Absurditatea regulilor din spitalele de stat sau mai degrabă lipsa lor duc la umilințe greu de suportat pentru gravidele care se pregătesc să devină mame. Printr-o astfel de poveste de naștere a trecut o mămică din Brașov, care a ținut să împărtășească cu noi, la adresa [email protected], aventura nașterii băiețelului ei. Mai jos, povestea de naștere așa cum a fost ea scrisă de cititoarea noastră.
„Acum 2 ani și 2 luni a venit pe lume băiețelul nostru pe care îl adorăm maxim. Așteptam momentul cu nerăbdare și naivitate probabil. Medicul care mi-a supravegheat sarcina a fost foarte drăguț, nimic de zis…
În data de 20 septembrie 2014, la ora 8.00, mi s-a zis să fiu la internare pentru că la ora 10.00 scoatem copilul. Sincer nu-mi venea sa cred… De la 32 săptămâni tot mergeam săptămânal la control cu plasa după mine pentru că părea că o să fie nevoie să nasc prematur… Măsurătorile erau dezarmante, bebe avea doar 2 kg, părea că nu se mai dezvoltă, ce să mai, era groaznic. Eram fericită că am ajuns la 40 de săptămâni, deci la termen.
Naștere la Brașov: Medic cu salon propriu
La spital, am fost internată și dusă într-un salon al altui medic specialist, unde erau locuri până să fiu dusă sus, la nașteri, dar surpriză: când medicul căruia îi aparținea salonul (care mai avea 5 paturi libere) m-a văzut, m-a scos frumos din salon și m-a trimis sus, la nașteri, cu toate că pe etajul ăla nu mai era niciun pat liber.
Asistentele m-au luat și m-au pus la ele în cameră, pe un scaun de lemn, fără spătar, cu bagajele în brate, unde am și rămas nemișcata încă 3 ore. După cele mai lungi ore, în care am auzit comentariile cele mai urâte referitoare la femeile care nășteau (salonul de naștere era vis-a-vis), a apărut medicul meu care s-a crucit când m-a văzut.
M-a luat de acolo și m-a pus într-un scaun cu rotile (era mană cerească pentru spatele meu), până găsea un pat – ceea a a durat cam o ora. În acel timp, o doamna năștea si striga după medicul ei, care se plimba nestingherit pe același etaj, dar nu s-a sinchisit sa o vadă (era același care mă scosese pe mine din salonul lui – culmea unul dintre cei mai „recomandați” medici din Brașov).
Naștere la Brașov: „Și ce mă interesează… Să mă chemați după ce naște, ce să îi fac?”
Când asistenta șefa i-a spus ca doamna respectiva îl tot strigă, răspunsul lui a fost „Și ce mă interesează… Să mă chemați după ce naște, ce să îi fac?”
După episodul ăsta, apare iar medicul meu care mă duce în salonul de naștere care era plin. Erau două mese de naștere și patru paturi pentru monitorizare. În timp ce am stat acolo ce sa zic… Infirmierele erau cele mai drăguțe, iar asistentele plictisite… Medicii nu știau care cum să intre în operații (erau rezidenți) și nu le ardea lor de moșit natural. Pe medicul anestezist (o tanti la vreo 55-60 ani), nu am văzut-o până când am intrat în sala de operație la ora 2,30. Nu am avut voie să beau nimic sau să mănânc. Mai aveam puțin și leșinam (eu am tensiunea foarte mică de fel și sunt și hipoglicemica). În sala de operație, cât se pregăteau de rahie, doctorița a văzut declarația mea privitoare la faptul ca nu doresc transfuzii de sânge (dreptul meu…). Atât i-a trebuit. M-a făcut troacă de porci, m-a terminat psihic…
De la 9 și jumătate, tensiunea a crescut la 13. Asistenta încerca să mă calmeze, abia de a reușit să o potolească pe doamna doctor, dar asta la ceva timp când eram deja tăiată și exista riscul de pierderi masive de sânge din cauza stresului la care eram supusă. Medicul meu a pus-o la punct (de altfel el știa de la începutul sarcinii care îmi sunt directivele medicale). Oricum, curând am simțit puțin fățuca dragului meu bebeluș și parcă m-a anesteziat psihic. Putea să îmi zică cine ce o vrea, eram în extaz. El era sănătos și nu numai – de la 2100 g cât mi s-a zis că va cântări, iată că avea 3670 g și 53 cm. Medicul l-a sunat pe soțul meu și la 5 ore după naștere, când eu eram la Terapie Intensivă, soțul era în brate cu băiatul nostru. Atunci au făcut prima ședință foto. Medic și fotograf de nou născuți mai rar.
„Asistentele se purtau cu noi ca și cu niște văcuțe”
Următoarele trei zile au fost mai grele din cauza asistentelor care se purtau cu noi ca și cu niște văcuțe… Dar au existat o mică și o mare excepție. Si pentru acea mare excepție îi voi mulțumi nespus bunului Dumnezeu, că altfel renunțam la ideea alăptatului, descurajata fiind de restul lumii. La 3 zile după naștere am plecat acasă. Fiecare si-a primit partea, pe medicul îl recomand din tot sufletul… Restul personalului, nu. Deși am fost la rezerva plătită, deși am dat peste tot câte ceva în perioada nașterii, nu recomand. Dar trei zile sunt suportabile dacă nu vrei sau nu poți suporta cheltuielile unei nașteri la privat (când am născut eu, la priva, nașterea prin cezariană era 7.000 de lei si 5.000 naștereanaturală. La sta, noi cu totul am plătit 1.500).
PS: Însă a meritat si merită… Doar aș face ecografie pe altundeva să nu mai existe erori în măsurători.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
