Povestea zilei care mi-a schimbat viața sau cum decurge o naștere naturală pas cu pas

Geta Roman, director editorial

Există zile care ne marchează existența pentru totdeauna, iar cea în care ne vin pe lume copiii este una dintre ele. În scrisoarea de mai jos, primită pe adresa [email protected], o proaspăta mămică povestește pas cu pas cum a decurs ziua cea mai importantă din viața ei, cea în care și-a ținut în brațe băiețelul.

Ora 06:00 AM: Soțul a plecat la muncă și nu mai aveam somn… aveam o stare de agitație și mici contracții care îmi creau un ușor disconfort. Am luat un Nospa și am stat liniștită la televizor. Vorbeam cu niște „prietene” despre o posibilă naștere prematură. Aveam doar 36 de săptămâni și două zile.

Ora 10:00 AM: Contracțiile deveneau de nesuportat și la sfatul medicului am folosit un supozitor și am mai luat un Nospa, zicându-mi că dacă nu ma lasă contracțiile, o să vină bebe. Iar durerea nu m-a lăsat, din contra se amplifica.

Ora 13:00 PM: M-am internat cu bagajul la maternitate. La control aveam dilatație 1 cm și au încercat prin perfuzii să-mi oprească travaliul. Pe măsura ce perfuzia curgea contracțiile erau la 3-5-7 minute și dilatație 2 cm. Aveam scrisoare medicală pentru cezariană, însă echipa de moașe și domnul doctor au sperat până în ultimul moment că voi naște natural.

Ora 19:00 PM: O grămadă de moașe pe capul meu. Nu credeau că am contracții și mă monitorizau.

Ora 23:00 PM: Contracții groaznice. Mă plimbam la soțul meu pe hol și înapoi, iar plimbarea mă ajuta mult să mă calmez.

Ora 1:00 AM: Domnul doctor vine de acasă pentru că aveam contracții la 3-5 minute și aveam membranele intacte. M-a urcat pe masă și imediat ce am urcat s-au rupt membranele 😣😣😂😂. Imediat mi s-a administrat perfuzie cu calciu.

Ora 3:00 AM: Mă plimbam pe hol și mă opream pe pereți la contracții.

Ora 4:00 AM: Le-am anunțat pe moașe că am nevoie urgentă la baie.”Hai sa vedem!” Parcă le aud și acum: „Dilatația este 8 cm, ia împinge”. Panică totala: „Strigă-l pe dl doctor”. Aud ca sună asistenta pe secția de neonatologie și spune: „Se naște”. Pulsul meu era cred 180. Toată lumea roată în jurul meu.

Ora 4:30 AM: Se aude un plânset și respir ușurată. Aud ca zice domnul doctor: „Uite-l mamico, este băiat, 3200 grame si 50 cm, scor APGAR 8. Dispăruse orice forma de durere.

Ora 6:00 AM: Mă transferă pe secția de neonatologie si surpriză: am făcut hematom postpartum, așa că iar am mers la tăiat și cusut. În fine… tot așteptam să mi-l aducă pe bebe în salon, dar el înghițise lichid amniotic și a stat cam toată durata spitalizării la incubator – a făcut icter, fototerapie, antibiotic. Însă au trecut toate și acum am o minune de copil de 8 luni!

Acesta este povestea zilei care mi-a schimbat viata!

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa