Elena a născut în două ore, în noaptea de Înviere
Cea mai scurtă dintre nașterile despre care am auzit a fost a Elenei, o jurnalistă pe care o admir tare pentru seriozitatea cu care a tratat subiectele pe care i le-am propus. Am fost încântată când am auzit că este însărcinată, iar recent am revăzut-o pe ea și pe Lara, fetița ei, tocmai pentru a vorbi despre momentul în care s-au „cunoscut”.
Elena a născut-o pe Lara pe la 4 dimineața, de Înviere, în 2014. Cu o seara înainte, Elena și Adi, soțul ei, au fost la niște prieteni care au o fetiță cu două săptămâni mai mare decât Lara. Elena și Samira fuseseră apropiate toată sarcina, au schimbat impresii și păreri, iar după ce Samira a născut, Elena abia aștepta să nască și ea pentru a nu mai fi singura.
După vizită au ajuns acasă, s-au dus un pic la biserica la slujba – 15 minute cel mult, apoi s-au întors acasa. Au mâncat ceva, au trimis un sms cu „Hristos a Înviat” părinților și s-au culcat. Adi a adormit, dar Elena nu a reușit deloc să se împrietenească cu somnul. Brusc, a simțit o durere și s-a ridicat din pat. S-a dus în sufragerie și a stat acolo. Altă durere – de o intensitate cum nu și-a imaginat.
Durerile din travaliu
Se trezise și Adi, venise dupa ea și s-a speriat când a văzut-o chircită pe jos, lângă canapeaua din sufragerie. Elena i-a zis să aducă un lighean, a vomitat. A început să calculeze câte minute treceau între contracții, doctorul îi spusese să vina la spital doar când avea contracții la 4-5 minute. A început să-și noteze pe un carnețel minutele, pentru că, de la durere, uita când a fost ultima contracție. A încercat să facă o baie pentru că înțelesese de o prietenă că e mai suportabil travaliul în apă. Abia a apucat să dea drumul la duș când a observat că are scurgeri de sânge. Atunci n-am mai contat nimic și au fugit spre spital.
Când avea contracții, Elena nu putea merge, se sprijinea de pereți de pe scara blocului. Drumul până la spital a durat cam 15-20 de minute, mare noroc au avut că la ora aceea nu a fost trafic deloc. Pe stradă erau oameni care se întorceau acasă cu lumânări de la biserică. La Lujerului a trecut strada o bătrânică pe trecerea de pietoni și, când Adi s-a oprit să dea prioritate, Elena a simțit că durează o veșnicie.
Ajunși la Filantropia
La spital ușa era închisă, au sunat la o sonerie și, până a venit asistenta, Elena s-a chircit pe jos de durere. Au dus-o într-o sală, au pus-o pe-o masa și doctorița de gardă a consultat-o. Au întrebat-o cine e medicul ei și dacă așteaptă să fie sunat. Elena a spus da, s-a schimbat în cămașă de noapte și în papuci, au așezat-o pe un carucior cu rotile și au dus-o în sala de naștere. Pe drum a întrebat dacă mai avea timp de epidurală, pentru că își dorise încă de la început acest lucru – doamna care împingea căruciorul i-a zis că are dilatație 8-9 și că nici nu se punea problema de epidurală.
În sala de naștere așteptau două moașe. Au așezat-o pe masă, i-au desfăcut picioarele, dar i-au zis să nu împingă încă, să aștepte să soseasca doctorul, care era pe drum. Între timp ele au măsurat nivelul contracțiilor cu o centură.
„Pe contracții trebuia să împing ca la nebuni”
Moașele i-au zis să împingă cât poate de tare pe contracții. Să nu împingă superficial, „din gât”, să împingă tare, „din fund” – cam așa erau expresiile folosite. Elena înțelesese mesajul: „pe contracții trebuia să împing ca la nebuni”.
Cu mâinile se ținea de două bare. Mda, nu e ca în filme, când te ține soțul sau altcineva de mânâ. Adi a rămas la intrare. Când avea contracții, Elena împingea cât putea de tare, strângea barele alea metalice de până la final s-a ales cu bășici în palmă. Urme are și acum.
Panica
La un moment dat, doctorul i-a zis că nu împinge suficient de tare, iar copilul nu înaintează. Atunci a intrat în panică și a început să respire haotic.
Moașele au ajutat-o să se calmeze: una dintre ele i-a zis să se concentreze asupra ei, să se uite în ochii ei, să se calmeze și să faca ce-i zice – adică, atunci când vine următoarea contracție, să împingă cât de tare poate, că altfel suferă copilul. Expresia „suferă copilul” a motivat-o. Cealaltă moașă i-a băgat niște oxigen pe nas și atunci și-a mai revenit și s-a pus pe treabă!
Și a venit Lara…
A simțit cea mai mare ușurare din lume când a auzit-o plângând. Au luat-o și au pus-o pe o masă lângă masa de nașteri, iar Elenei i-au adus-o dupa 2-3 minute. I-au pus-o în brațe, o asistentă a întrebat-o dacă vrea să-i facă poze cu telefonul, a zis da. (Din păcate, a pierdut pozele acelea – primele.) Apoi au luat copilul la neonatologie, iar Elena a rămas acolo, la cusut.
Dupa expulzie, doctorul îi scosese placenta, un alt moment destul de dureros, iar apoi au început cusaturile. Expulzia a durat jumătate de ora, cusăturile de după încă o ora. A fost cu atât mai neplăcut cu cât îi făceau regulat injecții cu anestezic.
Cu ce gând a rămas?
După ce a născut, doctorul a anunțat-o că, dacă Lara ar fi fost un pic mai mare, nu ar fi reușit să iasa, pentru ca e mică în bazin – a fost însă prima oara când îi menționa acest detaliu. Elena s-a îngrozit la ideea că ar fi folosit forcepsul, cu atât mai mult cu cât întreaga sarcină, la fiecare consultație, i s-a spus că bebelușul e un pic prea mic.
Dar, în afară de acest lucru, nașterea i-a rămas Elenei ca o amintire frumoasă, frumoasă, frumoasă.
Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul nașterii așa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], și, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai și câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem și să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
