Naștere în apă la 19 ani, în Italia. ”Am fost tratați regește, fără să dăm niciun ban”

Theodora Fintescu, redactor
naștere la 19 ani
Nașterea ușoară pe care a avut-o a încurajat-o pe Galina să mai facă repede un copil.

Cititoarea noastră Galina Butucel ne-a trimis o poveste de naștere în apă, în Italia, o experiență frumoasă, de care își amintește cu drag. Ea este convinsă că nașterea ușoară a fost favorizată și de faptul că a putut petrecere o parte din travaliu în apă, iar acest lucru a făcut ca durerile provocate de contracții să fie mai ușor de suportat. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Sunt o mămică tânără, am născut la aproape 19 ani, în data de 25 august 2018. Totul a început la data de 26 decembrie 2017, când am văzut cele 2 liniuțe pe test. Eram cea mai fericită, a fost cel mai frumos cadou de ziua me de naștere care era peste 4 zile. Locuind în Italia, am mers la un control, am fost luată în evidență, iar până la naștere am mers lunar la control. Toate consultațiile și analizele au fost gratuite.

După ruperea membranelor, contracțiile au fost din minut în minut

Trebuia să nasc pe data de 26 august, dar, după un control, mi-au propus să îmi inducă nașterea în data de 16 august, copilul având peste 4 kg. Eu am refuzat, dar la următoarea vizită, pe data de 23, nu m-am mai putut opune, așa că în 24 eram programată pentru cezariană. 

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Am mers dimineața la spitat, mi s-au facut toate procedurile corespunzatoare, si seara, pe la 20, mi-au făcut procedura de inducere a travaliului. La ora 5 dimineața mi s-au rupt membranele și au început contracțiile din minut in minut. Vorbisem cu medicul să nasc în apă, așa că la ora 6 am plecat în sala de nașteri, împreună cu soțul.

Am fost tratați cu mult respect

William a avut 4,2 kg la naștere

Stăteam în apă călduță, soțul îmi făcea masaj, iar la ora 10.58 a apărut scumpul meu băiețel William, de 4,2 kg si 51 de cm, cu ochi albaștri, păr blond și pielea roz. Soțul a tăiat cordonul și tot el a fost primul care l-a îmbrăcat. Am fost tratați regește aș spune eu, cu mult respect, fără a achita un leu!

Au urmat 4 zile în spital cu meniu la alegere și cu puiul lângă mine, cu toate analizele necesare lui bebe și mie. Acum sunt în săptămâna 24 de sarcină, așteptăm o fetiță, și îmi doresc să nasc la fel, în apă.

Un sfat: dacă aveți posibilitatea, cereți și voi asta, pentru că apa caldă calmează contracțiile și nu sunt atât de dureroase. Multă sănatate tuturor bebelușilor și nouă, mamele lor!”

William și mămica lui

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa