Nașteri multiple. ”Am născut natural de șase ori, dar unul dintre copii nu a supraviețuit”

nașteri multiple
Mămica are acum cinci copii: patru fete și un băiețel.

Cititoarea noastră Lia Morar ne-a scris experiența ei cu nașteri multiple și a detaliat nașterea băiețelului ei, al șaselea născut al familiei. Sarcina a venit după ce, cu câteva luni în urmă, pierduse un copilas născut în luna a șasea de sarcină. Redăm povestea mămicii cu nașteri multiple, așa cum a fost scrisă de ea:

”Am născut natural de 6 ori. Sunt mămica a 5 copilași și ei sunt totul, ei sunt pentru mine cele mai frumoase binecuvântări de la Dumnezeu. Prima dată când am devenit mămică a fost la vârsta de 20 de ani, când, după Bacalaureat, am plecat direct să nasc.  Slavă lui Dumnezeu, am luat și Bacul.

Totul a început într-o frumoasă zi de vară în 6 iulie, apoi, a doua oară, la o distanță de 6 ani, într-o frumoasă zi de 5 octombrie, a treia oară într-o frumoasă zi de 18 noiembrie, a patra oară într-o frumoasă zi de 30 septembrie și a cincea oară într-o frumoasă zi de iarnă, 22 decembrie. Voi povesti nașterea băiețelului, pentru că e cea mai recentă.

Aveam sufletul devastat

Am rămas însărcinată după o suferință cumplită. În 13 ianuarie, am născut la 6 luni, iar bebe a murit. Aveam sufletul devastat de durere și încercam să alung tristețea alături de fetițele mele minunate. Am acceptat că așa a fost să fie și că  trebuia să merg mai departe, alături de fetițele mele.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Dupa 3 luni de la pierdere, aveam stări de greață, pe care le-am confundat cu probleme cu fierea. Timpul trecea și starile se accentuau, nicio clipă nu mi-a trecut prin gând că vine bebe, mai ales că doamna doctor îmi interzisese categoric bebe, recomandând să amânăm venirea lui.

Am luat un test de sarcină și, surpriză! 2 liniuțe! Fericire maximă! Dar, în același timp, îmi era și frică. Totul a descurs normal, făceam controale regulat și totul a fost bine.

Am învățat să controlez durerea gândindu-mă la copil

La 37 de săptămâni, am început să am contracții, dar nu regulate. Era după masa, faceam prăjituri cu fetițele și ne pregăteam pentru Crăciun, când au început contracțiile regulate, tot mai dese. Aveam bagajul făcut și ne-am îndreptat spre spital cu multe gânduri și optimiști.

Am ajuns la spital cu dilatație de 4 cm, mi s-a făcut internarea, bebe a fost monitorizat și era bine. Travaliul începuse, am cerut să rămân singură și am început să mă rog.  După terminarea acatistului, mi s-au rupt membranele, moașa m-a consultat, iar dilatația era de 7 cm. Durerile erau crunte. Am urmărit-o foarte mult pe Ditta Depner, de la care învățasem să controlez durerea gandindu-mă la bebe.

M-au dus în sala de naștere, mi-au pus oxitocina și a durat foarte, foarte puțin până la expulzie. Bebe avea 3 kg și 800 de gr și era mult așteptatul băiețel! Durere mare a fost pentru că am avut rupturi interne la col și a durat foarte mult să mă coasă doamna doctor. În prezent, ne bucurăm de 5 copilași: Alexandra (13 ani), Antonia (7 ani),  Nectaria (5 ani), Maria (3 ani) și mezinul Mihail, 6 luni”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()