Povestea unui avort spontan, în pandemie, în București: „Copilul nenăscut a luat o parte din mine cu el”

avort spontan
Întâmplarea aceasta mi-a marcat viața în cel mai urât mod cu putință

Cititoarea noastră Mirabela Irimia ne-a scris povestea unui avort spontan pe care l-a suferit în timpul pandemiei, experiență care i-a frânt sufletul. În calitate de viitor medic, cititoarea noastră a fost profund dezamăgită de lipsa de empatie de care au dat dovadă o parte dintre asistentele de la Malaxa care s-au ocupat de ea. Redăm povestea, exact așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

”Au trecut câteva zile de când am suferit un avort spontan și simt că lumea mea s-a prăbusit!

Aud din toate părțile: suntem alături de tine/ va veni altul/ și X a pierdut o sarcină/ trebuie să treci peste! Da, trebuie… Dar numai cine a trecut prin așa ceva poate înțelege ce se petrece în sufletul meu, care este frânt, făcut bucați.

Am rămas însărcinată în perioada pandemiei și, deși nu planificasem, eram în culmea fericirii când am aflat. Am așteptat asta o viață, mereu mi-am imaginat cum va fi la prima mea sarcină. Nu am rămas niciodată însărcinată până atunci.

Totul a început cu niște dureri ușoare

Ajunsesem în a 14- a săptămâna de sarcină. Făcusem morfologia, dublul test și calculi de risc, toate analizele de sânge, de urină, Torch, etc, toate la spital privat, dar alesesem o dna Dr care să mă monitorizeze pe perioada sarcinii care mergea și la privat și la Malaxa. A fost recomandarea unei bune prietene, care o avusese înaintea mea.

Într-o zi de duminică am avut ușoare dureri de tipul celor menstruale, am întrebat-o pe dna Dr care se ocupa de mine, mi-a transmis că în perioada aceasta uterul se dilată și este normal. A urmat luni, luni seara au reînceput acele crampe abdominale, i-am scris dnei Dr că sunt ceva mai accentuate și mi-a recomandat să iau No Spa. Am luat și spre miezul nopții m-am liniștit.

Am mers de urgență la spital

A doua zi mă hotărăsc că ar fi bine totuși să ma duc la control, iau legătura cu dna Dr., rămâne  pe joi să ne vedem, de dimineață. În acea noapte, durerile au devenit din ce în ce mai puternice, nu ma lăsau cu No Spa, decid să nu mai aștept să se faca ora 10:00, când urma să ma văd cu dna Dr.

Ajung la Camera de Garda dimineața pe la 3 am, cu sângerări ușoare și stări de vomă. Mi se efectuează o ecografie transvaginală, bebe era bine, din spusele medicului de gardă. Durerile erau la fel de puternice, sunt întrebată dacă vreau să mă internez. Ezit la început, nu-mi doream acest lucru dacă n-ar fi fost absolut necesar, dar având în vedere că sângeram, am zis că este necesar și accept. Până se organizează pentru a-mi găsi un loc, rămân întinsă pe acel pat rece, în compania unei dne asistente și a unei infirmiere (cred), singurele de care îmi voi aminti cu drag.

Mă internez, mi se administrează intra venos Diazepam cu No Spa, adorm. Dimineața, mă trezesc de zgomotele infernale ale unei ploi torențiale, încă sângerez. Sunt văzuta de Dr care îmi supraveghează sarcina, îmi transmite să iau de urgență capsule intravaginale cu progesteron, să-mi sun soțul să le cumpere de urgență. Colega de salon îmi spune că îmi împrumută ea una dacă vreau, că se găsesc foarte greu, ea le lua încă de la începutul sarcinii.

Colul a început să se deschidă

Urmează o cursă nebună pentru tatăl copilului, pe un potop biblic, pentru a-mi aduce bagajul, telefonul uitat în graba plecării spre spital, pastile și restul.

Seara, pe la 18:00, mă preia pentru o nouă ecografie, prilej cu care medicul constată un început de deschidere a colului. Îmi spune că este foarte grav și decide să-mi facă un cerclaj a doua zi.

Mă întorc în salon, peste puțin timp reîncep durerile din ce în ce mai intense, îi scriu dnei Dr care își terminase tura că au reapărut durerile, iar ea îmi transmite să îi spun asistentei să-mi facă o nouă perfuzie cu Diazepam și No Spa. Apăs butonul de pe perete fiindcă nu eram capabilă să mă ridic, se creează panică printre angajate, intră vizibil deranjate în salon și mă întreabă de ce am apăsat.

Îmi dau seama, din privirea medicului, că e grav

Le explic că am dureri îngrozitoare și că Dr care mă supraveghează le roagă să-mi facă o nouă perfuzie. Foarte indignată, dna asistentă mă întreabă: adică dna Dr îți spune ție, iar tu îmi spui mie ce să fac?! Am răspuns: Da, nu înțeleg unde vreți să ajungeți, mă doare foarte tare. Îmi răspunde: O să chem medicul de gardă!

Îi scriu Dr care mă avea în grijă că dna asistentă este foarte supărată. Îmi răspunde că va trimite o colegă să mă vadă. Acea dna Dr vine, mă examinează, îmi dau seama din privire că nu e bine. Sunt readusă în patul groazei, plin de sânge, unde mă mai zvârcolesc puțin și simt cum fătul iese din interiorul meu…

Revin pe acea masă, mă întâmpină un domn doctor, care îmi explică că am suferit un avort spontan și că voi fi chiuretată. Zac pe acea masă știind că nu îmi voi mai avea băiețelul la plecare, intru într-un coșmar în care îi aud cum ziceau să mă țină, în care rezidentul era cel care aspira, ațipesc, sunt trezită de dna asistentă, care îmi spune că trebuie să semnez ceva, dar că poate aștepta până mâine.

Izbucnesc în plând și, de frustrare, mă răstesc la asistentă

Sunt readusă în patul groazei, plin de sânge, și adorm. Mă trezește printre frânturi lumina aprinsă din salon și ușa larg deschisă. Doamnnele asistente din tura de noapte sărbătoreau ziua cuiva, râdeau. Mă trezesc din nou în jurul orei 4 am, dau la o parte cearșafurile pline de sânge, închid ușa și sting lumina. Mă trezesc din nou pe la 8 am,  merg la toaletă și sunt întâmpinată de dna asistentă, care îmi spune direct și răspicat că trebuie să semnez hârtiile de aseară. Să mă întrebe cum mă simt, nici vorbă.

Izbucnesc în plâns și, de frustrare, mă răstesc: Cum ați fi vrut să semnez aseară, în starea în care mă aflam?! Comentează ceva, dar nu o mai aud.

Constat că aveam pe telefon zeci de apeluri și mesaje, nu voiam decât să-mi anunț soțul. Dar fix în acea zi îmi expirase extraopțiunea. Ies pe hol și rog tura nouă de doamne asistente să îmi dea parola de wifi să pot să-mi anunț soțul. Asistenta îmi răspunde sec că nu o știe.

Copilul nenăscut a luat o parte din mine cu el

În timpul acesta, mă târăsc înapoi în pat, plâng cu lacrimi de crocodil, sperând că e un coșmar din care urmează să mă trezesc. Revine acel domn Dr care m-a chiuretat, mă controlează și îmi spune că nu există complicații.

Începusem să conștientizez că bebe nu mai e și că miercuri la orele 18:30 a fost ultima oară cand l-am văzut dând din mânuțe și picioruse în pântecul meu.

Pe la 9 am, vine dna Dr care se ocupa de sarcină și îi spun că vreau să plec cât mai repede cu putință de aici. Acele dureri erau, de fapt, contracții, pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le experimentez la 9 luni…

Am decis să scriu pentru a mă elibera, parțial, fiindcă în totalitate nu voi putea niciodată. Copilul nenăscut a luat o parte din mine cu el, că doar îi eram mămică.

Ce caută astfel de oameni în acest domeniu?

Despre experiența Malaxa, nu  am crezut că pot exista entități inumane, făra suflet… Ca viitor doctor, încerc să-mi dau seama ce caută astfel de persoane în acest domeniu, de ce aleg această meserie dacă sunt antisociale, nu au strop de empatie față de o femeie, de o mamă… Nu am experimentat până la 32 de ani o experiență mai dureroasă ca aceasta,  iar acele ‘doamne’ nu au ce căuta pe o secție de unde pleci cu traume pe viață… Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu, prin iad”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()