Naștere în pandemie la Timișoara. ”Este epuizant nu doar pentru mame, ci și pentru cadrele medicale. Ești doar tu cu tine!”

naștere în pandemie la Timișoara
Medicii erau echipați din cap până în picioare, și chiar dacă mămica nu le-a văzut fețele, a simțit empatia lor.

Cititoarea noastră Daniela ne-a trimis o poveste de naștere în pandemie la Timișoara, o relatare încurajatoare care arată că, atunci când gravidele au parte de atenție și empatie, nașterea devine o experiență plăcută. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de Daniela:

„Văzând poveștile despre nastere la spitale de stat, vreau să împărtășesc și eu experiența mea. Am născut pe perioada pandemiei, mai exact în luna iulie 2020. La începutul sarcinii am fost urmarită de o doamnă doctor care, în aprilie, când am sunat-o, mi-a spus că a ieșit la pensie și nu mă mai poate urmări.

Am rămas în concediu de risc acasă, am căutat un alt medic, pe care l-am găsit în iunie, când aveam 30 și ceva de săptămâni de sarcină. La doamna doctor care m-a luat sub supraveghere am reușit să merg doar o dată la control, în luna iunie, și am fost programată pentru următorul control în luna iulie, dar am născut mai repede, termenul fiind în august.

Primul pas, testul Covid

Totul a început în 6 iulie, când m-am trezit dimineața cu scurgeri maronii. Am sunat medicul care m-a văzut o dată și care se ocupa de mine, și mi-a spus să merg la Urgență, ea ținând legătura cu medicul de gardă. Am ajuns acolo, am așteptat cam două ore, am trecut prin triaj și tot ce presupune protocolul din pandemie. Am fost consultată și au decis să rămân internată. Am fost internată pe zona galbenă până la venirea testului Covid, iar după am fost mutată pe zona verde.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Cărțile sunt disponibile pe Shop Totul Despre Mame.

Am avut tratament și am stat internată de luni până joi, când am plecat acasă. Aveam 36 de săptămâni de sarcină, nu aveam bagajul de maternitate pregătit, așa că vineri am decis cu soțul să merg sa-mi cumpar una alta, în caz de ceva să am bagajul făcut. Sâmbătă dimineața am fost cu băieții mei la piață, nimic nu prevestea că seara aveam să nasc.

Un semnal de alarmă: stările de vomă

Spre seară, am ieșit cu băiatul mai mare afară și am simțit dureri de burtă suportabile. Menționez că la prima sarcină nu am avut dureri sau contractii, am nascut la 42 de săptămâni prin cezariană. Acum mă așteptam să se rupă apa. Mi-am dat seama la 1 noaptea că ceva nu este în regulă, pentru că aveam stări de vomă.

Am pornit spre maternitate și m-a preluat medicul de gardă. Doctorul care mă urmărea nu era în localitate, eram dilatată 5 cm (nu știam!), am fost consultată, testată de Covid și au pregătit sala de operație. Prima lucru pe care l-am simțit când am ajuns în sala de operații a fost că îmi vine să plâng, cu toate că mai trecusem prin asta. Doctorii erau îmbrăcați în combinezoane albe, era cald, nu puteai să vezi fața nimănui. Nașterea a decurs bine.

Asistenta mi-a făcut pai din furtunul de perfuzie

După naștere, o asistentă a venit să mă țină de vorbă să nu adorm, eram pe zona galbenă, duminica, nu prea era nimeni acolo. Asistenta care a stat lângă mine a ieșit din tură, dar mi-a lăsat un număr de telefon să sun dacă am nevoie de ceva. Acel număr de telefon a căzut pe jos, iar eu nu mă puteam ridica din pat. Când s-a schimbat tura, o doamnă asistentă a venit să mă întrebe cum sunt, îmi era foarte sete, a mers și mi-a adus un pahar cu ceai și mi-a făcut pai dintr-un furtun de perfuzie.

Am născut la 4 dimineața și la 2 după-amaiaza am fost mutată pe zona verde, la etajul 1, zona galbenă era la parter. Când am fost mutată, asistenta care mi-a adus ceaiul (îmi pare rău că nu i-am aflat numele, dar mă rog pentru sănătatea ei), a venit, mi-a făcut un calmant, m-a urcat pe un caruț și m-a dus în zona verde. I-am mulțumit pentru tot. Pe secție a fost totul ok, la schimbarea fiecărei ture venea o asistentă, se prezenta si ne spunea că ea se ocupă de noi.

Tatăl a văzut copilul doar la externare

Și doamnele infirmiere erau amabile, nu am dus nimic de acasă, doar hârtie igienică, dar era și acolo. La ora mesei, dimineața, ne mai lăsau un iaurt în plus pentru că nu aveai voie cu mâncare de acasă. Erau trei mese pe zi, mâncare de spital, dar comestibilă. Multumesc pentru tot ce au făcut pentru noi în această perioadă de pandemie! Nu am dat nimic nimănui. Cel mai greu este faptul că nu vine nimeni în vizită, ești doar tu cu tine, iar tatăl vede copilul doar în poze până la externare.

Este greu și epuizant pentru mame, dar și pentru cadrele medicale. Și, da, am născut la stat, la o maternitate din Timișoara”.

Până la externare, tatăl și-a putut vedea bebelușul doar în poze.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()