Naștere după 3 luni de spitalizare. ”La 19 săptămâni, medicul mi-a zis să fac avort, că fătul nu are nicio șansă. Am refuzat!”

naștere după 3 luni de spitalizare
Dacă mămica ar fi ascultat de medici, nu de propriul instinct, nu și-ar mai fi strâns acum băiețelul cel mare în brațe.

Această poveste de naștere după 3 luni de spitalizare în Germania arată că, uneori, medicii se pot înșela, iar instinctul de mamă nu trebuie ignorat. Dacă ar fi ascultat recomandarea medicilor, de a face avort în săptămâna a 19-a de sarcină, mămica nu s-ar fi bucurat acum de băiețelul ei, elev în clasa a doua. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră Cristina Istodor:

”Citind diferite experiențe ale mămicilor, am hotărât să spun și eu povestea mea, care, mulțumesc bunului Dumnezeu, este una cu final fericit. În februarie 2012, am plecat la soțul meu în Germania, care lucra acolo de câteva luni. În septembrie am aflat că sunt însărcinată. Ne-am bucurat, ne doream foarte mult să devenim părinți.

Când aveam două luni de sarcină, m-am trezit în plină noapte în baltă de sânge. Era horror! În jurul meu în pat doar sânge! Am început să strig, să plâng, m-am speriat foarte tare, am crezut că pierdusem sarcina. Ne-am îmbrăcat și am plecat la spital. La clinica din oraș nu ne-au primit, m-au trimis la una mai mare, la 6 km distanță. La vremea respectivă nu prea știam germană, nu am înteles exact ce spuneau, dar am dedus că trebuie să mergem la cealaltă clinică, specializată pe sarcini cu probleme.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

Ajunși acolo, am fost preluată instant de o asistentă, care mi-a luat sânge, tensiune și m-a pus să aștept să vină un doctor (toti ginecologii de gardă erau în sala de naștere, operații etc). Am așteptat aproape o oră. Apoi am fost dusă în cabinet, mi s-a făcut ecografie. A fost un moment maxim de fericit, inima puiuțului meu bătea, el era încă acolo, nu îmi venea să cred.

Naștere după 3 luni de spitalizare

Medicul mi-a explicat că am avut o hemoragie, că placenta s-ar fi fixat sau desprins, nu am înțeles, că s-a format un hematon în afara placentei și că voi mai sângera până când acesta se va vindeca. Era sâmbătă. Mi-am sunat doctorul, care mi-a zis să iau Magneziu și să vin luni la cabinet. Luni toate bune, a zis că e totul ok.

În februarie, când aveam 19 săptămâni de sarcină, la control a reieșit că ceva nu e în regulă, bebe nu avea suficient lichid amniotic. Doctorul, care era român, a fost foarte rezervat și m-a trimis din nou la clinică. De acolo nu am mai plecat până în mai, adică după ce am născut. Am stat internată din 4 februarie, până în 9 mai.

Cu handicap sau fără, e copilul meu

După mai multe teste, analize de cromozomi, amniocenteză și multe altele, diagnosticul a fost: ruptură de membrane ale sacului amniotic. Mi-au mai spus că bebe are un picior întors în interior din cauza insuficienței lichidului, el neavând loc să crească sau să se miște.

Doctorii ne-au îndemnat să renunțăm la sarcina. Repet, aveam 19 săptămâni. Au zis că bebele nu are nicio șansă la viață, că e prea mic, și corpul meu îl poate da afară oricând din cauza lipsei de lichid. Și, chiar de ar fi să se nască, ar fi cu handicap toată viața. Eu am zis că nu renunț la sarcină, soțul meu era speriat, mă îndemna să renunț, dar i-am zis că, indiferent cum va fi, va fi copilul meu.

După 3 săptămâni, l-am luat acasă

Nu am renunțat, am rămas internată, cu antibiotic pe venă, zilnic, în pat întinsă cât mai mult (aproape tot timpul). M-am rugat la Dumnezeu, la toți sfinții pe care îi știam, și au lucrat benefic pentru mine și copilașul meu. La 33 de săptămâni am născut, natural (spontan), un baiețel minunat. L-am văzut o secundă, apoi medicii neontologi l-au luat pentru îngrijiri. Soțul a mers cu ei.

Bebe era bine, 1.800 de grame, a primit oxigen în prima noapte. A doua zi am fost să îl văd, era la terapie intensivă la clinica de bebeluși, în același spital, dar altă clădire. Copilașul meu era bine, era mic, dar sănătos, nu l-au măsurat ca să nu îl streseze, dar vă zic eu, avea vreo 30 de cm maximum.

La două zile de la naștere a i s-a pus ghips la piciorul cu problemă, a stat 3 săptămâni la clinică, până a reușit să mănânce singur, fără sondă. Apoi, la 2.035 de gr,  l-am putut lua acasă. Eram foarte fericiți. La 2 luni a fost operat la picior, apoi iar ghips. Până la 6 luni a trebuit să poarte 24 din 24 de ore o șină și papucei speciali pentru corectarea piciorușului, apoi, până la 5 ani, purta doar noaptea.

Problema la picior, aproape inexistentă acum

Face terapie în continuare cu piciorul o dată pe săptămână, dar e bine, nu se observă nicio problemă la picior. Baiețelulul meu drag este acum în clasa a 2-a, este sănătos, mulțumesc lui Dumnezeu, e foarte isteț, vorbește 3 limbi fluent. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și pentru noi a facut o minune, în ciuda celor spuse de doctori. Acum avem doi baieței, și cel de-al doilea născut tot la 33 de săptămâni, după o sarcină care a decurs normal. Copiii noștri sunt minunați, noi suntem fericiți.”

Ambii băieței s-au născut la 33 de săptămâni.

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()