Naștere în Cipru. ”Doctorița și-a cerut scuze că mi-a spus în travaliu să nu mai țip”

Theodora Fintescu, redactor
naștere în Cipru
Cititoarea noastră crede că mămicile ar trebui să fie mai îngăduitoare cu medicii, care pot avea, ca oricine altcineva, zile proaste.

Cititoarea noastră ne-a trimis o poveste de naștere în Cipru. Deși a fost la un pas de cezariană, iar doctorița a certat-o că țipă în travaliu, mămica  că a avut parte de o naștere frumoasă și le sfătuiește pe viitoarele mame să fie mai indulgente cu medicii și să fie conștiente că, în final, tot ceea ce contează e sănătatea copilului și a mamei. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

”Tot citesc povești de naștere cum că multe mămici intră în depresie din cauza medicilor și mi se pare greșit, în primul rând pentru că nu se interesează de spitalul unde vor naște, iar în al doilea rând pentru că și acel doctor poate să aibă o zi proastă și să răspundă pe un ton mai ciudat.

Eu am născut în septembrie 2019 o minunăție de fetiță, natural, de nota 10. În Cipru, la controalele de la stat nu mergi doar la un singur doctor. În spital au dosarul cu toate analizele și nu se încurcă nici unul să spună altceva. M-au văzut pe timpul sarcinii mai mulți doctori, iar momentul nașterii a venit la 39 de saptămâni, într-o noapte de sâmbătă, la ora 2.00 AM.

Naștere în Cipru: moașa mi-a făcut masaj o oră și jumătate

Am pierdut lichid și am stiut că acesta este momentul, așa că am plecat la ora 2:30 AM spre spital. Am urcat la camera de gardă, aveam deja dilatație 3 și încă nici o durere. După ce mi-au luat sânge pentru analize, am ieșit să îi spun soțului să îmi aducă bagajul, iar în acel moment au început și contracțiile. Erau suportabile și, știind că am dilatație 3, mi-am trimis soțul acasă și i-am spus să vină la 7, că nu credeam că o să nasc mai repede de 8-9, auzind tot felul de povești cu travalii de foarte multe ore.

El nu a vrut din prima să plece, dar a cedat, fiind foarte obosit. La 3:40 am am fost consultată iar și aveam dilatație 5. Am fost dusă imediat în sala de naștere, a fost ok, doar că nu m-au lăsat să cobor din pat. Moașa, văzând că cel mai rău mă doare spatele, vreo oră și jumătate mi-a făcut masaj în continuu.

Naștere în Cipru. În 5 minute eram în sala de operații, pregătită de cezariană

Când am ajuns la dilatatie 8, a venit un doctor și mi-a rupt membranele și, doamne ce bine a făcut, fix în acel moment copilul meu a făcut treaba mare. Imediat după faza acesta am auzit pe monitor cum bătăile inimii începuseră să îi scadă, așa că nu a durat 5 minute și eram în sala de operație.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Dumnezeu a fost cu noi, iar când au pus din nou monitorul pe burtă totul revenise la normal și am stat vreo oră în sala de operație, doar în caz de ceva. În acest timp, țipam ca vreau operație să scap, iar apoi începusem să rog frumos și să plâng, pentru că durerile deveniseră insuportabile.

După acea oră infernală, am fost mutată iar în sala de naștere. La ora 7.00, am auzit ”Gata, hai, împinge, că ești dilatată 10 cm!”. La 7.30 s-a născut minunăția mea. În timp ce împingeam, țipam ca din gură de șarpe de dureri, iar o doctoriță mi-a spus să împing, dar să nu mai țip, că nu mă ajută la nimic.

Copilul ei era în spital și nu îl văzuse de 20 de ore

Nu am reusit să îi spun pe moment nimic, dar, după ce am născut, am întrebat-o dacă are copii și cum a decurs nașterea ei, dacă a țipat și dacă poate să înțeleagă ca nu mi-a fost ușor. Atunci și-a cerut scuze și mi-a spus că copilul ei este internat în spital și nu l-a văzut de mai bine de 20 de ore.

Pot să mai spun că mi-am vazut copilul după o oră și jumătate, deoarece m-am rupt așa tare încât am avut o hemoragie de toată frumusețea, cu toate că m-au tăiat și ei ca să nu mă rup. Un alt doctor, după ce mi-a oprit hemoragia, mi-a spus în față: „Înainte să pleci acasă, o să faci o ecografie că nu știu cât de bine te-am curățat înăuntru, din cauza hemoragiei nu am văzut așa bine”. Și așa a fost. Mi-au făcut chiuretaj cu anestezie totală, am fost curățată perfect și a doua zi am plecat acasă.

În final, contează sănătatea

Mai pot spune că nu mi s-a părut nimic traumatizant. Am născut cu doctorii de gardă, fiind vreo 3-4 în jurul meu, 2 moașe și 3 asistente, plus directorul spitalului care asista, în caz că aș fi avut nevoie de operație să poată aproba imediat. Au trecut 11 luni de atunci, mai merg la controale și încă mă țin minte toți.

Mi-aș dori foarte mult ca unii doctori să nu mai fie criticați, poate au o zi proastă și nu spun ceva cu răutate. Știu, sunt și unii care și-au ales prost meseria. Și mi-aș mai dori ca  mămicile să nu mai pice în depresie că nu au născut cu doctorul X, ci cu cel de gardă. Și eu am avut depresie, dar la mine a început la o lună după ce am nascut, acum am scăpat și de asta și de multe alte probleme pe care le-am avut după naștere.

Le doresc viitoarelor mămici să nu dea importanță decât faptului că ele și copiii sunt bine”.

DISCLAIMER:

Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră, iar Totul Despre Mame nu își poate asuma veridicitatea relatarii mămicii.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa