Naștere la Spitalul Universitar. „Medicul m-a învățat să mint că am contracții și mi-a spus exact ce șpagă să dau”

naștere la spitalul universitar
Medicul i-a spus pacientei, detaliat, cât trebuie să fie șpaga pentru fiecare dintre cei care participă la cezariană.

Cititoarea noastră Adriana Pometcu ne-a scris o poveste de naștere la Spitalul Universitar, de acum trei ani, care, așa cum a fost relatată de ea, îți dă fiori. De la condițiile din spital și până la atitudinea medicilor, nimic nu a fost așa cum ar fi trebuit, consideră mămica. Nici măcar rezerva nu a avut condiții decente, iar frigul era atât de mare încât mama a trebuit să-și încălzească bebelușul cu propriul trup. Redăm mai jos povestea de naștere la Spitalul Universitar, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră.   

”Vă rog să publicați experiența mea pentru ca alte mame să nu trăiască trauma pe care am trăit-o eu. În 2017, pe 11 ianuarie, m-a programat “medicul”, care este și asistent universitar cu reputație, la cezariană. Termenul era pe 28 ianuarie, însă el trebuia să plece în vacanță și a zis că mai bine îmi scoate copilașul cu forța decât când trebuia.

Medicul mi-a zis exact câți bani să îi dau

Acest lucru l-am aflat abia după și cumva este și vina mea că am acceptat, dar parcă mă prostisem în perioada aceea. În data de 6 ianuarie fusesem la ultimul control, când el m-a speriat spunându-mi că este absolut necesară cezariana pe 11 ianuarie, pentru că altfel risc să nasc acasă.
Am uitat să precizez câteva lucruri:
1. Medicul lucrează la Spitalul Universitar din Bucureșți
2. Am insistat să nasc la privat, unde era el, și m-a refuzat categoric, spunând că ce rost are, că și aici sunt condiții excelente și că va fi bine
3. Toate controalele le-am făcut la cabinetul lui privat în Floreasca, mai puțin câteva monitorizări pe care le-am făcut în spitalul acela infect, stând la coadă și băgând bani în buzunare
4. L-am întrebat câți bani vrea ca să fie bine pentru amândoi și cât vrea anestezistul și toate asistentele. Am primit clar informații: 1.500 ron el (i-am dat 2.000), 300 ron anestezistul, 150 asistenta șefă, 100 asistenta care iese cu bebelușul să îl arate tatălui, 300 ron neonatologul. Le-aș fi dat oricât ar fi cerut numai să fie bine.
5. Am plătit rezerva minune, camera 24 parcă, împărțind-o cu încă o mămică.

Naștere la Spitalul Universitar: Medicul m-a învățat să mint că am contracții

În fine, în noaptea de 10 ianuarie a început o zăpadă ca în poveșți și a nins până a două zi după amiază. Viscolea și zăpadă era până la genunchi. Poteci nu erau făcute la 6 dimineața, iar soțul nu a putut scoate mașina.
Așa că iată-mă mergând prin zăpada aceea vreo 20 de minute până la metrou. Am coborât scări și am urcat scări multe, ceea ce trebuia, conform medicului, să îmi provoace nașterea, că de aceea mă avertizase să stau la pat în cele 5 zile.
Într-un final, ajungem la spital. Mergem pe holurile acelea întortocheate, ne întâlnim cu un decedat pe targă …vă dați seama ce era în sufletul meu? Nu era nicidecum ce îmi imaginasem legat de naștere! Ajung la primiri urgențe și încep să mint, așa cum mă învățase medicul: să spun că am contracții și că nu mai pot.

Brancardierul, singurul om întâlnit

Din păcate, așa am făcut. M-a luat o asistentă cu sictir maxim înăuntru, mi-a zis să mă schimb, ca apoi să mă pună să aștept pe hol, în frig, să vină învățăcelul medicului să mă preia. Mergem la etaj, unde medicul nu apare. Așteptăm, pentru că anestezistul nu ajunsese încă.
În fine, mă ia o asistentă să mergem într-o cămăruță pentru consultul anestezistului, care nu m-a întrebat. I-am băgat banii în buzunar. M-a condus de acolo un BRANCARDIER! Un OM! Singurul de până atunci.
În sala de operații, nimeni nu mi-a adresat nici un cuvânt, doar brancardierul mi-a spus: “Lasă, mami, că am eu grijă de tine! Va fi bine!”
Apoi, când a trebuit să îmi bage cateterul pe coloană, el m-a ținut în brațe și îmi spunea: “Hai că mai este puțin și nașți! O să fie bine! Apoi dau eu o cafea, mami!” Încerca să mă facă să îmi revin, pentru că eram tare speriată, realizând pe mâna cui va ajunge copilașul meu.

