Naștere la Constanța, în săptămâna 38 de sarcină. „Bătăile inimii nu se mai auzeau. Alma era plecată la ceruri”

Theodora Fintescu, redactor
naștere la euromaterna
După naștere, Alexandra a plecat acasă din maternitate cu sufletul distrus și brațele goale.

Cititoarea noastră Alexandra Iordache ne-a trimis o poveste cutremurătoare de naștere la Euromaterna, Constanța. În ziua în care a mers să-și nască fetița, la 38 de săptămâni, medicii au constatat că inima micuței încetase să bată. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

”Au trecut aproape 3 ani și îmi amintesc totul ca și când a fost ieri. Am avut o sarcină ușoară, fără grețuri și dureri prea multe, monitorizată de dr. R. la Euromaterna, din Constanța. Alesesem privatul cu mari eforturi financiare, pentru că am vrut să fie bine.

Primul semn că ceva nu este în regulă: nu o mai simțeam așa des

Ajunsesem cu bine la săptămâna 37 de sarcină, la ecograf totul se vedea în regula, în ciuda faptului că în ultimele zile nu prea o mai simțeam mișcând. Dr. R mi-a arătat inimioara bătând și mi-a spus să stau liniștită, nu o mai simt mișcând pentru că e mărișoară și nu prea mai are loc. Buuuun, m-am liniștit. M-au programat la cezariană la o săptămână distanță, la 38 de săptămâni.

Lichidul lipsea cu desăvârșire

Și vine dimineața aceea rece și ploioasa de noiembrie, ne trezim eu și soțul meu entuziasmați că urma, în câteva ore, să o ținem în brațe pe Alma Nicole. Odată ajunși la maternitate, facem formalitățile de internare și sunt preluată de asistente pentru a fi dusă la pregătire. Acolo avea să fie începutul celui mai cumplit coșmar al vieții mele. Asistentele au încercat, fără succes, timp de multe zeci de minute, să îi găsească bătăile inimii.

Într-un final, a venit dr. R cu un ecograf mobil și a confirmat “întunericul” din pântecele meu: Alma era plecată la ceruri, lichidul lipsea cu desăvârșire și nici o explicație la momentul acela pentru asta.

Nod de cordon ombilical

Dar ce mai contau explicațiile, când totul era pierdut??? Nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu, mi se înfundaseră urechile, nu puteam vorbi. Cu greu m-au pus pe masa de operație și mai greu au făcut anestezia. După ce au scos-o, a apărut și “motivul”: nod de
cordon ombilical. Ea se sufoca de mai bine de o săptămână, de când eu nu o mai simteam mișcând, dar nimeni nu m-a luat în seamă.

Am plecat acasă cu inima frântă și brațele goale

A doua zi, la vizită, dr. R, ca să mă “consoleze”, m-a “încurajat” spunându-mi că
sunt tânăra, voi mai face…Eram atât de slăbită, din toate punctele de vedere, încât nici nu am putut replica.

Am plecat ziua următoare, cu inima frântă, creierul cioburi și brațele goale… așa o maternitate dotată la cele mai înalte standarde, dar populată de personal neglijent sau prea puțin pregătit. Au încasat costul nașterii oricum, fără nicio remușcare, cu Alma a mea la morgă…totul este o afacere acolo.

Pe constatator, la cauza decesului, au scris: nod de cordon ombilical, macrosomie (4,3 kg avea) și obezitatea mea (luasem 30 de kg în sarcina).

Acum am o minune de 9 luni și jumătate, dar nu trece zi fără să mă gândesc cum ar fi fost să se joace împreună…”

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră. 

Am solicitat clinicii un punct de vedere despre acest caz în data de 21 septembrie 2020. Până la apariția articolului, în data de 21 octombrie 2020, nu am primit niciun răspuns la solicitarea noastră. 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa