Există povești de naștere fericite, există povești triste și povești de-a dreptul dramatice. Această poveste începe în urmă cu câțiva ani, în urma unei fertilizări-in-vitro, după ani de tratamente.
Pe 17 martie, viitori părinți merg la control: tripleţii sunt normali, toate măsurătorile sunt în standard. Ei se mișcă mult, nu mai au spațiu și nici nu le place prea mult să fie împunși la ecografie. Examenul clinic este normal, însă viitoarea mama este obosită, palidă si abia mai respiră.
Medicul observă și îi dă trimitere gravidei pentru câteva analize suplimentare, ea este prea obosită să se mai îngrijoreze. A doua zi merge la recoltare, când se întoarce acasă se apucă să pregătească bagajul pentru maternitate, teoretic nu avea nici un motiv, de abia intrase în săptămâna 28, dar să îi spunem intuiție.
Tripleții care nu au apucat să plângă. Era pregătită să nu ajungă la termen cu sarcina
A doua zi se apucă să curețe pătuțul și face curat în cameră, acolo unde tripleţii urmau să fie instalați și își dă seama că pe listă mai erau lucruri esențiale pe care încă nu le cumpărase, dar își zice că mai are timp.
Era pregătită să nu ajungă la termen cu sarcina, dar împreună cu medicul își făcuseră planul sa ajungă măcar la săptămâna 30 și, dacă se putea, cât mai mult, orice zi în plus ar fi fost o garanție că tripleţii aveau șanse să supraviețuiască.
În noaptea de 19 spre 20 martie, pe la ora două, se întâmplă ceva ciudat. Ea nu se simte bine, merge la toaletă des, crede că are o indigestie, are niște crampe ciudate. Îi spune soțului, care mârâie: „Poate te-ai deranjat la stomac! Nu intra în panică”. Obosită, viitoarea mama se bagă înapoi în pat, însă crampele nu îi dădeau pace, se ridică din nou și merge în sufragerie, durerile devin din ce în ce mai puternice, însă are pauze lungi în care reușește să mai adoarmă din când în când. La șase dimineața se rupe apa (asta a aflat ulterior, că ea inițial a crezut că a făcut pe ea!). Strigă la soțul ei, care îi spune: „Da-i un SMS Magdei!” (Ginecologul care urmărea sarcina, un OM!)
Povești de naștere. „Doamne, cum se simte cu trei in burtă! Beahhh!”
Medicul răspunde imediat şi o trimite la spital. La internare are plăcerea să fie consultată de un medic rezident, o tânără dornică de experiențe noi, căreia i se pare interesantă o sarcină cu tripleţi, dar care la capitolul diplomație stă foarte prost şi în timp ce o consultă pe gravidă, sare juma de metru în spate, după ce atinsese burta plină cu tripleti şi se scutură oripilată, zicând: „Doamne, cum se simte cu trei in burtă! Beahhh!”
Pe biata pacientă o bufnește plânsul şi spune că ar vrea să plece acasă, însă apare medicul de gradă, un om bun si un doctor bun, cu mult mai bine echipat la capitolul diplomație.
În sfârșit este internată şi dusă direct în sala de nașteri: sala de nașteri nr. 2, o sală veche, care era pe punctul de a fi desființată, însă o mai foloseau pentru cazurile pe are le considerau semi-urgente și dubioase. Personalul medical își începe rutina: asistente, întrebări, perfuzii, analize, moașă, medic, alt medic, toți vin ca la urs: unii din curiozitate medicală, alții din milă, alții din obligație profesională – erau de gradă. Pentru biata femeie este un vârtej amețitor, nu mai știe ce vrea, dacă mai vrea ceva… Își trimite soțul acasă, îi spune că nu are rost să stea acolo, nu vorbește cu nimeni la telefon, nu-i răspunde decât soțului, după-amiază își sună mama, vorbește cu ea, o încurajează pe cea care ar fi vrut sa zboare lângă puiul ei. O roagă să nu vină. Rămâne singură, așa alege ea!
Primul care a venit pe lume a fost băiatul, Codrin
Protocolul spitalului spune că pacienta nu trebuie să fie lăsată singură fiind in travaliu şi, deci, moașa, stă tot timpul cu ea şi vorbesc despre multe… Viitoare mama îi spune că dacă se întâmplă ceva rău, îşi dorește ca cei mici să fie arşi, o dorinţă, prin care ea încercă să se protejeze, cred… Oricum, mai mult un gând.
Şi după multe alarme false, primul care vine pe lume este Codrin, băiatul: el era într-un sac sperat de fete: Irina şi Mara. Da, copiii aveau deja numele alese!
Aici a fost greu, Codrin nu era chiar pregătit să vină pe lume, el doar se grăbea. A murit înainte să se nască, era prea fragil.
Pentru „mamă” vine primul moment de panică, când se declara nașterea copilului decedat.
Urmează un moment de linişte şi ea adoarme… Este trezită de zgomotul unui cărucior, medicul venise cu un ecograf portabil să vadă cum se prezentau fetele și cât de cuminți erau.
„Mama” adoarme și se trezește din nou într-o baltă de apă și sânge
Părea ok, se declară mulțumit si pleacă, iar „mama” adoarme și se trezește din nou într-o baltă de apă și sânge. Se ridică din pat, cu senzația ca trebuie să meargă la toaletă, dar nu avea voie sa meargă, avea o găleată cu un câmp steril pe ea. Se așeză pe găleată și se naște prima din fetițe. „Mama” este singură, deh, medicul era mulțumit de evoluție, nu mai avea de ce să fie păzită… Este îngrozită, copilul mișcă si scâncește si nu este nimeni să o ajute, începe sa urle după ajutor, aude o pacientă dintr-un salon alăturat, care alertează personalul medical. Copilul murise deja. Şi oricum nimeni de la neonatologie nu fusese anunțat, nu exista niciun incubator pregătit în sala de nașteri. „Mama” îi condamnase la moarte cu acea dorință exprimată mai devreme moașei… Nimeni din personalul medical nu era pregătit să se nască trei copii, ci trei fetuși, cu scopul de a fi incinerați.
Prima sosită la „mama” îngrozită este o asistentă, care taie cordonul ombilical şi pune fetița într-o cutie de plastic și o lasă pe jos, pe podea, şi pleacă după medic şi după infirmiera, dar nu înainte de a-i scoate mamei perfuziile, nu mai avea nevoie de ele… Apare si medicul, o poftește pe femeie să urce pe masa de nașteri şi vine pe lume, repede şi la fel de grăbită, și cea de a doua fetiță.
Fetița mișcă şi respiră şi sare panicată să ajute cumva copilul, dar medicul îi face un semn „discret” din mână să nu se deranjeze…
Asistenta, care acum se întorsese în sala de nașteri şi zăcea obosită şi plictisită pe un scaun, ca la spectacol în faţa masei de nașteri, observă că fetița mișcă şi respiră şi sare panicată să ajute cumva copilul, dar medicul îi face un semn „discret” din mână să nu se deranjeze şi îi arată cu mâna spre cea de a doua cutie de plastic, pe care îi cere să o aducă. De data asta, asistenta pune cutia pe jos sub scaunul pe care stătea.
Probabil că a luat decizia asta să o scutească pe „mama” de chinul de a îngriji un prematur, clar știa el mai bine! Dar oare i-a trecut prin cap să o întrebe si pe „mamă”? Evident nu, ea era un participant-spectator la propriul spectacol.
A doua zi dimineața, vine medicul la ea, placentele nu se eliminaseră si „mama” avea nevoie de ajutor chirurgical, ea îl roagă pe medic să o ajute cu o anestezie generală, justificând că e prea obosită. Nimeni nu se opune şi medicul comentează, aşa, ca pentru el: „Probabil nu ar fi trebuit să fac ecografia aia, cred că vibrațiile ecografului au declanșat nașterea fetelor..” De ce o fi zis asta în fata ei, să se dezvinovățească, să aibă conștiința mai ușoară sau pentru că și-a dat seama că ea va avea nevoie de un țap ispășitor? Cine știe exact…?
Toți plângeau de mila ei și copiilor ei…
„Mama” este pregătită să intre în sala de operație, între timp începe să vorbească le telefon, din nou şi îşi anunță soțul, mama şi pe unii prieteni despre eveniment şi, în nebunia ei, începe să îi încurajeze pe toți cei care plângeau de mila ei și copiilor ei.
Intră în operație si se trezește la reanimare, din cauza unor piuituri si alarme care urlau îngrozitor, apare o asistentă care se uită la monitoare şi decide că nu este nimic grav şi îi atrage atenția să aibă grijă cum doarme că se dezlipesc niște senzori… detalii, peste un timp aceeași asistentă vine şi îi face „mamei” o injecție, îi spune numele, dar este o informație inutilă, important este că îi spune mamei că este împotriva coagulării sângelui.
După vreo jumătate de zi apare moașa cu un formular, prin care „mama” semnează că este de acord să îi fie incinerați copiii „ÎN CALITATE DE MAMĂ”!
După plecarea asistentei, lumea s-a oprit în loc!
Este externată de la terapie intensivă şi la plecare tot personalul medical de acolo vine să îşi exprime regretele, ea zâmbește tâmp şi le mulțumește, privind spectacolul: șușoteli, impresii, chipuri triste si ochi plini de milă. Iese de acolo într-un scaun cu rotile, împinsă de un infirmier, care o duce undeva prin spital şi o lasă pe un scaun pe holul spitalului, intră i-un salon (cu 12 paturi, toate pline), iese după câteva minute şi îi spune: „Intră aici, nu sunt locuri, dar poți să stai aici pe un colț de pat, până o veni asistenta șefă si vede ea ce face cu tine!”
„Ce cauți aici, care e treaba cu tine? Ăsta nu-i patul tău!”.
Ea era într-o cămașă de lăuză, aproape transparentă de cât fusese de utilizată, fără chiloți pe ea, cu sângele șiroindu-i-i între picioare, fără papuci, dar având un telefon mobil. Îşi sună sotul şi în timp ce vorbea cu el, apare o asistentă, care o întreabă: „Ce cauți aici, care e treaba cu tine? Ăsta nu-i patul tău!”. Femeia cedează din nou, îi spune soțului să vină imediat să o scoată din spital şi să nu uite să ii aducă niste haine. El îi promite că vine cât poate de repede şi îi sugerează să îi dea un SMS medicului ei. Imediat după SMS, lucrurile se schimbă, apare o alta asistentă şi o conduce într-o rezervă de două paturi goală, cu așternuturi curate.
Apare soţul transfigurat şi simțindu-se vinovat că nu a fost lângă ea… Nu are timp să-i răspundă, apare și medicul ei, iar ea o roagă să o lase să plece acasă, s-a săturat de spital. O înțelege şi îi spune: „Mergeţi acasă, reveniți luni să luați externarea, mă sunați, voi fi de gardă.”
Ajunge acasă, ce mai contează cât timp a trecut, lumea s-a oprit în loc, nu plânge, nu se vaită.
Seara primește o vizită. „Prieteni” care nu mai au răbdare să o lase să se adune, trebuie să-şi exprime regretele primii şi vin in vizită cu cei doi copii, dintre care o bebelușă de două luni, pe care mama ei insistă să o pună în brațele femeii devenită şi ea „mama”, aşa în felul ei.
Nu respira bine, ceva era in neregulă si avea buzele vinete…
„Mama” priveşte copilul în ochi şi simte cum începe să îi curgă laptele. Intră în panică, se scuză, iese din cameră şi se închide în baie, unde cade pe jos şi începe să urle. Musafirii pleacă şi după un timp şi ceva negocieri, ea îl lasă pe soțul ei să intre în baie şi jelește în continuare.
Nu respira bine, ceva era in neregulă si avea buzele vinete. În noaptea aia la ora două i se face rău, cheamă salvarea, făcuse trombo-embolism pulmonar!
După câteva luni petrecute prin terapii intensive și vreo două spitale, mama şi-a revenit fizic. A urmat apoi „boala psihică”, a trecut prin toate cele cinci faze ale unui doliu: negare, furie, negociere, depresie şi acceptare.
A fost greu, dar a reuşit să meargă înainte.
După un an, absolut întâmplător, mama a primit un cadou: a rămas însărcinată natural.
Acum este mama cu adevărat! Are un băiețel minunat! Viaţa merge înainte!
Poveste trimisă de Denisa Tache.
Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul nașterii așa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 700 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], și, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai și câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem și să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
