Poveşti de naştere: Naşterea lui bebe David

TOTUL DESPRE MAME
nasterea-lui-bebe-david-totul-despre-mame
Bebe David

Nașterea lui bebe David sau cum decurge o naștere atunci când afli la maternitate că ai placenta praevia

Abia împlinisem 25 ani, când, în urma unui test de sarcină, am aflat că sunt însărcinată! Am primit vestea cu mare bucurie, deoarece era o sarcină mult așteptată. Eram căsătorita de doi ani cu iubitul meu soț.

Parcă nu ne venea să credem că vom fi părinți. Deși eram căsătoriți de doi ani și împreună de șapte – crescusem practic împreună. A venit și timpul primului control, am mers la doctor cu zâmbetul pe buze, zâmbet care în curând urma să se șteargă.

În urmă unei ecografii, doctorul îmi spusese că se vede sarcina, dar nu vede fătul. Atunci m-am panicat, am simțit că tot cerul cade pe mine, știu că îi ziceam să se uite mai bine, el îmi spunea că nu vede, că sigur e o sarcină oprită din evoluție, eram în aproximativ șase săptămâni. Îmi mai zicea că să revin într-o săptămână să vedem cum evoluează. Dacă nici atunci nu vede fătul, trebuie să fac o întrerupere de sarcină. Îmi tot spunea că e bine, sunt tânără, am timp.

Am ieșit din cabinet, mi-am sunat soțul, am plâns mai mult de o oră în mașină, nu îmi venea să cred! Ajunsă acasă am căzut de acord cu soțul să așteptăm, poate sarcină e prea mică, nu aveam nici un simptom, nici specific sarcinii, nici specific pierderii unei sarcini. Am așteptat încă
șase săptămâni, timp în care ne tot rugam să fie bine și… așa a și fost.

Copilul meu e bine în burtică!

La 11-12 săptămâni am mers temătoare la un alt doctor care mi-a dat o veste minunată: copilul e bine, dezvoltat normal pentru 12 săptămâni, sarcină e ok, doar placenta puțin mai joasă. Nu pot să explic în cuvinte ce bucurie imensă am simțit. Copilul meu există, era bine la mine în burtică! Au urmat analizele, controalele periodice, pe care le așteptăm nerăbdătoare. Toată perioada sarcinii a fost normală, munceam, conduceam, nu aveam grețuri, vărsături sau pofte nesăbuite.

La șase luni am aflat că o să avem un băiețel! Ne-am distrat copios cu soțul și domnul doctor, pentru că eu îmi doream băiețel și soțul voia fetiță! Dar până la urmă nu conta, important era să fie bine, sănătos! La ultimele controale mi-am exprimat dorință de a naște natural, doctorul m-a felicitat, m-a încurajat, mi-a zis că totul va fi ok. Data limită, dacă pot să spun așa, era 13 mai 2012. La 1 mai toate erau pregătite: camera copilului, pătuțul, bagajele pentru spital, dosarul cu antecedentele medicale. Tot!

„Vedeam doar sânge peste tot”

În data de 5 mai, dimineața la ora 3 am simțit foarte puternic mișcările copilului și dintr-odată senzația că sunt udă! L-am trezit pe soțul meu, dar, surpriză, când a aprins lumina, nu mi s-a rupt apa cum credeam, ci aveam o hemoragie puternică, vedeam doar sânge peste tot! Am chemat ambulanță de urgență, am ajuns la spital, doctorul meu nu răspundea la telefon! Doctorul de gardă după un consult rapid mi-a zis să stau liniștită și să mergem urgent în sală.

Nu mi-a zis nimeni dacă o să nasc natural sau prin cezariană. Odată urcată pe masă, doamna doctor anestezist mi-a pus masca pe față și îmi amintesc că am adormit cu gândul la bebelușul meu, așteptăm să îl văd, să îl pup, să îi spun că îl iubesc enorm! La oră 4:35 dimineață s-a născut puiul meu, cu 50 cm și 3500 g. M-am trezit relativ repede din anestezie și i-am spus unei asistențe: „Adu-mi bebele!”

Atât am putut spune.

Îmi dau lacrimile când scriu aceste cuvinte, m-am gândit mereu la ele, dar nu le-am pus pe o foaie niciodată! În scurt timp a venit mama mea, mi l-a pus în brațe pe puiul meu, am plâns, l-am strâns la piept, i-am spus că l-am așteptat mult și că îl iubesc enorm!

După această prima întâlnire minunată, a venit domnul doctor care mi-a zis că copilul e bine, sănătos, voinic, doar că eu am pierdut destul de mult sânge și poate o să necesit transfuzie. Nu prea m-a interesat, i-am pierdut cuvintele după ce mi-a zis că copilul e bine. Și totuși diagnosticul care a necesitat intervenție care era? Am primit și răspunsul: placentă praevia! Nu știam ce înseamnă, dar am primit raspunsul: placenta creștea în partea inferioară uterului și acoperea total colul uterin. Mi-a zis că și 20 minute în plus îmi puteau fi fatale. În orele următoare m-am gândit la spusele doctorului, la ce se putea întâmplă dacă nu ajungeam la timp, dar nu mai conta, acum totul era bine, copilul meu era bine!

Refacerea mea a fost rapidă, am avut parte și de mult ajutor din partea soțului meu, părinților cărora le mulțumesc din suflet!

Acum au trecut imediat trei ani, trei ani minunați în care am fost și suntem o familie fericită, împlinită din toate punctele de vedere, David merge la grădiniță, e un copil sănătos, energic, fericit, până la urmă ASTA E TOT CE CONTEAZĂ!

Poveste trimisă pe adresa [email protected] de Manuela. Mulțumim!

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Foto: arhiva personală

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa