Poveste de naștere, după o infecție în sarcină. ”Copilul e în stare critică, rugați-vă!” Acum este un copil sănătos!

Mămica a născut la câteva zile după ce a făcut febră mare.

O mămică în vârstă de 29 de ani ne-a scris cum o infecție în sarcină a făcut ca micuțul ei să aibă, la naștere, șanse minime de a trăi. Copilul s-a dovedit însă puternic, a început să răspundă la tratament și și-a revenit. Redăm mai jos povestea nașterii și a unei sarcini cu multe emoții, așa cum a fost scrisă de mămică:

”În urmă cu câțiva ani, mai exact în vara anului 2016, în luna iunie, aveam să-l întâlnesc pe soțul meu, sufletul meu pereche. După 6 luni de relație, timp în care iubirea noastră creștea cu fiecare zi tot mai mult, în ciuda distanței care ne despărțea, pe data de 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, m-a cerut de soție. Apoi, nu după foarte mult timp am stabilit data nunții. Petrecere mare, frumoasă, ca-n povești, exact așa cum ne-am dorit.

După nuntă, imediat am plecat în vacanță, să lucrăm la ceea ce ne doream cu atâta ardoare amândoi: viitorul nostru copil. Am rămas însărcinată, eram cei mai fericiți din întreg universul. Deveneam părinți, dorința noastră devenea realitate. Eram parcă într-un basm.

Primul motiv de îngrijorare: un hematom

Nu după mult timp, am plecat la soțul meu, care lucra în afara țării, mai exact în Londra, acolo unde urma să ne stabilim. După Crăciun, imediat la câteva zile, am avut o hemoragie și am mers de urgență la spital. Medicii, foarte ok, și tot personalul de acolo m-au liniștit, bebe era bine, sănătos, niciun motiv de îngrijorare. A trebuit sa ajung acasă, în România, să-mi onorez programarea de aici pentru morfologia de primul trimestru, moment care ne-a umbrit cea mai mare bucurie: risc foarte mare de a pierde sarcina din cauza unui hematom.

Mi-am sunat medicul care îmi supraveghea sarcina și am primit un răspuns cum că totul este în regulă, că nu este cazul să ma îngrijorez. Cum aș fi putut sta liniștită când toți ceilalți medici îmi spuneau că riscul de a-l pierde pe bebe este foarte mare. Am mers la alți 2 medici care mi-au spus că este nevoie să stau la pat.

Acea zi a fost cea mai neagră zi din viețile noastre. Am hotărât cu soțul meu să mai fac morfologia și în altă parte, același lucru mi s-a spus și mi s-a interzis să călătoresc, așa că am decis să rămânem în România pentru siguranța bebelușului mult dorit.

Al doilea motiv de îngrijorare: copilul are un chist la cap

Am mers la un medic cu care hotărâsem să nasc și care m-a terminat psihic. Am fost internată timp de o săptămână în spital pentru monitorizarea hematomului, timp în care zilnic mergeam la ecografii și zilnic se mai găsea câte ceva în neregulă.

O altă spaimă a fost că într-una din acele zile petrecute în spital domnul doctor mi-a dat cumplita veste cum că bebelușul meu are un chist în căpșor și ca trebuie făcute mai multe investigații și niște analize de care numai dumnealui auzise și care se făceau doar la o anumită clinică, cu care colabora.

Am vorbit între timp și cu alți medici și cu alte mămici și am hotărât să mai așteptăm puțin pentru că acel chist din căpșor ar trebui să se absoarbă. Nerăbdătoare fiind, ca orice altă viitoare mămică, întrebam medicul detalii referitoare la naștere, însă răspunsul dumnealui de fiecare dată era: ”nu este cazul să vorbim de naștere în situația dumneavoastră, că nu veți ajunge acolo.

Al treilea motiv de îngrijorare: copilul are risc de Sindrom Edwards

M-a chemat la morfologia de trimestrul II, deși nu era timpul pentru a face această ecografie, nu ne încadram în grafic, dar am mers totuși împreuna cu soțul meu, care abia sosise în țară și voiam să ne vedem băiețelul, să-i auzim bătăile inimii. Am ajuns la cabinetul domnului doctor, în privat, unde ni s-a dat o altă veste cumplită, cum că băiețelul nostru este suspect de Sindromul Edwards, deși toate celelalte analize erau în parametrii normali.

