Poveste tragică la Maternitatea Sibiu. ”Când m-am internat pentru naștere, fetița era bine, iar după 15 minute inima i s-a oprit”

maternitatea sibiu
Deși sarcina a fost intens monitorizată, inima fetiței s-a oprit exact în ziua nașterii.

Cititoarea noastră Ana Maria Avram ne-a scris o poveste tragică petrecută la Maternitatea Sibiu în plină pandemie. Deși a avut o sarcină monitorizată constant și medicii au asigurat-o că fătul e bine, inima micuței s-a oprit la scurt timp după ce mama s-a internat pentru naștere. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră: 

”Povestea de naștere a bebelușului meu a început frumos, dar a avut un final tragic. Ne-am căsătorit în luna mai a anului 2019. A fost bucurie mare, dar bucuria deplină am simțit-o la câteva săptămâni după nuntă, când am aflat că sunt însărcinată. Au început emoțiile, deveneam și eu mamă, era o bucurie imensă, având în vedere că sunt învățătoare, lucrez zilnic cu copii.

Prima sarcină a fost extrauterină

Am sunat medicul ginecolog, acesta m-a programat la un consult în data de 25 iunie. În 24 iunie am început să simt niște dureri profunde de burtă și am avut ușoare sângerări. M-am speriat și am plecat rapid la urgență. Acolo – veste tristă: suspiciune de sarcină extrauterină. M-au internat și urma să fac investigații suplimentare a doua zi dimineața, însă nu am mai apucat.

Peste noapte, lucrurile s-au agravat, iar dimineața m-au operat de urgență și mi-au extirpat trompa uterină stângă, reducându-mi astfel la jumătate șansele de a rămâne din nou însărcinată. Am început să am stări profunde de anxietate, însă la controlul de o lună după operație medicul ginecolog mi-a dat o veste bună, aceea că operația e vindecată, corpul meu e refăcut și putem încerca din nou să avem un copil.

A doua sarcină: emoții mari, bucurie, speranță

Am venit acasă bucuroasă și am plecat cu soțul în concediu. După câteva zile de la revenirea acasă, mi-a întârziat menstruația, am dat fuga să iau un test de sarcină care a ieșit pozitiv. Emoții mari, bucurie, dar și teama de a nu fi din nou sarcină extrauterină. Am mers din 3 în 3 zile la consult, la 2 medici în paralel. Când mi s-a confirmat, în sfârșit, că sarcina este fixată în uter, mi-a venit să sar în sus de bucurie. Era sfârșit de august.

Am început serviciul optimistă, am dat vestea cea mare tuturor colegilor. Toți s-au bucurat pentru mine și s-au mirat că am rămas așa repede însărcinată, după o operație de extirpare a unei trompe uterine.

Primele 5 luni de sarcină au decurs perfect, toate testele și analizele au ieșit bine. La ecografia de 25 de săptămâni, ginecologul a descoperit la ecograf că bebelușul, fetița pe care eu mi-o doream așa de mult, avea cordonul ombilical cu arteră unică. M-a asigurat că nu are și alte anomalii genetice, dar eu am ajuns acasă, am început să caut pe internet și a început teama de a nu avea un copil bolnav.

Trei asigurări că bebelușul este bine

Am mers la alt ecografist, nici acela nu a văzut nimic suspect, dar eu am dorit să merg și la un medic din Cluj. Acolo am primit a treia asigurare că bebelușa mea nu prezintă anomalii cromozomiale. Am început să fiu mai optimistă, bebelușa era viguroasă în burtică, mișca constant, totul era bine.

La începutul pandemiei, aveam 7 luni de sarcină. Bebelușa ajunsese la 2.400 grame, dar ginecologul a spus că nu va mai crește așa mult din cauza arterei ombilicale unice și o voi naște cu o greutate mică. Am început să am niște presimțiri că ceva nu e bine și de la 34 de săptămâni de sarcină mergeam săptămânal la urgențe să mă asigur că bebelușa e bine.

Acolo m-a consultat doctorul de gardă, la fiecare vizită – altul. Doctori diferiți, păreri diferinte. Unii spuneau că totul e bine, alții că bebelina e prea mică, însă nimeni nu mi-a recomandat o operație de cezariană.

Ziua în care a început calvarul la Maternitatea Sibiu

A doua zi de Paști, 20 aprilie 2020, a început travaliul. Am plecat cu soțul la spital, la Maternitatea Sibiu, mi s-a făcut ecografie la internare, bebe era bine, eu eram dilatată 1 cm și mi s-a spus că până seara voi naște. Mi s-au întocmit formalitățile pentru internare și am fost trimisă pe secție. Mi s-a luat sânge pentru analize, iar o asistentă m-a chemat pentru o investigație numită ”no-stres”, prin care să îi asculte bătăile inimii bebelușului în timpul travaliului.

Am mers în sala în care am fost chemată și atunci a început calvarul. Asistenta a început să poziționeze aparatul pe burta mea în stânga și în dreapta, dar nu auzea nimic. M-a întrebat de când m-am internat și dacă mi s-a făcut ecograf. Eu i-am răspuns că m-am internat în urmă 15 minute, iar la ecograf totul a fost bine.

Atunci, asistenta s-a liniștit și mi-a spus că va chema medicul rezident, deoarece acesta a văzut cum e poziționat bebe la ecograf și va reuși mai repede să îi găsească inimioara pentru a o auzi cum bate.

Medicul mi-a reproșat că nu am monitorizat sarcina

A venit rezidenta, a manevrat și ea aparatul pe burta mea în toate părțile, dar nu se auzea nimic. M-a luat și m-a dus la un ecograf. Nici acolo nu a reușit să audă inimioara prințesei mele. M-a lăsat singură și a plecat după doctorul de gardă din linia 2. Aceasta a urmărit ecograful și apoi a ieșit val-vârtej din încăpere.

Atunci mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva și am întrebat-o pe rezidentă, care rămăsese cu mine, dar mi-a răspuns că nu îmi poate spune nimic, trebuie să îmi spună specialistul. Între timp a apărut un alt medic, am aflat ulterior că era garda din linia 1 la Matrnitatea Sibiu. Acesta s-a uitat la ecograf, apoi la mine și mi-a spus că bebelușa mea e moartă.

Eu am început să plâng și l-am întrebat cum se poate așa ceva, iar dumnealui, pe un ton ferm, chiar răstit, fără pic de compasiune, mi-a spus că trebuia să mă aștept la asta pentru că bebelușul nu e dezvoltat nici măcar ca la 28 de săptămâni de sarcină și că ar fi trebuit să monitorizez sarcina mai bine.

Din cauza pandemiei, nu l-au lăsat pe soț să îmi fie alături

Când i-am spus că în ultimele 2 luni am fost săptămânal la consult, a zis că nu mai are ce face acum decât să îmi dea o perfuzie pentru a naște mai repede, și a plecat. Eu am început să plâng în hohote și l-am rugat să îl lase pe soțul meu să intre să stea cu mine pentru că aveam nevoie de sprijin moral, dar mi-a spus că nu se poate și a ieșit pe ușă. Apoi a venit o asistentă, mi-a pus o perfuzie și am fost lăsată în salon cu o altă pacientă care plângea de mila mea.

Doctorița din linia 2 m-a consultat din oră în oră să urmărească dilatația. Cam în 4 ore m-am dilatat complet, timp în care am suferit niște dureri fizice groaznice, contacțiile erau înfiorătoare, dar durerea din suflet era mult mai mare, bebelușa pe care o aștepatam cu atâta nerăbdare plecase la îngeri înainte de a o ține măcar o singură dată în brațe. Apoi m-au dus în sala de nașteri.

Am rămas cu un dor nespus în inimă

Acolo am fost preluată de o moașă care m-a dus în sala de travaliu și după ce mi-a urmărit 3 contracții consecutive mi-a spus că e timpul să mă ducă pe masa de naștere. Mi-a fost foarte frică, deoarece auzisem că e greu dacă bebe nu te ajută, însă, ca un semn divin, moașa mi-a spus aceleași cuvinte pe care eu li le spun copiilor la școală când se tem de ceva: ”Atâta timp cât sunt eu aici, nu vei păți nimic.”

Spre surprinderea mea, expulzia a fost mult mai ușoară decât mă așteptam. Am împins de 2 ori și bebe a plecat. Mi-a lăsat amintire doar o ușoară ruptură pelviană pe care a cusut-o doctorița și un dor nespus în inimă.

Soțul plângea în fața liftului din Maternitatea Sibiu

Apoi am coborât de pe masa de nașteri și am fost dusă înapoi în sala de travaliu. Moașa a stat cu mine timp de 2 ore și m-a încurajat cum a știut ea mai bine. Mi-a ridicat puțin moralul și mi-a spus că e foarte greu și pentru ea să asiste la nașterea unui bebeluș mort și să îi mulțumesc lui Dumnezeu că totul a decurs foarte ușor în cazul meu.

După aproximativ 2-3 ore, am fost pusă pe un cărucior și dusă înapoi în salon. Liftul era în exterior, iar în fața liftului mă așteptau soțul meu, plângând, și cu o bună prietenă. Nu a putut să mă îmbrățișeze, asistenta nu l-a lăsat de teama coronavirusului, dar s-a uitat și ea cu compasiune la noi și a oftat adânc.

Am ajuns în salon pe la ora 10 seara. Până dimineața, nu a venit nimeni să vadă ce fac. La vizita de dimineață, un alt medic m-a întrebat cum mă simt și atât. Nu mi-a făcut nici un consult, nu a verificat cantitatea și culoarea lohiilor, nimic.

Moașa a fost singura care s-a dovedit a fi umană

Am rămas așa până a doua zi dimineața, când la vizită a venit doctorul căruia îi cerusem a doua părere vis-a-vis de artera ombilicală unică. Acesta a făcut ochi mari când m-a văzut și m-a întrebat cu tristețe daca nu aș vrea să merg acasă. I-am spus că da, el a ieșit din salon, iar eu am început să îmi strâng lucrurile și am coborât. Jos mă aștepta soțul meu și am plecat acasă. Doar noi doi cu o geantă plină cu lucruri pe care le pregătisem pentru bebelina noastră.

Nu pot reproșa calitatea actului medical, nu am avut nevoie de nimic, Dumnezeu mi-a fost alături mai mult decât medicii, însă în vreme de pandemie, când nimeni din cei dragi nu mi-au putut fi alături la pierderea bebelușei mele, am rămas înmărmurită de indolența cu care m-au tratat medicii. Pot spune că moașa a fost singura care, prin cuvintele ei, s-a dovedit a fi umană.

Dumnezeu să vă ajute, stimată moașă A.D., de la Maternitatea Sibiu! Vă mulțumesc că mi-ați fost alături în momentul despărțirii de Luiza, Prințesa Steluțelor!”

Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al mămicii.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()