, cică contracții. Doctoriței nu i-au convenit niște parametri și a decis să mă interneze.

Când eram la testul de stres la contracții uterine care nu era tocmai ok medicul a decis să opteze pentru cezariană întrucât bătăile inimii bebelușului erau oscilante și nu ar fi făcut față unui travaliu.

Eu aveam contracții nedureroase și dilatație aproape 1… am plâns și m-am resemnat că voi face cezariană. Îmi era frică de operație maxim. Aveam de așteptat să se elibereze o sala peste 2 ore. În timpul acesta am simțit că mi se rupe apă și curge ceva. Îl rog pe soț să se uite și cică: „E sânge”.

Cezariana ne-a salvat viața. Mi se dezlipise placentă și făcusem hemoragie.

Îi spun să o cheme pe doctoriți și când vine și ridică cearșaful, se uită în ochii mei, aparatul care măsură bătăile lui bebe țiuia. Înțelesesem că e grav. M-au băgat în cezariană de urgență. La 16 eram pe masă și mă întreba câte kg am și la 16 05 au scos copilul.

Mi se dezlipise placenta și făcusem hemoragie. Am avut doi trombi pe placentă dintre care unul de 200 ml sânge.

Oricât de informată ai fi când vin doctorii după o operație și îți spun că ai avut noroc și că te iubește Dumnezeu nu poți decât să te uiți în sus și în ochii lor să le mulțumești.

Puiul meu are 3 luni și îl iubesc cu toată ființă mea!

Operația nu a durut mai tare că primul chiuretaj și chiar dacă am fugit de ea, ne-a salvat viață, și mie și copilului meu.

După 315 injecții, pastilelor le-am pierdut șirul, 1 an și și 6 luni, două sarcini pierdute, o cezariană nedorită, dar care ne-a salvat pe amândoi, astăzi, de 1 iunie, îl țin la pieptul meu și îi doresc o copilărie minunată!!!”

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()