Poveste de naștere la Pitești. „După anestezie, simțeam că bebe va muri și țipam că trebuie să merg la fetița de acasă”

poveste de naștere în Pitești
Cea mai mare temere a femeii a fost că fetița de 7 ani de acasă va rămâne fără mamă.

Cititoarea noastră Șerban Maria Cristina, de 35 de ani, a născut în februarie 2018, după o sarcină cu trombofilie ereditară. Cel mai dificil aspect al nașterii ei a fost faptul că, în timpul operației de cezariană, a făcut un atac de panică, urmat de halucinații care au făcut-o să se teamă atât pentru viața ei și a bebeușului, cât și pentru cea a fetiței de acasă. Redăm mai jos povestea scrisă de mămică.

”Eu sufăr de trombofilie ereditară, iar sarcina mi-a fost urmărită la un spital din Călinești,  județul Argeș, eu fugind de Spitalul Județean din Pitești de frica ginecologilor de acolo. Pe unii îi cunoșteam, pe alții nu, dar aveam frică de ei. Totul a decurs bine timp de 35 de săptămâni, fără micio problemă.

Cu Ambulanța, la alt spital

În săptămâna 36, într-o luni seara, au început contracțiile de nu puteam respira. Soțul meu a anunțat medicul, care mi-a recomandat să îmi fac tratamentul normal cu Clexane și sa iau un Nospa. Contracțiile au continuat toată noaptea, iar a doua zi, pe data de 6, am fost chemată la spital, unde doctorul mi-a spus că am intrat în travaliu și voi naște natural, deși inițial îmi spusese că nu am voie decât cezariana. Dar ce să fac eu, că acolo nu aveam anestezist, doar seara urma sa apară. Doctorul s-a consultat totuși cu o doamnă doctor neonatolog, care l-a sfătuit să mă trimită de urgență cu Ambulanța la Spitalul Județean din Pitești.

Când am auzit, m-am îngrozit. Între emoții, frică și dureri, am ajuns la spital terminată, nu mai eram bună de nimic. Acolo m-au întrebat de când sângerez, eu știind ca la spital la Călinești am ajuns în regulă, fără sângerări. Le spuneam că nu sângerez, iar ei continuau să îmi pună întrebări. M-au pregătit de urgență pentru operație, deși eu nu mai realizam ce se întâmplă cu mine deoarece atunci mi-au spus că dacă mai stăteam așa riscam să moară și copilul și eu.

Atac de panică pe masa de operație

M-am speriat groaznic. Am fost dusă în sala de operație, mi s-a făcut o anestezie în coloană și m-au tăiat. Am simțit o căldură pe burta și usturime în partea dreaptă și presiune, am întrebat de ce ma ustură și simt presiune și am făcut atac de panică pe masa de operație. Unul dintre medici i-a spus anestezistului să îmi bage nu știu ce în branulă, iar de aici, coșmarul.

În momentul când mi-au pus substanța prin branulă am simțit cum totul se întărește în jurul meu. Am închis ochii, totul vâjâia în preajma mea și simțeam cum sunt spoită de un zid ca și cum spoiești cu gletiera pe un perete gletul. Vedeam un punct negru în jurul căruia ma învârteam și îmi strigam cu disperare copilul ce-l aveam acasă, o fetita de 7 anișori. Mi-a fost groaznic de frică să nu rămână fetița fără mamă.

Țipam că trebuie să mă trezesc

A fost cea mai urâtă naștere prin cezariană, cea mai groaznică amintire și traumă, deoarece știam că bebe va muri, eu eram în starea în care eram și mă rugam bunului Dumnezeu să mă trezesc pentru fetița care mă aștepta acasă. Mi-a fost frică și am crezut în subconștientul meu că chiar am murit și țipam că trebuie să ma trezesc și să îmi revin pentru Camilla, fetița mea de 7 anișori.

Într-un final, am început să îmi revin din acea anestezie. Ma zbăteam și întrebam unde este bebe și dacă este bine, mi se spunea să mă liniștesc că este bine. Eram tot pe masa de operație, știu și sunt sigură ca am vorbit cu medicii, deși eram încă anesteziată. Mă întrebau unde lucrează soțul, iar eu răspundeam ca un copil mic, prostindu-mă, că nu mai lucrează, ca a lucrat la Automobile Dacia și nu i-au mai prelungit contractul, că au fost răi că l-au lăsat fără muncă chiar acum când aveam mare nevoie. Mă prosteam în ultimul hal, ca un copil mic, și iar și iar întrebam de bebe dacă e bine, dacă e viu și dacă nu mă mint.

M-au dus la Terapie Intensivă, unde, la fel, eram disperată, încă sub efectul anesteziei. Întrebam de bebe dacă e bine, soțul meu, era lângă mine îmi spunea că este bine, că trăiește, iar eu țipam să îmi spună ce face bebe. Am reacționat groaznic de urât la anestezie.

Mulțumesc bunului Dumnezeu și medicilor că ne-au salvat și suntem bine, azi avem 1 an și 10 luni, suntem sănătoși și puternici. Am un băiețel pe nume Daniel și o fetiță Camilla, sunt mândră de ei și am să mulțumesc din inimă bunului Dumnezeu că ne-a salvat. Am avut parte de medici competenți, nu îmi permit să le pun numele deoarece nici nu știu dacă am voie, dar vreau să vă spun că mai sunt încă și medici buni la Spitalul Județean Pitești, deși are un renume negru. Există și cadre medicale foarte bune, care nu acceptă șpagă și îți spun că important este să fiți sănătoși”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()