Naștere la Spitalul Universitar: mi s-a făcut rău în timpul operației

Abia atunci înțelesesem că trebuia să ascult semnele de la Dumnezeu: faptul că până în ziua aceea nu ninsese și dacă a nins așa mult cât să nu poți pleca de acasă, mai bine stai acasă, amână! Și, mai apoi, mortul pe targă care mi-a ieșit în cale.
Mi-au făcut anestezie și a început treaba: m-au legat (încă se practică în spitalele de stat). Din cauza anesteziei bănuiesc, în timp ce taia straturile de carne ca să ajungă la uter, mi s-a făcut rău, mă sufocam rău de tot și aveam în același timp stare de vomă.
Nu puteam vorbi din cauza că tremuram de frig, de rău, de nu știu ce, mi se încleștase gura și îmi curgeau lacrimi pe față. Iar în tot acest timp, anestezistul povestea ce cartofi prăjiți mâncase seara și pe cine regulase de dimineață.

Nu știam de ce nu plânge copilul

Târziu, o asistentă l-a întrebat dacă îmi bagă ceva pe venă că “uitați cum este pacienta!” Răspunsul lui a fost: “lasă, că îi trece” și și-a continuat relatarea. M-au tăiat și au tras de două ori de copil. De unde știu, vă întrebați din moment ce de la burtă în jos nu simțeam nimic?
Apoi m-au zgâlțâit și m-au mișcat în jos pe masa de operație, nu era greu să îți dai seama. Și nu l-au scos! Timp în care copilul meu nu mai avea lichid de multă vreme. Abia a treia oară l-au scos.
Și liniște …o liniște absolută ! Niciodată nu am auzit așa liniște. Liniște care a continuat și nimeni nu îmi spunea ce se întâmplă cu copilul! Mai, nimeni!!! Eu nu puteam vorbi din cauza stării în care eram de ceva timp deja, dar vedeam cum se strâng mai mulți spre locul unde au pus copilul.
Apoi l-am auzit că a scos un sunet mic și am știut că trăiește. Voiam să îl văd, însă nu mi l-au arătat. Doar într-un târziu, o asistentă mi-a spus:” Întoarce capul spre dreapta, că poate o să îl vezi!”. Și au plecat cu el, băgat într-un incubator probabil, sau ce o fi fost acea cutie.

Geamurile din cameră nu se închideau

Eu am rămas pe masa de operații să mă coasă învățăcelul, pentru că medicul a plecat fără să îmi zică măcar dacă e copilul bine. A venit apoi brancardierul și m-a luat în brațe, m-a pus în scaun și m-a dus la post operator, unde erau mămici ce urmau să nască.
Două camere sunt acolo fără ușă între ele. În cea din față, erau cele 6 paturi ocupate. M-au pus în camera din spate și au plecat. Tremuram atât de tare și mi era atât de frig, că nu putem măcar să șoptesc ceva, să chem să îmi mai aducă o pătură. Geamurile din acea camera nu se închideau și bătea vântul, ca să șțiți.
După 20 de minute, mi-au adus copilașul acolo, în frigul acela. Mi l-a pus asistenta lângă mine, pe marginea patului, lipit de brațul meu, și a plecat. Plângeam în hohote, că nu puteam să mă mișc să îl iau în brațe și mă temeam să nu cumva să îl ating din tremuratul acela și să cadă pe gresie. Până s-a întors să îl ia înapoi mi s-a părut o veșnicie.

Și asistentele se plângeau de frig

A apărut soțul în camera și le-a cerut încă 2 pături. Când am putut vorbi, deja se făcuse seară. I-am dat bani asistentei că să mă mute în cealaltă cameră, unde era cât de cât plăcută temperatura, oricum nu bătea vântul. (Peste noapte, când asistentele s-au dus să doarmă în camera alăturată, le am auzit că este tare frig acolo, asta că să nu credeți că mi se părea mie de la anestezie).
Seara, l-au adus să îl alăptez. Era o doamnă mai mămoasă, mai umană, abia atunci am văzut și eu cât de frumos și perfect era îngerașul meu. Abia atunci l-am auzit și l-am ținut în brațe.

Instalatorii miroseau a alcool

A doua zi, brancardierul m-a luat și m-a dus în rezervă, glumind iarăși și spunându-mi: “Vezi, mami, că am avut dreptate! A fost bine! Acum cafeaua trebuie să ți-o aduc.” Mi- au adus și copilașul în rezervă, era așa mic! Și așa plăpând!
Să vă descriu rezerva: geamurile nu se închideau, bătea viscolul în încăpere! Baia, murdară, iar chiuveta din camera unde urmă să se facă prima băiță a bebelușului era înfundată cu păr, lingurițe de cafea și alte chestii.
Am uitat să spun că până următoarea zi nu a venit nimeni să mă consulte pe mine sau pe copil. Mi-am luat copilul în pat că să nu înghețe de frig și îl țineam aproape să ne încălzim unul de altul. Când a venit asistenta să îi facă prima băița a treia zi, a chemat echipa de instalatori a spitalului.
Deși nu aveai voie să intri fără halat pe tine, au venit cei doi, alcoolici, mirosind a alcool și a tutun ieftin, cu materii fecale pe cizme și fără nici un halat. Cu acea ventuză de desfundat, și ea cu niște chestii dubioase ce păreau a fi tot materii fecale, au desfundat chiuveta și asistenta zice : haideți la băița!

Dădeam bani nonstop

Acolo? În jegul ăla și în microbii aia? A trebuit să le spun eu să cheme femeia de serviciu să dezinfecteze. Am trecut cu bine de băiță, apoi s-au gândit să îi facă o analiză copilului la sânge, să îl chinuie să îi pună branula (l-au înțepat în 4 locuri), analiză care se făcea în primele ore de la naștere, nu a treia zi! Analiză care a ieșit fals pozitivă și i-au administrat antibiotic degeaba.
Vreau să vă spun că dădeam bani întruna la toate asistentele, până când uneia i s-a făcut milă de mine și mi-a dat numărul de telefon să o sun și mi-a zis: mi-ați dat destul, este prea mult. La modul că o chemam de câteva ori pe noapte și îi băgam câte 100 de lei de fiecare dată. Ea a fost celălalt OM de acolo care chiar a avut grijă de copilașul meu.

Parcă eram la grajd

Medicul meu nu a trecut să mă vadă în cele 5 zile de spitalizare, a venit doar o dată învățăcelul lui. Neonatoloaga a venit doar când eu am făcut scandal, în a 4-a zi abia, să îl vadă, în condițiile în care la celelalte mămici ce au fost în rezervă veneau medicii să le vadă și să le vadă bebelușii. Precizez că am adus aerotermă ca să ne încălzim, și aia cu scandal, că nu avem voie.
Să vă mai spun că pe secție, unde, în mod normal, trebuie să fie liniște pentru că sunt bebeluși, sunt mame nedormite și vai de capul lor, se strigau femeile de serviciu cu asistentele într-o veselie, dar nu vă imaginați că era ceva legat de spital …nuuuu, era ca în mahala, cu ”făăă”, cu ”hai la țigară”, ”hai că fug la magazin”…
Iar când veneau să facă curat, trânteau ușa de perete, băgau o găleată infectă cu un mop la fel de infect, ștergeau puțin pe jos, apoi trânteau ușa iarăși. Parcă eram la grajd niște animale, și nu oameni. Fără pic de respect sau bun simt! Iarăși a trebuit să le atrag atenția că așa ceva nu se face.

Documentează-te ca să știi cum să te descurci când devii mamă. Îți recomandăm ”Ghidul pentru alăptare””Cartea Bebelușului” și ”Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușului”.

Vreau să dau medicul în judecată

Au trecut aproape 3 ani de atunci. În primii 2 ani am plâns, retrăind acele momente care ar fi trebuit să fie magice și nu dramatice, am încercat să îmi vindec trauma, însă am rămas cu sechele. Aș vrea să pot face ceva împotriva lor, însă ce? Și, mai ales, vreau să mă duc, încă vreau, la medic, să îi spun prin ce am trecut și chiar să îl dau în judecată. Însă ce șanse de câștig aș avea? Nule … am semnat o hârtie, până la urmă.
Pot spune că am avut noroc și că Dumnezeu a avut grijă de copilașul meu.
Dar dacă nu aveam noroc? Oare trebuie să ne bazăm pe noroc în țara asta sau pe medici și pe oameni, dacă mai există așa ceva în spitale?!
Fugiți de aceste spital!!!! Fugiți de dr D.C. ( inițialele numelui) și, dacă nu aveți probleme de sănătate, atunci așteptați până când vine momentul real al nașterii, până vi se rupe apa! Lăsați copilul să aleagă când vrea să vă vădă, nu medicul! Și da, faceți cezariană apoi, dar numai după ce se rupe apa.
Am realizat că nu medicul obstetrician este important în tot acest proces, ci neonatologul! Oricine poate tăia și scoate un nou născut, însă cine se ocupă de copil în primele clipe de viață contează! Căutați neonatologul acela bun, și nu obstetricianul!
Astăzi a fost prima zi când am retrăit acele momente și nu am mai plâns. Poate pentru că am plâns destul 2 ani sau poate pentru că știu că citindu-mi povestea, tu nu vei trece prin ce am trecut eu”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Spitalul Universitar, îți recomandăm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()