Poveşti de naştere: Când vrei să naşti natural şi iese o cezariană!

poveşti-de-naştere-totul-despre-mame

Diana a venit pe lume la Bucureşti, într-o zi însorită de mai

Pe 27 August 2010 urcam pe Şaua Strungii în Bucegi pe o vreme însorită. În noaptea acelei zile visam că o prietenă născuse a doua oară şi că alta era însărcinată. M-am trezit brusc din vis la 6.15 dimineaţa, exact în momentul când răsărea soarele din spatele Bucegilor. L-am trezit şi pe Cosmin şi, timp de 20 de minute, am urmărit cel mai frumos răsărit pe care îl văzusem până atunci. Eram în vacanţă la Moeciu.

Peste câteva zile, ajunşi acasă în Bucureşti, aveam să aflu că eram însărcinată. Aşa a început o nouă etapă din viaţa mea. Am avut o sarcină destul de uşoară cu vreo 3 luni de greţuri în limite normale în primul trimestru. În total am luat în greutate doar 10 kg şi m-am simţit destul de mobilă în cea mai mare parte din sarcină. Pe toată perioada sarcinii am fost calmă, fericită şi optimistă. Eram ZEN.

Mi-am dorit foarte mult să nasc natural, fără intervenţii de nici un fel şi alături de Cosmin. Am făcut împreună cursuri prenatale, am comandat şi citit cărţi de pe Amazon despre naşteri naturale. Am schimbat medicul pentru că nu era de acord cu planul meu de naştere. Am făcut gimnastică pentru gravide până în ultima săptămână de sarcină şi m-am pregătit pentru a naşte cu perineu intact. Cochetam cu ideea de a naşte acasă. Dar Diana a vrut altfel. Cred că ştia ea ceva ce eu nu ştiam atunci.

Diana a rămas în poziţie pelvină până în ultima zi de sarcină şi avea circulară dublă de cordon ombilical în jurul gâtului. Chiar dacă medicul cu care urma să nasc avea multă experienţă în naşterile pelvine, de dată această nu şi-a asumat niciun risc. Eu susţineam sus şi tare că vreau să nasc natural şi, totuşi, în adâncul sufletului meu îmi era frică de o naştere pelvină. Nu eram pregătită suficient. Nu aveam persoane care să mă susţină în jurul meu. Cu o seară înainte să nasc vizionam filme pe YouTube cu femei care năşteau bebeluşi în poziţie pelvină. Din tot planul meu de naştere singurul lucru care s-a materializat a fost să vină Diana pe lume atunci când era ea pregătită.

O naştere cu final frumos

Seara, pe 5 mai 2011, scriam în jurnal: “Ultima zi din săptămâna 40. De acum Diana poate să se nască oricând. …. Suntem pregătiţi să vii, Diana mea scumpă! Te aşteptăm cu braţele deschise!” A doua zi dimineaţa, pe la ora 8.15 mă trezesc brusc: mi s-a rupt apa. Era o dimineaţă însorită şi plăcută de mai. Am ajuns la maternitatea privată la 9.45. Pe drum am început să am contracţii uşoare cu ceva dureri în zona lombară. Cam atât am experimentat din acea naştere naturală pe care mi-am dorit-o atât de mult. Pe urmă a urmat tot ce nu mi-am dorit.

Când am ajuns la maternitate m-au conectat la aparate să monitorizeze bătăile inimii Dianei şi contracţiile. A venit medicul şi a dat dispoziţie să fiu dusă în sala de operaţii. Am îndrăznit să îi spun că am văzut pe YouTube femei născând bebeluşi în prezentaţie pelvină şi că ştiu nişte posturi favorabile care m-ar putea ajuta. Şi că eu vreau totuşi să nasc natural! A verificat încă o dată că Diana era în poziţie pelvină şi m-a convins în cele din urmă să facem cezariană. Ultimul argument fiind că la următorul bebe mă ajută să nasc natural dacă aştept minim 2 ani. Cu plânsul în gât am acceptat să fac cezariană.

Şi uite aşa în mai puţin de 20 minute Diana se năştea prin cezariană. Nu a respirat din prima. Abia după câteva ventilări a început să plângă. Acesta a fost marele argument al medicilor (obstretician şi neonatolog) când le reproşam eu mai târziu că nu trebuia să fac cezariană. Am văzut-o pe Diana înfăşată că o sărmăluţă de la o distanţă de 2 metri pentru 10 secunde şi pe urmă au plecat cu ea repede repede. Cosmin m-a ţinut de mână de la începutul operaţiei până când l-am trimis să meargă să stea cu Diana. Îmi imaginam că o să facă el ceea ce trebuia eu să fac: să o ţină în braţe, să îi vorbească, să o liniştească. Dar nu l-au lăsat să stea decât câteva minute lângă Diana, cât să îi facă nişte poze şi atât. Pe urmă a privit-o de după geam.

Totul e bine când se termină cu bine

Eu am rămas în sala de operaţii plângând… aşa cum plâng şi acum când îmi aduc aminte de acea zi. În următoarele 24 de ore, Cosmin m-a vizitat din 2 în 2 ore la reanimare şi eu o vedeam pe Diana din 3 în 3 ore. Mi-au adus-o să o alăptez prima oară abia după 3 ore. Mi-o lăsau în braţe doar 20 de minute. Iar eu plângeam în rest. Am avut 3 tentative să mă ridic din pat că să demonstrez că pot să fiu mutată în rezervă, dar au eşuat toate. Eram prea slăbită şi durea prea tare. Abia a doua zi am fost mutată în rezervă. De atunci, totul s-a schimbat şi am început să simt bucuria de a fi mamă atât cât se putea, având în vedere că nu mă puteam mişcă prea mult de durere.

Am stat toţi 3 în rezervă până am ieşit din maternitate după 3 zile. Cosmin învăţa să o schimbe pe Diana şi să îi facă baie. Eu învăţăm să o alăptez. O admiram amândoi într-una şi nu ne venea să credem că noi doi am putut crea o fiinţă atât de frumoasă, atât de perfectă. Am plecat din maternitate încrezători şi optimişti că ne vom descurca să avem grijă de Diana. A urmat o perioadă minunată şi grea în acelaşi timp. O perioadă minunată în care Diana ne răsplătea din plin cu zâmbete şi râsete. Noi nu am ştiut ce înseamnă să ai bebeluş care plânge până pe la vreo 10 luni. O perioadă grea pentru că m-am chinuit mult cu alăptatul până când am înţărcat-o la un an. Dar asta este o poveste pentru altă dată.

Mulţumesc şi sunt recunoscătoare că am o fetiţă sănătoasă, veselă, deşteaptă şi minunată. Dar nu mă pot abţine să nu regret cu fiecare celulă a corpului meu faptul că nu am născut natural. Oricât am încercat să mă conving că asta nu este o tragedie, că în viaţă unii oameni au parte de tragedii adevărate şi că eu ar trebui să fiu fericită că Diana şi eu suntem sănătoase, nu am reuşit să scap de acele lacrimi care îmi apar în ochi de fiecare dată când mă gândesc la prima mea naştere. Privind prin ochii celei ce sunt acum, nu cred că eram pregătită atunci pentru a naşte natural cu prezentaţie pelvină sau nu. Cu toate cursurile pe care le-am făcut şi cărţile pe care le-am citit, psihic nu cred că eram pregătită. Îmi lipsea ceva. Cum nimic nu este întâmplător în viaţa asta, cu siguranţă cezariana aia a avut un rost. A trebuit să învăţ o lecţie. Lecţia mea! Lecţie despre ce? Încă nu îmi este clar. Dar simt că mă apropii cu paşi repezi de momentul în care o să aflu. Şi când voi afla, îţi voi spune şi ţie. Atunci voi privi cu detaşare în trecut şi mă voi bucura mai mult de prezent.

Povestea naşterii bebeluşului Andreei Rusu face parte dintr-o serie de mărturii emoţionante ale mai multor mame, prezentate pe site-ul Naşteri de poveste creat chiar de Andreea, unde se află cele mai frumoase poveşti de naştere!

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Foto: arhiva personală.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()