Naștere la Ploiești. ”În locul filmelor de groază, am avut cea mai frumoasă experiență”

Theodora Fintescu, redactor
naștere la spitalul Lotus din Ploiești
Deși teama de naștere a fost foarte mare, doctorița a reușit să o liniștească pe mamă.

Cititoarea noastră Andreea Diaconescu ne-a trimis o poveste de naștere la Spitalul Lotus din Ploiești, o amintire plăcută, în ciuda faptului că înainte de această experiență avea o teamă puternică față de naștere. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră: 

”Îmi doresc mult să povestesc experiența nașterii mele prin cezariană, efectuată de doamna doctor Andreea Boiangiu la Spitalul Lotus din Ploiești. Îmi doream foarte mult să nasc la spital privat, din cauza fricii de doctori, injecții și tot ce ține de spitale. Auzisem multe povești despre nașterile la spital de stat și îmi era tare frică de comportamentul personalului, așa că am decis să nasc la spital privat, simțindu-mă mai în siguranță.

Cea mai frumoasă experiență

Așa am cunoscut-o pe doamna doctor Andreea Boiangiu, o persoană caldă, cu vocea dulce, care mă liniștea de fiecare dată când inima o lua la fugă de frică, o persoană cu simțul umorului dezvoltat, care mă încuraja mereu, era cu zâmbetul pe buze și asta îmi dădea o stare de bine de fiecare dată când mergeam la control.

Pe data de 14.06.2020 a venit pe lume minunea mea Miriam-Ștefania. A fost cea mai frumoasă experiență din viața mea. Am ajuns la spital, unde mă aștepta doamna doctor, m-a consultat și a decis că o să mă opereze. Eu aveam cele mai mari emoții și frici din viața mea, însă doamna doctor Andreea Boiangiu, doamna doctor anestezist Tudor Mihaela, asistentele și moașele au făcut să fie cea mai frumoasă experiență, fără durere.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Cărțile sunt disponibile pe ZYX Books.

Doamna doctor anestezist a stat tot timpul la capul meu și mă alinta ‘iepuraș’, mă întreba mereu cum mă simt, dacă am vreo senzație ciudată. În partea stângă, stătea o asistentă drăguță, care mă ținea de mână și mă încuraja. Nici nu mi-am dat seama când a ieșit minunea mea, am auzit un plânset de copilaș și mi-am dat seama că eu, cea mai fricoasă persoană din lume, am născut un pui de om.

Toată lumea era mereu cu zâmbetul pe buze

Nu-mi venea să cred, toate filmele de groază pe care mi le făcusem eu în cap erau date uitării, nu a fost nimic horror, ci, dimpotrivă, a fost atât de frumos. După ce am fost dusă în salon, asistentele veneau mereu la mine, îmi puneau calmante, m-au ajutat să mă ridic din pat, vorbeau foarte frumos, erau mereu cu zâmbetul pe buze, câteodată îmi venea să le pup 😂.

Mulțumesc din suflet, doamna doctor Andreea Boiangiu (îngerul meu trimis de Dumnezeu să aduc pe lume sensul vieții mele) asistentelor, moaselor, medicului neonatolog Cerasela Alexiu, care s-a ocupat de fetița mea, doamna doctor anestezist Tudor Mihaela si întregii echipe de la Spitalul Lotus”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa