Poveste de naștere în Italia: „Nu doresc nimănui să-și țină în brațe copilul fără viață. A murit din nepăsarea medicilor”

poveste de naștere în Italia
Fetița a murit cu câteva zile înainte de data la care era programată cezariana.

Cititoarea noastră ne-a trimis o poveste de naștere în Italia plină de tristețe. Fetița ei a murit la finalul sarcinii, în săptămâna 39, iar mama spune că, chiar dacă mai are doi copii acasă, inima și gândul îi sunt în permanență la cea mică. Redăm povestea mai jos, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră.

”Aceasta este trista mea poveste de naștere în Italia, mai exact Piacenza.

În luna decembrie 2018 am descoperit ca sunt însărcinată. Având deja doi copii de 14, respectiv 12 ani, amândoi născuți prin cezariană, nu pot să spun că am fost prea fericită văzând testul pozitiv, doar pentru că mă aștepta o altă cezariană și un început nou după o perioadă așa de lungă.
Am trecut repede de sentimentul de frică și m-am bucurat de binecuvântarea ce mi-a dat-o Dumnezeu.

Naștere în Italia: m-am ferit de spitalele în care știam că mor copii

Nu știam unde să merg și ce medic să aleg, având în vedere că la spitalul de care aparțin se întâmplaseră deja multe cazuri unde bebelușii nou-născuți ori mureau încă din burtă, ori imediat după naștere. Din acest motiv, am ales medicul meu privat, iar spitalul respectiv se afla la 30 de km distanță. Zis si facut. Făceam analize lunare și vizite la fel.

Riscul ca membranele să cedeze

Toată sarcina a mers perfect, iar din luna martie, când am aflat că este fetiță, bucuria a fost și mai mare. În săptămâna 34, am aflat că am lichid amniotic în creștere, dar doctorița spunea că nu este o problemă. Doctorița îmi spunea că fetița e formată și e ok, și că membranele pot ceda oricând, dar să nu îmi fac probleme că sarcina e ok.

Trebuia sa fixez cezariana, așa că în 29 iulie am mers la spital. Medicul care era de gardă m-a programat în data de 12 august (termenul meu era 16 august). I-am spus că nu mai pot să dorm, să respir și să mănânc, deoarece simt că ceva nu e în regulă, dar răspunsul a fost că există un protocol care trebuie respectat.

Mâinile, picioarele și fața erau extrem de umflate

Precizez că asistenta care era de față era foarte uimită de mine și de starea mea și a insistat să îmi facă cezariană mai repede pentru că aveam mâinile, fața și picioarele foarte umflate. Însă stimatul doctor s-a cam iritat și a raspuns: dacă se simte rău, vine în Urgențe și în 30 de minute e gata cezariana. Toate acestea se petreceau în 29 Iulie.

Pe 1 August seara, la ora 18, am decis să merg la Urgențe, pentru că nu mai puteam să respir, iar mișcările fetiței erau tot mai lente. Ajunsă acolo, m-a consultat un medic care nu mi-a zis nimic, a trebuit să întreb eu dacă e fetița bine și mi-a răspuns simplu: da.

Problemă la cordonul ombilical

După două ore de monitorizări, s-a schimbat tura și a venit o doamnă doctor. I-am spus soțului că mă bucur că e femeie, că poate mă înțelege mai bine.

Mi-a pus două perfuzii de 500 de ml, m-a consultat și i-a spus asistentei că nu e de acord să mi se facă cezariană doar pe 12, că vrea să mă controleze din nou în data de 6 și, dacă e nevoie, să facă cezariana pentru că, din cauza lichidului în creștere, era o problemă la cordonul ombilical. Cu toate acestea, m-a trimis acasă, spunându-mi că e normal să simt mai puține mișcări pentru că e prea mult lichid amniotic .

Primul moment de frică

Acuma vine partea cea mai dureroasă. În data de 4 august, noaptea, mai exact după trei zile de cand am fost la Urgențe, mi s-a rupt apa. Speriată, deoarece la cele doua nașteri nu am avut această experiență, m-am pregătit și am ajuns repede la spital, cu geanta pregătită.

Ajunsă acolo, mi-au făcut control și m-au trimis la monitorizări. Aici a apărut inițial frica. Se caută bătăile inimii, dar nu se gasesc. La un moment dat apar, dar doar pentru câteva secunde și dispar din nou. Frica în mine crește. Eram în 38 de săptămâni și 3 zile. Asistenta a plecat să cheme doctorița care mă consultase și era de gardă în noaptea respectivă.

Nu mai bate inimioara…

Mi-a făcut ecografie și m-a întrebat când am simțit că mișcă ultima dată. Bineînțeles că am început să tremur, că începeam să înțeleg ceva, și i-am  raspuns cu o întrebare: Ce vrei sa zici? Că nu mai bate inimioara? Ea nu mi-a răspuns nimic, a dat doar din cap că nu și a plecat.

Cred că vă imaginați ce s-a întâmplat cu mine după. Plânsete, întrebări (doar ultima vizită a fost cu trei zile înainte), am mai cerut de câteva ori să îmi facă eco, dar, nimic, fetița mea nu mai era…și nu înțelegeam, și nu înțeleg nici acum, deoarece ea a mișcat când mi s-a rupt apa și eu după 30 de minute eram în spital. Ce s-a întâmplat nu înțeleg.

Am cerut să facă totul ca și cum fetița ar fi în viață

După această veste, m-au lăsat într-o rezervă cu soțul meu, de la ora 2 noaptea, până la ora 8 dimineața, când au început să îmi facă pregătirile pentru cezariană. La ora 8:47 s-a născut fetița mea Sofia-Maria, dar fără viață. Am cerut să facă tot demersul ca și când fetița ar fi în viață, mi-au aprobat tot, mai puțin anestezia locală, deoarece era prea dureros momentul când o scoate medicul și eu nu-i aud plânsul.

Măcar atât au facut bine, că în rest și-au batut joc de mine în ultima lună de sarcină, în care eu eram obligată să fac toate vizitele la ei pentru a se stabili data cezarienei și trebuiau să mă cunoască ca pacient. Dupa operație, m-am trezit și m-au întrebat dacă vreau să vad fetița.

Răspunsul era dat deja, dar ele erau mai nebune de cap ca mine. Nu doresc la nimeni să își țină copilul în brațe fără viață, când îl aștepți cu atâta nerebdare și ești pregătit cu tot. E un sentiment pe care nu trebuie să-l experimenteze nimeni.

Niciun medic nu mi-a spus condoleanțe

Calvarul meu nu se termină aici. Nu a venit nici un medic, nici măcar cei doi care îmi făcuseră cezariana, să deschidă ușa salonului să îmi zică condoleanțe și ce au găsit în neregulă la operație. Am știut de la medicul meu, când a venit, că fetița mea avea cordonul în neregulă și se formase un nod pe cordon. Asta era ceea ce citise în fișa clinică.

Acum, la aproape cinci luni de la pierderea ei, eu sunt aproape bine din punct de vedere al sănătății, dar sufletește nu o să mai fiu bine niciodată, chiar daca am alți doi copii și, da, trebuie să fiu lânga ei. Încerc, doar că  inima și mintea mea sunt tot timpul la acel îngeraș, care mi-a fost smuls din brațe de nepăsarea medicilor.

Vreau să dau un sfat tuturor mămicilor. Nu vă încredeți întotdeauna în medici, pentru că ei pot să greșească. Ascultați-vă instinctul de mamă, că dacă voi nu știți, cine poate să știe mai bine?”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Italia, te invităm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()