Acea noapte a fost cumplită, am fost pur și simplu devastată. La recomandarea altui medic, am repetat morfologia la un medic extraordinar, de o calmitate și bun simț mai rar întâlnite. Ne-a spus că bebe este foarte bine, este dezvoltat normal, chiar mai bine decât perioada la care eram, și, la rândul lui, din povestirile mele, mi-a recomandat un alt medic care mă va ajuta să nasc, ba chiar mai mult și-a asumat toată sarcina mea de până atunci.

Al patrulea motiv de îngrijorare: infecție în sarcină, febră 40

Nu am mai avut răbdare până a doua zi, l-am sunat imediat. Foarte frumos mi-a vorbit și m-a chemat la spital. Am ajuns la spital, m-au cuprins niște emoții cum nu mai avusesem. Am vorbit cu domnul doctor, am stabilit să ne vedem o dată pe săptămână, eu fiind în săptămâna 32 de sarcină.

Toate bune și frumoase, am fost la preanestezic am stabilit data nașterii. Emoțiile erau din ce in ce mai mari. Cu 2 săptămâni înainte de data stabilită a marelui eveniment, într-o seară de marți, trecut de miezul nopții, dintr-o dată am făcut febră 40. Eram singură, îmi era teamă să merg la spital sau să sun la Salvare. M-am pus la somn, în speranța că atunci când mă voi trezi totul va fi bine, însă lucrurile nu au fost deloc așa.

I-am dat mesaj medicului meu, care era în concediu, și mi-a spus să merg la Camera de Gardă. Am ajuns acolo, m-a consultat o doamnă doctor rezident, care a hotărât, de comun acord cu medicul de gardă, să mă trimită la boli infecțioase. M-am speriat cumplit când am auzit și categoric am refuzat. Cum pot merge la un spital de infecțioase cu 2 săptămâni înainte să nasc? ”Da, acolo trebuie sa mergeți, nu aici”, mi-a zis.

Infecție în sarcină: m-au trimis la Infecțioase, am refuzat să mă internez acolo

Ok, zis și făcut, merg la Infecțioase, crezând că este un protocol aparte pentru femeile însărcinate care merg acolo și că nu sunt băgate în salon cu alți bolnavi. Cei de la Infecțioase au vrut să mă interneze, lucru pe care l-am refuzat din start. Mi-au făcut analizele, toate bune. Am găsit acolo un medic foarte cumsecade, mi-a explicat că o să apară febra din nou și mi-a spus ce să fac.

Am plecat de la Infecțioase, însă cum am ajuns în fața blocului m-au luat toate stările posibile: cald, frig, unghiile îmi erau vinete, eu ardeam și în același timp îmi era frig. Am ajuns din nou la Camera de Gardă la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Giulești, acolo unde fusesem și unde trebuia să nasc. Aceeași doamnă doctor, aceeași replică ”nu ține de noi, mergeți la Infecțioase”.

M-au izolat la subsolul spitalului

I-am spus că nu voi mai merge la Infecțioase si voi rămâne acolo, fie că vrea să mă vadă, fie că nu. Asta se întâmpla în luna iulie, când erau călduri de nu se putea respira. M-au izolat la subsolul spitalului, într-un salon extrem de mic, unde nu puteai respira, pe motiv că sunt contagioasă și “inconștientă” și îmbolnăvesc și celelalte mămici. Asta se întâmpla miercuri seara. Joi și vineri dimineața toți medicii care au venit la vizită au spus că  trebuie să plec la Infecțioase, că ei nu mă pot ajuta.

Între timp, am luat legătura cu cineva de la Sanepid care mi-a spus clar că nu am ce să caut într-un spital de Infecțioase. Abia când le-am spus că am vorbit la Sanepid mi-au spus că rămân acolo. Medicul care făcea monitorizări în spital m-a ținut la o simplă monitorizare 45 de minute, după ceas. Lucru care mi s-a părut puțin ciudat, eu tot întrebând: dacă este ceva în neregulă. ”Nu, este totul în regulă, însă dacă nu mai simțiți copilul, să ne spuneți”.

Infecție în sarcină. ”Nu pot să-ți iau tensiunea și temperatura când vrei tu!”

Atât mi-a fost să aud, că apoi mereu aveam impresia că nu-l mai simt. A venit ziua de sâmbătă, iar seara, pentru că aveam stări de căldură și mi-a curs sânge din nas am rugat o doamnă asistentă să-mi ia tensiunea și temperatura. Răspunsul dumneaei a fost: ”Știi ceva, nu pot să le măsor de fiecare dată când vrei tu, am făcut lucrul ăsta acum 2 ore, hai să nu ne deranjăm reciproc”.

Am vorbit cu soțul meu, care era plecat, el trebuind să vină peste câteva zile, când eram programată să nasc, i-am spus că mă pun să dorm. Aveam ceva contracții, însă nimic îngrijorător față de cum erau înainte. Aveam Nospa la mine, nu am vrut să o mai deranjez pe doamna asistentă. M-am pus în pat, iar la 4:30 când mers la baie am simțit ceva ciudat. Când mă uit, sânge. Am sunat repede pe doamna asistentă, a venit să mă vadă, m-au luat la consult, m-au pus pe masă, vreo 3-4-5 doamne doctor rezidente nu îmi găseau colul. Apoi m-au dus în sala cu alte mămici care așteptau sa nască.

Acolo, la fel, aceleași doamne doctor care nu găseau colul. Au sunat medicul meu, au vorbit, contracțiile au început deja să fie dureroase și insuportabile. Am sunat repede acasă, iar soțul și-a luat bilet pentru primul avion, care ajungea la 12 noaptea. M-au băgat de urgență în sala de nașteri, acolo mă aștepta medicul meu.

Nu am simțit absolut nimic, știu doar când l-am pupat pe scumpul meu băiețel, am întrebat dacă este totul în regulă, mi s-a spus că da, apoi mi s-a rupt filmul, m-am trezit la Terapie Intensivă. Au venit ai mei, nerăbdători să își vadă nepoțelul, să mă vadă pe mine, am dat telefoane, sms-uri că am născut, că suntem bine.

Copilul era, de fapt, în stare gravă

Așteptam nerăbdătoare să vina și soțul meu, iar când a venit a primit cea mai tristă și mai dureroasă veste de la medicul neonatolog: ”Îmi pare rău, însă nu va pot spune mai multe decât să vă rugați. Copilul este într-o stare critică, nu răspunde la tratament, e pe la aparate, intubat, la Terapie Intensivă”.

Această veste a venit ca un fulger peste noi și ne-a spulberat toate visele și toată bucuria. A doua zi, când m-au mutat în salon, eram așa nerăbdătoare să merg să-mi văd băiețelul, să-l țin în brațe, să-l simt lângă mine, să-l miros, însă atunci am primit și eu vestea că băiețelul meu are șanse foarte mici la viața. Nu pot uita acea zi niciodată, când mi-am văzut prima data copilul intubat, conectat la toate acele aparate, fire peste fire, în mânuțe, în piciorușe, peste tot. A fost ….cumplit.

Asta pentru că nu am fost operată la timp atunci când am făcut febra și lichidul meu s-a transformat în puroi, iar băiețelul meu a înghițit acel lichid de miercuri până duminică dimineața. A fost o perioadă tragică, cumplită, care nu se poate descrie în cuvinte.

Am născut pe data de 8 iulie și abia pe 1 august l-am putut lua acasă, timp în care pe mine m-au externat și mergeam de 2 ori pe zi la spital să-l vedem și sa-i duc lăptic, pentru că doar de 2 ori puteam intra la Terapie Intensivă. Nu avem cuvinte de mulțumire față de Dumnezeu, în primul rând, și față de medicii de la Neonatologie, care au făcut minuni pentru băiețelul nostru, care acum împlinește 1 anișor și jumătate”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Giulești, îți recomandăm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()