Naștere la maternitatea din Brașov. „Se poate și la stat! Toată lumea s-a purtat impecabil, iar condițiile sunt ca la privat”

Ileana Mirescu
naștere la maternitatea din Brașov
Mămica a fost îmbrățișată de medici și de asistente atunci când a început să plângă, speriată de ideea nașterii prin cezariană.

Cititoarea noastră Beatrice Zota ne-a trimis o poveste de naștere impresionantă, la maternitatea din Brașov. Mămica a fost impresionată de empatia cu care a fost tratată, de profesionalismul medicilor și al asistentelor și de condițiile foarte bune de spitalizare. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

”Scriu acest mail deoarece am văzut foarte multe reacții negative la adresa nașterilor în spitalele de stat din România. Am născut pe 14.09.2019 la maternitatea Brașov, cu medicul ce mi-a urmărit sarcina. Eu am hemipareză spastica stânga și sunt în evidență cu epilepsie. Din cauza problemelor de sănătate, toți medicii pe care i-am contactat din Brașov m-au refuzat și neurologul pe care l-am avut mi-a dat fișa medicală în mână și mi-a zis că nu trebuia să rămân însărcinată.

Medicul meu era tot timpul cu zâmbetul pe buze

Am riscat. Cunoașteam riscurile, dar nu mi-a păsat, deoarece îmi doream enorm un copil. Așa am dat de dr. Preda Mircea, care, în prezent, este managerul spitalului. Un om minunat din toate punctele de vedere. Este calm, are răbdare, îți explică tot ce vrei să știi, iar dacă ai nedumeriri te ajută. Este suficient să intri în cabinetul dânsului și să-l vezi râzând și îți face ziua mai buna. Tot timpul este cu zâmbetul pe buze.

De la început mi-a zis că sunt șanse mici ca să nasc natural, dar că ar vrea să mai iau legătura și cu alt neurolog, ca să vedem ce ne îndrumă. Eu am ținut-o una și buna că vreau să nasc natural, cu toate că neurologul mi-a zis că mai mult de 5 ore nu pot sta în travaliu, deoarece se declanșează o criza epileptică și risc viața copilului. Medicul mi-a spus că sunt persoane ce nasc și în 5 ore, dar mai rar. Am făcut tot felul de exerciții, și de respirație, și de toate.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Doi medici și o asistentă m-au luat în brațe când am început să plâng

Apa mi s-a rupt la 4 dimineața, l-am trezit pe sot și am chemat Salvarea. Am ajuns la spital, m-au consultat și am spus care este decizia mea. Medicul meu era de gardă, m-au dus în sala de naștere, mi-au pus TNS-ul și după 4 ore nu aveam nici un cm de dilatație și colul era închis. Practic, nu aveam nicio șansă să nasc natural. Atunci, doctorița și asistentele l-au sunat pe doctor și i-au explicat situația mea. A luat decizia pentru naștere prin cezariană.

În momentul în care am auzit că mi se va face cezariană, am început să plâng. Pur și simplu m-am panicat, dar a venit doctorița ce ma asista, cu medicul meu și o asistentă și m-au luat în brate. M-au strâns atât de tare și mi-au zis că totul o să fie bine și să fiu fericita că o să-mi cunosc fetița. Toată lumea s-a purtat minunat cu mine. De la infirmieră, asistentă, anestezista ce ma ținea de vorbă. Mi-a făcut poze alături de fată, a filmat și am stat cu ea 20 de minute, iar apoi l-a sunat pe soț să vină să vadă copilul.

Nu am dat niciun leu, nu mi s-a cerut nimic

Dr. Preda încerca să mă facă să rad, dar din cauza fricii nu m-am putut gândi la altceva. La terapie intensivă a venit și doctorul meu, și anestezista, și mi-au adus fetița pentru o jumătate de oră. În afară de faptul că am plătit rezerva (și am primit chitanță), nu am dat niciun leu în plus și nimeni nu mi-a cerut nimic.

Asistentele s-au comportat minunat (probabil este greu de crezut într-un spital de stat), am avut probleme cu alăptarea, dar au stat cu mine să atașez cum trebuie fetița, m-au ajutat cu orice. Neonatoloaga, la fel. Prin acest mesaj doresc să transmit ca da, se poate și la noi. Și la noi sunt medici minunați ce își dedică viața meseriei. Medici ce te respectă, te sprijină, susțin și te îndruma către o alegere bună. Și la noi sunt medici ce nu stau după șpagă și nu ți-o cer. Asta se întâmplă la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „I.A Sbârcea”, Braşov.

Condițiile, ca la privat

În ceea ce privește condițiile, pot spune că la acest spital de stat sunt ca la privat, iar în momentul de față nu merită să dai bani la privat. În aripa veche, am înțeles că încep renovarea în acest an. Partea renovata arată excelent, cu plasmă, frigider, masă, masă de înfășat, lenjerie curată nouă, mobilă nouă modernă, baie impecabila, poți sta singură sau cu cineva.

Dacă as lua decizia, în viitor, să mai fac un bebe, cu siguranță voi apela tot la serviciile acestui spital. Apelați cu încredere la dr Preda Mircea, dar și la maternitatea Brașov. Cu drag, o mămica fericită!”

DISCLAIMER:

Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră, iar Totul Despre Mame nu își poate asuma veridicitatea relatarii mămicii.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la maternitatea din Brașov, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa