Povestea mea începe cu o resemnare, resemnarea că nu o să rămân însărcinată niciodată, deși din punct de vedere medical totul părea normal, și că cea mai mare dorință a mea va rămâne un vis, aceea de a purta în pântec minunea mea. Și, totuși…
Minunea s-a hotărât să apară
Într-o seară ca multe altele am adormit cu gândul la asta. A două zi am simțit ceva ce nu știu și nu voi putea niciodată descrie, și i-am spus soțului: „Să știi că sunt însărcinată”, la care el mi-a răspuns resemnat: „Ești nebună, cum să știi asta?” Ei bine, peste trei săptămâni testul a arătat o a doua liniuța aproape invizibilă, dar care era acolo. Soțul nu m-a crezut nici după al doilea test și nici după analiză HCG, însă a fost înmărmurit și lacrimile i-au inundat fața când a auzit pentru prima dată cum că minunea ar avea inimioară, când a auzit pentru prima dată bătăile inimii puiului nostru.
9 luni de poveste
Au urmat 9 luni exact așa cum visasem de atâtea ori, 9 luni în care fericirea și optimismul m-au urmat peste tot. Nu au fost grețuri, nu au fost amețeli, însă a fost o poftă imensă de a mânca orice. Au fost, așadar, 40 kg în plus și o burtă la văzul căreia toată lumea mă întreba dacă am „măcar” gemeni. Nu erau gemeni, era o minune de băiețel care la 37 de săptămâni avea deja 4 kilograme.
Au fost și momente în care m-am simțit vinovată că poate bebelușul e prea mare din cauza mea, moment în care am plâns, dar au trecut. Medicul mi-a spus că, dacă nu s-ar fi inventat deja cezariană, atunci nu mi-ar fi putut garanta reușită unei nașteri normale a unui copil de peste 4000 grame cu triplă circulara. Așa că am hotărât că va fi cezariană, însă nu mă puteam împăca cu ideea că eu îi voi alege steaua sub care se va naște, așa că nu m-am grăbit să aleg o zi și i-am spus medicului că mi-aș dori să vină atunci când va dori.
11.11.2013
După o zi de duminică obișnuită, în care nu făcusem altceva decât să încerc să îmi tai unghiile la picioarele de elefant – așa cum le spuneam după ce atinsesem de mult 90 kg – am mers la culcare. Știam că mă așteaptă ori o noapte în care bebelușului nu îi va conveni pe ce parte dorm și mă va atenționa, ori una în care va trebui să dorm în fund din cauza arsurilor, însă se pare că m-am înșelat, căci am adormit ca și cum aș fi băut un elixir și am dormit atât de bine că nici nu mai știam cum e să dormi așa. Asta până când în somnul adânc am simțit o mică gâdilătură și apoi m-am udat până la gât.
Aveam fix 38 de săptămâni și era ora 3 noaptea. Mi-am sunat medicul, un om minunat căruia o să-i mulțumesc toată viață, mi-am strigat soțul care de speriat ce era mi-a spus să merg să îmi fac un duș ca să își facă și el după, apoi am sunat la salvare, pentru că tocmai cu o zi mai devreme vândusem mașina. M-am schimbat de trei ori, pentru că mă tot udam și am coborât 10 etaje pe scări că și cum aș fi zburat, asta pentru că și liftul se stricase tot cu o zi înainte. Zburam pentru că eram atât de fericită că vine, încât aș fi bătut la ușă la vecini să îi anunț.
„Era ca un caltaboș, plin de cute, alb și cu părul roșcat”
Am stat în salon până la ora 10 împreună cu mama, sora, cumnatul, soțul și nepoțelul meu de 1 an, pe vremea aceea, căci nimeni nu a putut aștepta acasă. Când au început contracțiile mi-am dat seama că își făcuseră prezența de mult, însă eu nu știam ce sunt acelea contracții. La 10:30 i-am auzit pentru prima dată gurița și doctorul spunând: e un copil foarte mare. Era ca un caltaboș, plin de cute, alb și cu părul roșcat, lucru care m-a speriat, nedându-mi seama că e roșcat de la sânge și că de fapt el avea un păr minunat auriu. Eram mută, îmi curgeau lacrimile și am reușit să spun: iubirea mea. De atunci universul întreg s-a schimbat, toată viață mea, toate acțiunile și eforturile mele îi sunt destinate lui, minunii mele.
Au trecut de atunci aproape doi ani în care nu am stat despărțiți nici măcar o zi, în care nicio supărare nu mi-a putut umbri fericirea de a-l avea și în care am făcut cel mai minunat lucru din lume, acela de a-l alăpta. Tot ce îmi doresc este să îi pot fi alături cu tot ce va avea vreodată nevoie și că voi putea fi părintele pe care și-l va dori.
Poveste trimisă pe adresa [email protected] de Mihaela Neagu. Mulțumim!
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Foto: arhiva personală
